Costul de a fi învingător

Articolul nu este numai pentru sportivi sau antrenori, ci pentru oricine este capabil de a se schimba.

Este posibil ca prin acest articol să supăr.

Va fi un articol surprinzător, pentru că nu-mi plac polemicile.

Îmi asum ceea ce spun și, dacă veți citi până la final, poate că veți rezona – măcar parțial – cu mesajul transmis.

De câțiva ani nu mai am televizor.

Dacă vreau să urmăresc un film, merg la cinematograf sau găsesc ce mă interesează online.

Sunt conectată la ceea ce se întâmplă prin Internet. Am obiceiul de a parcurge în 5-10 minute titlurile știrilor, dacă este ceva care simt că merită timp deschid site-ul și citesc.

Fără discuție că evenimentele de la Rio 2016 sunt printre primele pe paginile de știri sportive. Este și normal, fiind o competiție care capacitează foarte multe forțe din întreaga lume.

Urmărind rezultatele probelor, am dat peste tot felul de comentarii.

Am simțit foarte multă frustrare și năduf în unele comentarii.

Foarte multe păreri de rău, în altele.

ÎNCURAJĂRILE sau GÂNDURILE BUNE DE SUSȚINERE erau puține, mai ales înaintea cuceririi medaliei de aur (îmi cer scuze pentru cei care au scris și i-au încurajat pe sportivii noștri – eu nu am dat peste acele materiale sau postări).

Am observat de mai multe ori atitudinea aceasta, a noastră, a spectatorilor: când echipa sau sportivul/sportiva favorit/ă câștigă, suntem toți acolo și-l/o sufocăm.

Când ratează, practicăm sportul favorit: aruncatul cu pietre în cel/cea care ne-a înșelat așteptările. Da, la asta ne pricepem! Să aruncăm cu pietre, să denigrăm, să ne simțim frustrați!

Sursa foto

Dacă tonul meu ți se pare acid, ai dreptate; dar a judeca, a critica și a blama fără a privi datele în ansamblu mi se pare incorect. Cei care își manifestă nemulțumirea sau frustrarea pentru rezultate pornesc cumva de la premiza că sportivii NU VOR să câștige, cam așa se poate traduce atitudinea lor.

Noi spectatorii, stăm pe margine ne uităm, cu popcornul și berea în vecinătate, și suntem nemulțumiți de prestația celor care muncesc. Și, pentru că și-au permis să transpire până la epuizare, trebuie criticați că nu sunt ceea ce noi „ne imaginăm”! Mie mi se pare extrem de gravă această atitudine pentru că este caracteristică timpurilor pe care le trăim:

STĂM și

AVEM PĂRERI despre

CUM ar TREBUI SĂ FIE!

Noi spectatorii credeam că lucrurile merg de la sine într-o inerție, că ni se „cuveneau” toate medaliile cu care se întorceau sportivii. Ne mândream cu munca lor, cu gloria lor, și acum – când acestea nu sunt așa cum știam – simțim frustrare, furie și ce o mai fi prin sufletele noastre. Dacă am fi chiar atât de speciali cum ne credem, am recunoaște neputința noastră și faptul că am proiectat asupra altora incapacitatea noastră de a străluci! Este cu mult mai convenabil să plasăm vinovăția asupra celuilalt, decât să recunoaștem că este vorba despre noi, despre ceea ce facem. Am găsit niște țapi ispășitori. Atât!

Și ca să ne fie și mai clar despre ce vorbim, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Să presupunem că ar fi posibil ca la un raliu să se alinieze toate mărcile de mașini. Care marcă ar câștiga?
2. Cum credeți că va merge o mașină care are nevoie de un anumit tip de benzină, dar este alimentată cu benzină cu cifră octanică inferioară?

Sportivii noștri, cel puțin cei care au ajuns la Rio, dar și foarte mulți rămași acasă, sunt piloți foarte buni, dar conduc „mașini” (corpuri fizice) nealimentate cu combustibilul de calitate! Ei fac tot ce pot mai bine în condițiile date.

Întrebarea nu este „Vai, vai, vai ce ne facem?!”

ci: „Vai, vai, vai ce am făcut?”

Iar afirmația: „Ne-au făcut de râs!” ar trebui transformată în:

„Noi, ca națiune, ce-am oferit?”

Cunosc foarte bine sistemul de educație și pe cel sanitar, din interior, ca să spun așa – profesez în ambele sisteme de peste 25 de ani. Această cunoaștere mă face să vă ofer o altă perspectivă.

Dar, înainte, o mică povestioară:

Doi călugări

merg la stareț.

Călugărul 1 îl întreabă pe stareț dacă are voie să fumeze în timp ce se roagă.

Scandalizat, starețul i-a răspuns: „Sigur că NU pentru că ai comite un sacrilegiu!”

După ce aude acest răspuns, Călugărul 2 întrebă: „Pot să mă rog în timp ce fumez?”

Starețul răspunse: „Desigur! Dumnezeu vrea să primească oricând vești de la noi.”

Cu alte cuvinte, haideți să vedem și cealaltă parte de realitate.

Nu ai cum să schimbi un rezultat, dar îți poți schimba percepția.

Dar, și mai important poți identifica:

Cum de ai ajuns la acel rezultat?

Ce pot păstra din ceea ce am făcut? Ce trebuie să schimb?

Ce este funcțional, ce nu?

Ce pot face diferit?

Performanță = Suma eforturilor (Sportiv + Antrenor + Tehnicieni + Federație/Manager)

Sportivul este singurul care iese în față și este lăudat sau „urecheat”. Este singurul care își asumă rezultatul. Dar nu ar trebui să fie așa. Este adevărat că rezultatul depinde în primul rând de el/ea, dar să nu uităm că, la nivel de Olimpiadă, primii 10 sportivi au performanțe relativ apropiate, medaliile le iau cei/cele care câștigă jocul mintal (dialogul intern).

La rezultate ne comparăm cu ceilalți, dar la ce oferim ne uităm?

Eu privesc lucrurile din perspectiva medicului de medicină sportivă. O specialitate pe nedrept marginalizată, care are tot mai puțini medici. De ce? Simplu: enorm de multă muncă și responsabilitate, foarte prost plătite! Dacă alegi să fii medic de lot pentru niște bani în plus (să nu vă imaginați că mulți!), plătești prețul despărțirii de familie și îți asumi efortul de a fi în deplasări. Poate că aceste aspecte nu ar conta așa de mult dacă ai putea face ceea ce ai învățat și pentru care te-ai pregătit ani în șir (Medicină Sportivă = 6 ani de facultate + 4 ani specializare posibilă numai în București = 10 ani, acum, pentru atunci când m-am pregătit eu erau 6 ani facultate+ 3 ani stagiu la țară + 3 ani pregătire = 12 ani).

De ce să nu poți face ceea ce ai învățat?

Am să vă dau numai două exemple:

1. în refacerea postefort se vorbește despre particularizare în funcție de tipul de efort.

Nu am să țin un curs despre Refacerea postefort, dar am să vă prezint o clasificare a mijloacelor de refacere în funcție de apartenența lor:

1. balneo-fizio-terapeutice: hidroterapie caldă (duş, apă caldă, bazin, baie de plante), saună, masaj- automasaj, oxigenare naturală sau artificială, aeroionizare negativă, acupunctură, acupresură, yoga, gimnastică terapeutică/ mișcări preluate din Tai Chi;
2. psihoterapie: sugestie/ autosugestie, training autogen, relaxare neuromusculară, medicaţie neurotropă/ psihotropă;
3. dietetice: alimentaţie normocalorică, alcalinizantă, hidro-zaharată, bogată în vitamine;
4. farmacologice – medicamentație energo- și trofotropă;
5. odihnă activă/pasivă;
6. cura de altitudine;
7. terapii energetice și de reechilibrare psiho-emoțională.

Ce este colorat se aplică și la loturile noastre.
Ce este menționat cu bold negru NU se practică la loturi.
Ce este scris cu bold și subliniat se face numai parțial!

Cu alte cuvinte, nu sunt bani pentru a susține efortul prin medicamente adecvate, și nici pentru cantonamente care să aducă un beneficiu real în capacitatea de efort (cura de altitudine, de ex, se face corect minim 18-21 de zile la altitudine de cel puțin 1800 m!).

Mulți dintre sportivii pe care îi vedeți acum la Rio și-au suplimentat medicamentația de efort din propriul buzunar.

Federațiile încearcă să facă ce pot mai bine, în limita unor bugete foarte suferinde și reanimate numai în preajma olimpiadelor.

Ce se poate face la noi? Somn – masaj cu gheață – uneori masaj (dacă există masor) – hidratare – (eventual) saună/bazin și cam atât!

Știți cam cum se face în străinătate?

Sportivii cu care se face comparație beneficiază de TOT ceea ce este prezentat în listă + particularizarea și individualizarea mijloacelor! Și aceste condiții talentul și munca contează, dar nu sunt suficiente. Poate că cineva ar putea spune că:

„în urmă cu 10-15 ani, pe vremea când concuram eu, lucrurile nu erau atât de sofisticate, și am obținut rezultate și fără toate câte le enumerați!”

Numai că metodica antrenamentul sportiv s-a schimbat, solicitările organismelor sunt imense, și atunci este necesară suplimentarea acelor substanțe care se consumă în timpul efortului prin medicamente, alimentație specifică și mijloace de refacere specifice efortului.

2. Un alt aspect despre care se poate vorbi foarte mult: Investigația stării de sănătate, explorări funcționale (acestea se fac și la noi) și biochimice prin care să se poată determinarea pierderilor electrolitice, pentru ca ulterior acestea să fie compensate prin medicamentație – așa după cum sună ca formulare mai este necesar să explic că aceste investigații necesită bani și aparatură?

Mă opresc numai la aceste două exemple.

Nu intenționez să continui cu exemplele legate de alimentație, echipament, sală de antrenament.

Doresc să vorbim despre ATITUDINE. Mi-a plăcut foarte mult acest video cu Novak Djokovic.

Urmăream declarațiile din presă ale sportivilor și oficialilor noștri. Departe, foarte departe de ceea ce se poate numi atitudine de învingător. Sunt folosite cuvinte care au o puternică conotație negativă. Cuvintele exprimă, de cele mai mult ori ceea ce crezi despre tine! Și dacă nu crezi în tine, măcar tu în tine, cine vrei să creadă că ești bun?

Am scris recent un articol despre relația gând – emoție – postură / atitudine:

Memoria muschilor

un alt articol pe tema cuvintelor de tipul eșec:

Capcana unui cuvânt: EȘEC!

și o suită de trei articole despre cuvinte și impactul lor asupra modului nostru de gândire – primul dintre articole este aici.

Ce legătură au toate acestea cu antrenamentul mental?

Dacă nu ai bani să faci foarte multe dintre elementele incluse în metodologia refacerii postefort, măcar pregătește-ți sportivii ca atitudine și mentalitate de abordare a unei mari competiții! Foarte mulți, și sportivi și antrenori în egală măsură, cred că dacă folosesc vizualizarea este suficient pentru a câștiga. Antrenamentul mental NU înseamnă vizualizare. Vizualizarea este numai o mică parte a acestuia.

Încă din 2008 în cadrul Congresului Balcanic de Medicină Sportivă prezentam valențele și avantajele antrenamentului mintal la sportivi. Prezentarea de atunci se regăsește publicată în trei lucrări:

• Antrenamentul mental – între modă şi necesitate – (Mental training between fashion and practice) Congresul Balcanic de Medicină Sportivă, Bucureşti 2008, Revista de Medicină Sportivă ISSN 1841-0162, pag.893
• Antrenamentul mental ca opţiune de îmbunătăţire a performanţelor sportive, Revista de Educaţie fizică şi Ştiinţe Conexe, ISSN 1582-2168, 2008, nr.1, pag.17-23
• Antrenamentul mental – între modă şi necesitate – (Mental training between fashion and practice) – partea II-a Revista de Medicină Sportivă , 2009, nr. 17, ISSN 1841-0162, pag.1034-1041
• și în Capitolul Antrenamentul mental la sportivi – Medicină sportivă – Performanţă şi sănătate – Editura Medicală 2013, coordonator conf.dr. Anca Mirela Ionescu UMF Bucureşti – Catedra de Medicină Sportivă, pag 526-563

Am să redau câteva fragmente sintetice din materialele amintite.

Ce este antrenamentul mental ?

Antrenamentul mental se referă la utilizarea sistematică şi regulată a unor calităţi psihologice care au ca scop îmbunătăţirea performanţei şi creşterea gradului de a beneficia de sport şi de exerciţiile fizice.

„Antrenamentul mental este ca orice altă formă de antrenament – ia timp pentru a fi dezvoltat şi îmbunătăţeşte un anumit nivel al abilităţilor. Unii sportivi găsesc, de exemplu, vizualizarea mentală ca fiind ceva uşor şi natural, în timp ce alţii au o experienţă redusă în acest sens, sau de loc” spune James Galipeau, care se ocupă cu antrenamentul mental la Universitatea din Ottawa.

Antrenamentul mental ajută la îmbunătăţirea performanţelor fizice.

 Ce nu este antrenamentul mental ?

Antrenamentul mental este diferit de:

• Psihoterapia este un proces în care terapeutul participă la reorganizarea personalităţii pacientului. Terapeutul ajută clientul la integrarea noilor înţelegeri de pe parcursul terapiei în comportamentul zilnic. Psihoterapia poate fi definită „mai mult ca o reeducare individuală” (Brammer& Shostrom, 1977);
• Counselling este un proces orientat spre învăţare, mediat într-o manieră simplă de unu la unu. Obiectivele ajută clientul să înveţe să dobândească abilităţi noi cu care să fie capabil să dea faţă în faţă în viaţa cotidiană şi să le poată şi adapta. Centrarea se realizează prin ajutarea persoanei de a ajunge la maximum de potenţial şi să devină pe deplin funcţională ca persoană.
• Mentoring este un termen general folosit pentru descrierea relaţiei dintre o persoană mai puţin experimentată, numită şi protejat, şi o persoană cu mai multă experienţă, denumită şi mentor. In mod obişnuit mentoring-ul este văzut ca un proces de „faţă în faţă” şi în acelaşi timp, ca un proces pe termen lung între cel ce supervizează şi cel supervizat (Donaldson, Ensher, & Grant-Vallone, 2000).

Informaţiile din mediul exterior ajung în mintea noastră prin intermediul celor 5 organe de simţ şi realizează o imagine despre lumea înconjurătoare denumită HARTĂ. Toate deciziile pe care noi le luăm se bazează pe această imagine a lumii din mintea noastră. Dar HARTA este diferită pentru fiecare dintre noi, experienţele noastră de viaţă fiind şi ele diferite. Astfel, HARTA este unică şi imposibil de a se repeta la două persoane. Rezultatul este că noi avem HĂRŢI diferite pentru acelaşi lucru. În diagrama de mai jos sunt prezentate poziționările în raport cu timpul și modul de abordare.

Când poate fi utilizat antrenamentul mental ?

Acesta poate fi utilizat atunci când atât sportivul, cât şi antrenorul o doresc. Și. când spun acest lucru, mă refer la conștientizarea utilității, nu pentru că fac și alții. Am întâlnit situații, cel puțin bizare, când o federație a plătit pregătirea mentală, dar sportivul/antrenorul NU au dorit să participe!!! Uauuu, nu este așa? De ce? Pentru că antrenamentul mental implică schimbare, și le-a fost frică de ieșirea din zona de confort.

Tehnicile dau rezultate foarte bune dacă sunt aplicate pentru o perioadă de timp.

Există şi tehnici cu efect rapid care pot fi aplicate numai la nevoie.

Cele mai multe dintre ele sunt eficiente numai dacă sunt experimentate, experimentate şi din nou experimentate. Este un proces de învăţare şi consolidare care poate dura luni, uneori poate fi chiar pe durata anilor.

Ce conţine antrenamentul mental ?

Antrenamentul mental poate fi utilizat pentru o multitudine de aspecte ale personalităţii sportivului. Aspectele de bază ale antrenamentului mental vizează elemente diferite ale personalităţii cum ar fi:

• Atitudinea
• Construirea unui dialog intern de învingător
• Angajamentul
• Comunicarea
• Competitivitatea extremă
• Calmul
• Concentrarea
• Încrederea în sine
• Stăpânirea anxietăţii
• Stăpânirea propriilor gânduri
• Bucuria
• Fixarea obiectivelor
• Menţinerea concentrării
• Motivarea
• Proiectarea carierei
• Vizualizarea
• Concentrarea în situaţii limită
• Relaxarea
• Flexibilitatea în gândire
• Încrederea
• Respectul de sine
• Auto-evaluarea
• Auto controlul
• Pregătirea pentru situaţii critice

Lista poate părea cam lungă, dar acestea sunt numai câteva dintre aspectele care pot fi lucrate; evident că în practică se poate lucra odată unul sau maxim 2 elemente.

Pentru fiecare dintre elementele de personalitate, există una sau mai multe tehnici care pot fi aplicate. Unele dintre tehnici pot fi aplicate la fel de corect pentru aspecte diferite ale personalităţii. Modalitatea în care sunt utilizate tehnicile ţine foarte mult de experienţa celui care o face, de cât de bine le stăpâneşte şi de cât de bine îşi cunoaşte sportivul, pentru a alege varianta optimă.

Poate că v-ați întrebat de ce uneori NU reușim așa cum ne dorim, deși muncim, facem totul ca la carte. Răspunsul este tot în mintea noastră: există credințe limitative care sunt adânc săpate în subconștientul nostru și care fac ca nu tot ceea ce ne dorim să ni se și întâmple. Despre credințele limitative voi scrie un articol, pentru că este mult de povestit. Ce pot spune acum este că aceste credințe pot fi identificate, pot fi schimbate total sau parțial – este ceea ce facem la cursurile de NLP – Programare neuro-lingvistică http://pauladrosescu.ro/nlp/ sau prin Coaching http://pauladrosescu.ro/coaching/

Ca o concluzie,

antrenamentul mental este despre schimbare

și asumarea proceselor prin care treci,

dar toate au ca scop final îmbunătățirea performanțelor,

și nu este vorba numai despre domeniul sportului.

Până data viitoare,

Zile binecuvântate!

Paula

P.S. Te invit să-mi lași un comentariu.

Îți mulțumesc pentru interesul tău!