Copii vs. Părinți: un Joc al Răbdării

„Răbdarea și timpul îți aduc mai multe decât puterea și pasiunea.”

~ La Fontaine

De mult prea multe ori în ultimii ani, mai ales de când mă ocup de aplicarea antrenamentului mental la sportivi, am întâlnit părinți care veneau și povesteau cum copii lor nu au răbdare și cum au încercat toate metodele din lume și nimic nu funcționează, cum numai copilul lor nu are răbdare. Le ascultam îngrijorările, le înțelegeam temerile legate de nereușitele copiilor, identificam marea dorință de a face tot ceea ce este omenește posibil pentru copii lor. Sincer, îi admiram, și îi admir în continuare, pe toți părinții pe care i-am întâlnit – pentru dedicarea lor față de funcția de părinte și îi invit să parcurgă articolul următor cu mare, mare răbdare!

Oare cum ar fi dacă educatorii, învățătorii, profesorii, antrenorii, toți dascălii ar educa și răbdarea. Răbdare a lor și a învățăceilor lor! Dar, din păcate, de cele mai multe ori, procesul de învățare trece prin etape de criticare, judecare, analizare, umilire, bătaie în loc de observare, analiză, reformulare de obiective/acțiuni.

Cuvintele nepotrivite pe care dascălul, profesorul sau antrenorul le trimit spre copil sunt, de fapt, markerii nerăbdării adultului,

așa că, nu este de mirare de ce mulți dintre noi nu avem răbdare: pe de o parte pentru că nu am fost educați, iar pe de cealaltă pentru că nu am înțeles ce doresc ceilalți de la noi!

Cred că toată discuția despre RĂBDARE s-ar putea rezuma la câteva întrebări:

1. Când le cerem celorlalți să aibă răbdare, ce le cerem?
2. Ce dorim? Care este diferența dintre: răbdare, a răbda, a fi răbdător sau a avea răbdare?
3. Ce este răbdarea și de unde vine?
4. Poate fi cultivată/dezvoltată răbdarea? Are sens să facem acest efort?

1.Când le cerem celorlalți să aibă răbdare, de fapt ce le cerem?

În ultimii ani, am învățat că modul cel mai eficient de a te perfecționa este auto-observarea: pur și simplu să înveți să fii conștient/ă de ceea ce spui, faci, gândești, de modul în care stai, mergi sau iei decizii. Prin acest proces de conștientizare începi să: intri în contact cu tine, te înțelegi mai bine, identifici cum iei decizii sau care îți sunt seturile de valori, ce lucruri nu îți dorești să facă parte din viața ta. Din perspectiva acestor autoanalize, am observat că, de fapt, cerem celor din jur, de cele mai multe ori, ceea ce ne dorim de la noi. Numai că noi nu avem exercițiul automonitorizării și autoanalizei, ceea ce face ca această observație să ne scape.

În majoritatea cazurilor, atunci când am întrebat părinții așa, mai în glumă, mai în serios, dacă ei au răbdare, răspunsul a fost………

……..ai ghicit:

„Ehei, nu prea! Dar nu eu trebuie să am răbdare, ci el/ea pentru că….!”

De ce ar trebui ca un copil să aibă mai multă răbdare decât un adult?

Vă propun să analizăm cu atenție câteva cuvinte

2.RĂBDARE, A RĂBDA,  A AVEA RĂBDARE și  A FI RĂBDĂTOR

Dacă facem această distincție, cred că deja lucrurile căpătă mai multă claritate, nu?

În DEX definiția pentru RĂBDÁRE este: (livr.) pacienţă, stăruinţă, chin, durere, indulgenţă, încercare, îngăduinţă, îngăduire, nădejde, patimă, păs, pătimire, speranţă, suferinţă, toleranţă.

A AVEA RĂBDARE – a deține, a poseda, a stăpâni, a poseda, a dobândi, a obține răbdare (ceva mai mult spre a aștepta).

Iar verbul A RĂBDA are sensul de a: îndura, suporta, îngădui, abţine.

A FI RĂBDĂTOR – o persoană care prin felul ei de a fi îndură/suportă/îngăduie/multe se abține de la multe.

Multitudinea dimensională a sensurilor, de la stăruință la indulgență, de la chin, la suferință, la toleranță, poate pune pe oricine în dificultate. Așa că este mai eficient să explicăm ceea ce dorim/așteptăm de la copil, de ex: vreau să îți pregătești mai bine lovitura, caută o poziție optimă din care să lovești corect, vreau să calculezi de două ori înainte de a scrie rezultatul, mi-ar plăcea să formulezi în minte ce dorești să spui (pentru situațile în care copilul se bâlbâie), etc. Prezentarea cât mai exactă a ceea ce dorim de la copil/partener nu face decât să clarifice zona așteptărilor noastre în raport cu celălalt.

Dacă suntem un pic atenți la energia cuvintelor: a răbda, a avea răbdare, a fi răbdător – toate sunt verbe și orientează spre a face/înteprinde/făptui, spre un proces activ, în timp ce răbdare este un substantiv care invită, mai degrabă, spre non-acțiune (am scris mai demult un articol despre acest aspect). Cu alte cuvinte, noi cerem copilului o acțiune printr-o non-acține (răbdare)!

Prin aceste clarificări semantice nu doresc decât să explic de ce, uneori, când îi cerem copilului ceva, trebuie să fim expliciți și să asociem un motiv care să îl orienteze spre acțiune!

Dincolo de toate aceste definiții și raționamente mentale, gândiți-vă ce înseamnă pentru voi cuvântul și explicați-vi-l, așa cum are sens pentru voi.

După ce veți conștientiza sensul pe care îl dați cuvântului,

păstrați clar în minte necesitatea explicării modului în care îl folosiți.

Fiecare dintre noi îi privește pe ceilalți din perspectiva filtrelor și valorile proprii, ceea ce conduce spre un anumit fel de răbdare, dar copilul se poate să aibă o altă definiție de răbdare.

V-ați gândit la acest aspect până acum?

Și ca să vedeți cât de diferit gândim, vă ofer perspectiva mea asupra răbdării:

• multă perseverență și constanță,
• acel tip de încăpățânare tenace,
• totul împletit cu mult optimism și riscuri asumate, astfel încât decizia să devină realitate!

Și mai cred că răbdarea are foarte multă legătură cu toleranța și acceptarea.

3.Ce este răbdarea și de unde vine?

Răbdarea are o componentă de biologie individuală, la care se adaugă aspectele construite prin educația de pe parcursul vieții. Răbdarea are foarte mare legătură cu structura de personalitate, ceea ce explică de ce unii dintre noi suntem mai răbdători decât alții. Este important de reținut faptul că TOATĂ lumea are răbdarea imprintată în programul de funcționare cu care se naște.

Nu este posibil ca Dumnezeu să ne fi pus

mai multă răbdare la unii și deloc la alții!

Copilul este avid de noutate, de a experimenta, de a explora: cei care au copii știu că momentul în care copilul începe să aibă autonomie de deplasare, indiferent că este de-a bușilea, în patru labe sau bipedă, este clipa când adulții își pierd liniștea – copilul începe să fie curios, atras de tot ceea ce este în jurul lui, vrea să cunoască la ce folosesc și cum funcționează lucrurile, din ce sunt compuse….dorește să exploreze tot, dar absolut TOT ce îl înconjoară. Copilul are o aviditate de informații extraordinară. Este normal să fie așa, pentru că acesta este modul în care se formează baza informațională de care se va folosi mai târziu.

Sigur că ați observat, ca adult, că greu reușești să îi menții atenția asupra unui lucru mai mult de câteva minute!!! Cu cât vârsta este mai fragedă, cu atât timpul menținerii atenției este mai scăzut – este un proces fiziologic de excitație și concentrare corticală.

Pe măsură ce au loc procesele de creștere și dezvoltare, minutele în care tolerăm lucrurile/situațiile devin mai multe, apoi și mai multe. Deci, răbdarea are legătură cu raportarea fiecăruia la noutate și schimbare, cu capacitatea de a ne stăpâni impulsurile, cu autocontrolul și cu modul în care le gestionăm pe toate acestea simultan.

Răbdarea mai este în relație și cu:

• starea de odihnă/oboseală
• starea de sănătate
• modul în care fiecare răspunde la stres
• nivelul de stimulare neuronală de până în acel moment (când suntem mici, cu cât suntem mai supuși unui bobardament informațional, cu atât mai repede învățăm să ne gestionăm atenția – ceea ce construiește relația cu răbdarea).

În manifestarea răbdării, un rol fundamental îl are educația: am fost obișnuiți să ne placă variabilitatea, diversitatea, schimbarea frecventă a tipului de activitate sau am fost antrenați în activități statice, repetitive, repetitive.

Posibile situații în care NU avem răbdare?

Când dorința imediată este nesatisfăcută

Documentarea pentru acest articol mi-a readus în atenție o informație foarte utilă: noi ca oameni funcționăm pe sistemul „să fugim de durere și să fim atrași de plăcere”. Această alegere face ca de cele mai multe ori să primeze momentul: vreau să mă simt bine acum, mănânc încă o bucată de plăcintă acum, mai fumez o țigară, mai beau un pahar, amân să iau o decizie, fac un împrumut la bancă să-mi redecorez casa, etc.

Un studiu publicat în Journal of the Association for Psychological Science de către un grup de oameni de știință reuniți de la mai multe universități (Northeastern University, The University of California, Riverside, Harvard Kennedy School) susține tocmai acest aspect – de a urmări recompensa imediată și de a evita, pe cât posibil durerea, suferința: participanții incluși în studiu au fost puși în situația de a alege între a primi 54$ pe loc sau 80$ în 30 de zile. 73% dintre cei care au participat au ales prima variantă – mai puțini bani, dar imediat.

Nu este nimic bine sau rău în a dori imediat niște lucruri. Când suntem foarte, foarte mici, imediat ce ne dorim ceva, acel lucru se îndeplinește: vrem să fim luați în brațe – începem să plângem și părinții ne satisfac nevoia, ne este foame – imediat mama ne dă de mâncare, facem pipi  – ne sunt schimbate scutecele, etc. Pe baza acestor reflexe condiționate „plâng/cer – părinții rezolvă” se dezvoltă cerințe tot mai mari și mai multe, uneori chiar iraționale/nejustificate: îmi aduc aminte că a venit la mine un puști care era foarte frustrat că nu i se cumpără al 3-lea ceas!!!

Când ceea ce dorim necesită pași succesivi sau timp

Rezultatele dorite, ca și trăsăturile de personalitate pe care visăm să le avem, necesită timp sau parcurgerea unor etape. Obișnuiți fiind să ne fie îndeplinite dorințele materiale sau cele legate de nevoile fiziologice, prin extrapolare ajungem să considerăm că totul poate fi obținut la fel de repede, fără efort și implicare din partea noastră. Numai că în viață lucrurile nu stau chiar așa: nimeni nu este dator/datoare să ne dea ceva! Am întâlnit suficient de mulți copii care au primit în primii ani de viață tot ceea ce își doreau, și când au ajuns la școală nu mai obțineau nota/atenția pe care și le doreau.

Urmarea: au clacat, nu și-au mai atins potențialul. Ce au ajuns peste ani? Cum s-au dezvoltat mai apoi? Acești copii și-au canalizat atenția spre jocurile de noroc sau cele virtuale sau, pur și simplu, au început să piardă timpul pe rețelele de socializare. În timp ce citești rândurile acestea, se poate să îți fi venit în minte exemplul emblematic la români – cel cu Domnul Goe al lui Caragiale. Este exemplul tipic de cum poți avea probleme în viață prin needucarea răbdării. Mai jos, la punctul 4. Poate fi cultivată/dezvoltată răbdarea? Are sens să facem acest lucru? sunt prezentate și câteva aspecte practice.

Când avem impresia că numai noi avem dreptate,

ca și cum ar exista un singur adevăr: cel personal

În unele situații se întâmplă că în timp ce vorbim cu cineva, brusc să realizăm că ridicăm vocea la interlocutor sau că țipăm. De unde apar aceste comportamente? Sunt consecința lipsei de  „educare” a dialogului, de „răbdare” față de argumentarea celuilalt și a convingerii că știm noi mai bine ca celălalt. Recunosc cinstit că în perioada în care m-am format în Coaching, cel mai greu îmi era să ascult, să îi dau spațiu celuilalt, să îl las pe interlocutor să își ducă ideea până la capăt – eram tentată să fac mereu „citirea minții celuilalt” (explicarea noțiunii de „citire a minții” o găsești aici). Dacă ne vom obișnui să ascultăm tot ceea ce are de spus o persoană, se poate să aflăm lucruri noi, interesante – sau măcar facem un exercițiu de răbdare.

Și apropo de adevărul „meu”, îmi place foarte mult povestea în care Budha le explică discipolilor cum stau lucrurile cu realitatea sau adevărul individual: îi leagă la ochi și îi pune lângă un elefant. Fiecare este invitat să descrie ce pipăie. Ce a ieșit? Sigur că fiecare are dreptate din perspectiva propriei percepții. Imaginea ilustrează perfect acest aspect: unul descrie o lance/suliță, altul un șarpe/o viperă, altul un copac, altul un perete, altul o frânghie/o funie, altul un evantai!

Când știm răspunsul sau rezultatul care urmează

Situația aceasta seamănă puțin cu cea anterioară. Cursanților mei le spun mereu că atunci când au informații despre cea ce se discută și li se pare că nu au ce învăța, să urmărească dicuția până la final din altă perspectivă: cum ar formula ei subiectul, ce ar spune diferit, ce alte cuvinte ar utiliza. Decât să nu mai fii atent la ceea ce se discută sau să fii nerăbdător, nu mai bine îți dezvolți creativitatea: Ce ai face/spune diferit?

Răbdare avem cu toții, numai că unii dintre noi o accesează, alții nu!

La locul meu de muncă, este o persoană care mereu, mereu, dar mereu când vorbesc mă întrerupe, întotdeauna nu așteaptă să audă argumentele, crede că le știe pe toate! O astfel de persoană poate fi percepută ca arogantă, ca cineva care îi desconsideră pe cei din jur! Poate că nu este așa, dar comportamentul asta transmite. Deci, atunci când nu ai răbdare și întrerupi pe cineva, gândește-te la ce mesaj transmiți și la cum dorești să fii perceput/ă.

Când gândurile care ne domină au vibrație negativă

Atunci când ne este frică sau teamă, devenim anxioși în legătură cu o situație, ne dorim să scăpăm cât mai repede, să se termine, să se finalizeze împrejurarea respectivă. A deveni nerăbdători nu ne ajută să parcurgem mai repede procesul. Chiar dimpotrivă, nerăbdarea interferează cu atenția și calitatea a ceea ce facem. În locul emoțiilor negative respective, ne putem orienta atenția spre ceea ce dorim să obținem.

Dr. Wayne. W. Dyer explică foarte simplu:

Emoțiile cu vibrație mai joasă în care ne poziționăm sunt generate de acele To Do list și To Wish List pe care suntem învățați să ni le facem ca să avem succes. Nimic rău cu aceste liste. Numai că, de obicei, aceste liste sunt încărcate peste posibilitățile noastre (ca timp sau ca și abilități/capabilități), ceea ce generează frustrare și nemulțumire.

Când situațiile sunt diferite de ceea ce așteptăm

De multe ori construim în mintea noastră tot felul de scenarii, și dorim ca totul să se întâmple conform planului. Dar ce să vezi: în realitate lucrurile stau diferit. Și atunci, în loc să ne bucurăm de experiența pe care o trăim, devenim neatenți, nerăbdători, defocusați.

Despre subiectul acesta am scris un articol pe care îl poți citi: Tu cum iti gestionezi esecurile

Când suntem stresați sau obosiți

În articolul prezent nu am intenția să prezint mecanismele fiziopatologice ale producerii oboselii/stresului, este important numai să avem în vedere faptul că reacțiile pe care le avem nu pot fi cele adecvate atunci când nu suntem în echilibru intern.

Când dorim să fugim/evităm de ceva

Una dintre cursantele mele dragi îmi povestea că există situații în care nu se simte bine în timpul interacțiunii, și în acele contexte simte cum își pierde răbdarea.

Dacă am fi onești, am rencunoaște că ni se întâmplă și nouă, nu este așa?

Hai să ne uităm cu un pic de atenție și răbdare (!!!!) la astfel de situații. Ce constatăm? Pur și simplu reacționăm așa cum nu ne place atunci când lucrurile/situațiile nu merg în direcția în care dorim noi să le împingem. La nivel de subconștient ne dorim să scăpăm cât mai repede din situația respectivă, ceea ce ne face să avem mai puțină răbdare. Și poate că în loc să devenim nerăbdători și să avem reacții inadecvate, am putea să constatăm că ne simțim nerăbdători, pentru ca apoi să ne orientăm atenția spre ceea ce vrem să evităm și de ce dorim să evităm acel lucru, să gestionăm situația respectivă – și astfel se închide procesul și redevenim calmi, atenți la ceea ce se întâmplă (procesul este denumit Letting go – David R. Hawkins).

https://www.youtube.com/watch?v=6dHbmZ1WUbg

Ca un paradox: ați observat cu cine avem cea mai puțină răbdare? Sau, altfel spus, față de cine avem cele mai nepotrivite reacții?

Ați intuit bine! Față de cele mai dragi persoane. Deși nu ar trebui, ele sunt sacii noștri de box, care suportă tot balastul pe care îl aducem și îl deversăm acasă! Poate luăm aminte!

4.Poate fi cultivată/dezvoltată răbdarea? Are sens să facem acest lucru?

Am să încep cu ceea ce știi deja.

Numără încet până la 10! și Respiră adânc – sunt două dintre cele mai frecvente dintre sfaturi. Sâmburele de adevăr din spatele acestor recomandări este legat de creșterea cantității de oxigen de la nivelul celulelor nervoase, ceea ce face ca acestea să funcționeze optim și chiar să genereze și ceva idei creative.

Mascarea nerăbdării poate fi făcută fie printr-o pauză, fie prin mutarea atenției.

Dacă poți, atunci ia o pauză în care să îți găsești resursele interne de calm, să îți faci un plan de acțiune și să identifici soluții la situația care te face să piezi răbdarea.

Dacă pauza nu este posibilă, atunci mută-ți atenția pe altceva: bea un pahar de apă, deschide fereastra, schimbă scaunul, ia alt pix etc. Simpla schimbare a poziției corpului determină schimbarea atitudinii și emoțiilor, ceea ce produce alte tipuri de reacții.

Educarea răbdării

Paradoxal toată lumea dorește pilule magice care să funcționeze pe repede înainte și chiar foarte repede. „Ghinion!” Exact cum am învățat să scriem sau să socotim, cu efort și timp, sau cum învățăm o limbă străină, ori să înotăm, patinăm etc., exact la fel este și cu răbdarea: astăzi un pic, mâine două picături de răbdare, poimâine trei picături de răbdare.

Dă-ți timp să exersezi

Mereu m-am întrebat de ce noi oamenii acceptăm că este necesar timp ca să construim o casă, să gătim un tort, etc. – dar pentru formarea trăsăturilor noastre de personalitate nu ne acordăm timp?

Descompune-ți obiectivele în pași intermediari, și pe aceștia în pași și mai mici. Se potrivește foarte bine gluma – întrebare: Cum mănânci un elefant? Bucățică cu bucățică! Se potrivește mai ales pentru cei care doresc totul de ieri, poate chiar mai bine de alaltăieri.

Practică meditația/mindfulness

Din experiența personală fac această recomandare cu mare căldură. Pregătesc un articol pe acest subiect, așa că urmărește articolele viitoare.

Practică mișcare, sport

Endorfinele care se produc în timpul efortului fizic aduc o stare de bine care te face să abordezi din cu totul altă perspectivă situațiile. Merită să încerci!

Învață-te să practici „binecuvântările”

Ai aici articolul: Cand ti-ai numarat ultima oara binecuvantarile

Legat de cuvântul„binecuvântări” aș dori să fac următoare mențiune: eu folosesc acest cuvânt în sensul de a fi conștienți de cât de multe daruri minunate avem, pe care le pierdem din vedere ocupați fiind cu viața cotidiană. Precizarea este adresată celor care fac legătura binecuvântare – Dumnezeu – biserică.

 Folosirea unor cuvinte ancoră sau imagini ancoră

În situațiile în care dorești să îți educi calmul se pot folosi imaginile ancoră pe care să ți le postezi peste tot la vedere (pe oglinda din baie, birou, laptop, dulapul de haine, în mașină etc) și care de câte ori le vezi îți aduc aminte de ceea ce ți-ai propus. Uite un exemplu de imagine:

Cuvintele ancoră – sunt cuvinte pe care să ți le spui în mod intenționat și repetitiv tocmai pentru a îți aduce aminte de ceea ce ți-ai propus. Eu folosesc cuvântul: „Stop, Stop, Stop!” – știu că nu debordează de creativitate, dar pentru mine funcționează. De câte ori simt că sunt pe cale să explodez, îmi repet repede cuvintele și de cele mai multe ori funcționează (sigur că sunt și situații în care uit să îmi administrez doza de cuvinte, dar asta face parte din imperfecțiunile care fac comportamentele perfectibile!!!!!). Pe mine m-a inspirat filmul Braveheart (Inimă neînfricată 1995) în care Mel Gibson tot repeta „Hold, Hold, Hold!” ca să tempereze situațiile.

Păstrează-ți răbdarea prin vizualizare

Dacă știi că urmează o situație în care este posibil să-ți pierzi răbdarea, poți să utilizezi vizualizarea: să te vezi pe tine cum ești calm/ă, cum reacționezi, ce gândești, cum respiri, ce stare emani în jurul tău, cum se finalizează întâlnirea cu bine. Există și persoane care spun că vizualizarea nu funcționează. Ba funcționează, și încă perfect, numai dacă este însoțită de trăirea stării pe care o vizualizezi: dacă dorești răbdare să simți acea răbdare în corp, să o localizezi, să o descrii ca formă, mărime, desitate, structură, culoare, etc. Experimentează – și dacă nu funcționează, luăm legătura.

Rețetă de la Părintele Ilie Cleopa – „Răbdare, răbdare, răbdare, răbdare, răbdare…”

Învață pe cineva ceva nou

Asta da provocare! Uneori se dovedește o adevărată piatră de încercare, dar merită. Numai atunci când înveți pe cineva, poți să conștientizezi cât de diferit gândim.

Nu uita ce este important pentru tine?

Dacă am reuși să ne menținem mereu vii în memorie obiectivele și lucrurile care contează pentru noi, probabil că am avea cu mult mai multă răbdare. La ce ne ajută pierderea răbdării? Evident că la nimic. Ba mai mult, pierdem și timp, și nici nu rezolvăm nimic. Dar atunci când suntem în anumite situații, uităm de acest raționament, pentru că permitem emoțiilor să pună stăpânire pe noi – în loc să le luăm ca aliat. Uite aici câteva tehnici: Cum sa-mi Trans-form energia emotiilor negative

Exerciții finale

După ce ai citit ceea ce am scris (îți mulțumesc pentru răbdarea de care ai dat dovadă), îți propun și niște exerciții care să îți crească răbdarea – nu teoretic ci adaptat ție, dragă cititorule/cititoare.

1. Ia o poziție comodă în care să te poți relaxa. Respiră liniștit: inspir – liniștit, lasă grijile deoparte și fă o incursiune în memoria ta recentă sau mai îndepărtată, și observă-te în situațiile în care nu ai avut răbdare. De ce nu ai avut răbdare? Fă o listă cu lucrurile care te fac să nu ai răbdare.

Uită-te la lista ta: Ce poți delega? Ce poți evita?

Acum pe lista ta, cel puțin teoretic, au rămas mai puține situații în care nu ai răbdare, nu este așa? Acum poți lucra pe reacții alternative – poți să îți imaginezi ce ar fi fost util să faci diferit – nu este autopăcălire. Este educarea sistemului nervos cu reacții pe care le poate utiliza. Prin identificarea și repetarea potențialelor reacții, ajungi să construiești răbdarea.

2. Identifică 4-5 momente în care ai avut atât de multă răbdare pe cât ți-ai dori. Urmărește-te: Care era poziția corpului tău?

Ce (îți) spuneai?

Care erau cuvintele pe care le foloseai?

Care era tonul pe care îl foloseai?

Ce simțeai? Unde simțeai?

Cum ai făcut atunci de te-ai putut stăpâni?

Identifică punctele comune ale acestor situații – sigur este vorba numai despre tine, poziția corpului tău, gândurile tale, cuvintele pe care le foloseai, modul în care respirai. După ce ai identificat aceste aspecte, repetă-le de câteva ori conștient și mai ales nu le uita. Fixează-ți intenția ca măcar o dată pe zi să le repeți. Eiii, cum te simți acum când știi cum să dobândești răbdarea cât ai clipi?

3. Te invit ca exercițiu de răbdare să îți acorzi încă 3.02 minute:

Până data viitoare,

Te îmbrățișez cu mare drag,

Paula

P.S. Te invit să-mi lași un comentariu.

Mulțumesc pentru prietenia ta, fie și virtuală.