Medicina ALTFEL

Fii schimbarea pe care ţi-o doreşti!

Îți mulțumesc că ți-ai urmat instinctul și ai deschis această parte a site-ului!

Vei începe prin a citi o poveste.

De fapt, nu este o poveste în sensul pe care îl dăm cuvântului.

Sunt sigură că ai să te recunoști, mai mult sau mai puțin.

Se prea poate ca și tu să fi trecut prin ceva asemănător, să-ți fi ascuns povestea ta, să fi vrut să uiți de ceea ce ți s-a întâmplat sau nu ai avut curajul să o faci publică.

Până în anul 1999 viața mea a urmat o traiectorie oarecum calculată: am fost la grădiniță, la școala, am urmat facultatea (Medicină Generală), stagiul clinic, a urmat repartiția la țară, rezidențiatul, cursurile de medic specialist, ulterior cele de medic primar.

M-am căsătorit, a venit Ioana…..totul părea minunat, o viață bine croită la care se mai adăuga și un viitor promițător într-o carieră universitară.

Totul până într-o zi când mi-am făcut niște analize. Nu de rutină, ci pentru că oboseam un „pic” mai repede decât de obicei, pentru că nu mai eram capabilă să muncesc câte 16-17 ore/zi/7zile pe lună, în continuu, fără concedii sau vacanțe … La vremea aceea nu auzisem de cuvântul workaholic! Și ce să vezi? Analizele indicau un diagnostic sec: Cancer stadiul III B. Chiar și pentru un nespecialist indică ceva înfiorător de urât!

Sigur că au urmat momente de:

…..derivă: Ce fac acum?

…..nedumerire: Cum de mi s-a întâmplat așa ceva, că doar eu sunt medic!

…..supărare: Cum de m-a pedepsit Dumnezeu așa de cumplit? De ce am primit așa ceva? Că eu nu merit o astfel de pedeapsă!

Am avut senzația că m-a lovit un tsunami: când totul pare așezat, senin, apare, de’ te miri de unde, o furtună nimicitoare care nu ține cont de ordinea și munca ta, mătură cu toate valorile tale pe jos și lasă în urmă un haos de nu-ți mai găsești nici neuronii de gândire! Așa mi s-a întâmplat și mie: stăteam, total derutată, în mijlocul vieții mele și încercam să înțeleg ce se întâmplă, ce am de făcut, dacă se mai poate face ceva, în ce direcție să mă îndrept (Cluj, București…). În astfel de momente, indiferent ce mi se spunea nu mai avea valoare, conta doar că eram pe marginea unei prăpăstii: de o parte era pământul care însemna viața, de partea cealaltă se deschidea un hău în care era o lume cu alte dimensiuni.

De ales știam ce să aleg, dar cum să fac să-mi obțin viața înapoi?

După ce am primit diagnosticul mi-au revenit în minte, brusc, toate protocoalele despre tratamente. Calea s-a dovedit mai lungă decât scrie prin cărți: chimioterapie, operație chirurgicală, chimioterapie din nou, radioterapie, a doua operație și apoi, a treia intervenție chirurgicală.

În momente critice, când viața îți este pusă între paranteze, începi să realizezi niște lucruri. Tot ce am povestit în câteva minute s-a întins pe o perioadă de 18 luni, luni în care am avut momente de suișuri, coborâșuri, oscilări, renunțări. Acum, când mă uit în urmă, totul pare să fi fost normal, natural: când nu înțelegi mesajele pe care le primești, Dumnezeu găsește o cale să te oprească!

În acea vreme, perioada „mentală” a vieții mele, lucrurile trebuiau să aibă o logică, totul se fie executat perfect ca un ritm de metronom.

Am scris perioada „mentalăpentru că gândeam totul numai în obiective/target-uri și deadline-uri.

Prietenele mele de nedespărțit erau niște Verbe: a acționa, a face, a reuși, a ajunge, a realiza, a scrie, a ști, a gândi, a analiza, a decide……

Timpul în care se scurgeau aceste verbe era ieri spre alaltăieri, eram într-o viteză amețitoare și pe măsură ce bifam din To do list cu atât mă provocam și mai mult, cu liste mai consistente.

Sigur că nimic nu este etern. Corpul meu s-a supărat și probabil că a spus ceva de genul: dacă ești toată numai minte, rămâi cu ea să vezi dacă se poate! Sigur că nu se poate, dar asta știu acum, după ani.

Corpul ne dă semnale că ceva nu facem bine pentru el, dar când ești orbit de propria minte, cine să audă?

Medicina ALTFEL este despre TINE și CORPUL TĂU:

  • cum să intri în relație cu el,
  • cum să înveți să îl asculți,
  • cum să îți dai seama ce ți se întâmplă,
  • ce este util să faci cu tine,
  • ce medicamente să nu iei sau, dacă iei, ce să folosești,

și multe altele.

După șocul inițial și degringolada ce a urmat, cel mai greu a fost să intru în rezonanță foarte fină și subtilă a corpului în timp ce trebuia să fac față avalanșei de gânduri pe care eram obișnuită să le produc. În tradiția românească este o zicală foarte faină: ho, șezi și cugetă – adică, mai stai și mai gândește-te! Numai că cine să aibă timp de așa ceva! Câți dintre noi nu ne gândim la o mie de lucruri în unitate de timp: să facem și aceea și aceea, să nu uităm de cutare, cutare etc.

Această gândire permanentă creează o agitație la care ne conectăm permanent.

A fost foarte greu să învăț relaxarea și cum să mă scot din priză, să mă bucur de ceea ce trăiam.

Bine, deci am aflat că am un corp care vrea și el câte ceva, am realizat că aveam o minte care genera mai multe idei decât îi ceream și am învățat cum stă treaba cu relaxarea.

It is difficult for the untrained mind to believe that what it seems to picture is not there!

- Cris Cade

Și ca și cum nu îmi erau suficiente aceste noutăți, am ajuns la capitolul Emoții: pe vremea când eram elevă era un subiect tabu, alături de educația sexuală. Toată lumea evita să vorbească despre acestea, dar toți se mirau dacă nu știai despre!

Vorbitul ca vorbitul, dar când simți ceva și nu știi ce simți atunci pasul până la confuzie este infim și decât să trăiești confuz mai bine te prefaci că nu există emoția respectivă! Cam așa se întâmplă cu foarte mulți dintre noi, chiar dacă recunoaștem sau nu: părinții nu ne învață ce sunt emoțiile pentru că ei nu știu când și ce simțim, noi nu știm ce etichete să punem stărilor pe care le percepem, partenerul/partenera de viață nu are cum să ne înțeleagă pentru că empatia se simte, și dacă nu a fost învățat/ă să simtă cum să simtă cum să ofere ceva ce nu are? La școală ne sunt turnate în minte tot felul de informații, care mai de care mai….(chiar nu vreau să pun etichete) și nu suntem învățați alfabetul emoțiilor, cum să le comunicăm, cum să ne bucurăm de ele, cum să trăim în armonie cu ele.

De ce vorbim despre emoții? În Medicina tradițională chineză se consideră că fiecare organ este sediul unor emoții: dacă reușești să le înțelegi, să fii în echilibru cu ele atunci și starea de sănătate este optimă.

Uite un articol în care sunt prezentate interconexiunile dintre aparatele și sistemele organismului: Cum acționează emoțiile asupra stării de sănătate

După ce m-am împrietenit cu emoțiile mele, am înțeles că boala vine ca o a doua șansă pe care Viața este dispusă să ne-o ofere și este, în același timp, Pauza de care are nevoie corpul pentru a se reface şi regenera.

Prin Medicina ALTFEL doresc să schimb perspectiva asupra stării de boală și în același timp să prezint lucrurile care nu sunt spuse, poate chiar mai puțin știute. Uite în continuare câteva date.

Ce am învăţat din experienţa prin care am trecut? Unul dintre primele lucruri pe care le-am conștientizat a fost legat de POSTURĂ (poziția corpului): pe durata facultății sau a rezidențiatului, noi medicii, suntem învățați să privim corpul ca pe un fel de mașinărie extrem de complexă și completă pe care să o tratăm cu medicamente sau prin înlocuirea „pieselor”, dar nimeni nu ne spune că omul este corp fizic la care se adaugă emoții și sentimente, are și gânduri, are un sistem de valori propriu, niște percepții, foarte multe convingeri limitative.

Toate acestea care se adaugă corpului fizic sunt cu mult mai importante decât corpul fizic însuși. Există o interrelație postură (poziție a corpului) – emoții – respirație – gânduri – atitudini: să stăm strâmb și să judecăm drept chiar nu are cum să funcționeze!

Mai multe informații poți citi aici unde ai și o schemă a legăturilor: Drumul de la fericire la nefericire si retur

 

A doilea insight, NU ȘTIAM SĂ RESPIR CORECT.

Teoretic învățasem la facultate despre respirație, despre bolile aparatului respirator. Știam cât este de important oxigenul pentru organism, dar toate la nivel de teorie.

Numai că ce să vezi? Viața este despre practică, și mai puțin, spre deloc despre teorie!

Mai multe informații practice aici:

 

A treia conștientizare majoră a fost legată de A ȘTI SĂ TE RELAXEZI și SĂ-ȚI LINIȘTEȘTI MINTEA, fiind două procese prin care poți obține claritatea și randamentul de care ai nevoie în munca pe care o desfășori, în comunicarea cu cei din jur.

A gândi tot timpul creează nişte pattern-uri care pot conduce în zona îngrijorărilor, a analizei excesive, a evaluărilor permanente. Pentru mine a fost o binecuvântare când am început să practic exerciţiile de mindfulness şi de meditaţie. Mai multe informaţii poţi găsi în Practica Mindfulness.

Al patrulea lucru relevant pe care l-am învățat a fost: SĂ ÎI ASCULT CONȘTIENT PE CEI DIN JURUL MEU!

Gândește-te un pic dacă pentru tine este diferență între a auzi – a asculta – a asculta selectiv – a asculta conștient …. aici este un articol pe această temă: În relaţia cu ceilalţi auzim sau ascultăm? Relația cu ceilalți: auzim sau ascultam

Se întâmplă ca, în timp ce celălalt vorbeşte, noi să auzim parţial ce ne spune pentru că suntem preocupaţi ori să judecăm, ori să căutam argumente pro/contra, ori să ne formulăm răspunsul în minte – toate în timp ce informaţiile curg. A fi total în procesul de ascultare se învaţă, dacă vrei putem face lucrul acesta împreună.

Ce mi s-a părut cel mai fascinant din tot ceea ce mi s-a întâmplat a fost momentul când am început să învăţ despre:

  • mesajele pe care bolile ni le transmit,
  • ce spun bolile despre noi şi despre mintea subconştientă,
  • cum prin intermediul bolilor ne putem identifica pattern-uri de gândire care ne blochează,
  • emoţiile care generează bolile
  • cum au nevoie emoţiile de atenţie din partea noastră.

Dacă eşti interesat/ă de toate acestea şi de multe altele urmăreşte-ne sau abonează-te la newsletter.

Fii schimbarea pe care ţi-o doreşti!

SUS
error: Content is protected !!