Louder than bombs (2015) – Înapoi acasă

Regia: Joachim Trier Cu: Rachel Brosnahan, Jesse Eisenberg, Isabelle Huppert, Gabriel Byrne, Amy Ryan

Cum este descris filmul pe site-urile de specialitate?

Pregătirile pentru expoziția consacrată celebrei fotografe Isabelle Reed, la trei ani după moartea ei neașteptată, îi aduc împreună pe soțul ei și cei doi fii în casa familiei. Un secret care iese la suprafață le dă peste cap viețile aparent calme.

De ce am ales să recomand filmul?

Pentru că aduce în atenție importanța comunicării sau, mai precis, consecințele necomunicării. În absența schimbului de idei și informații, fiecare își construiește o hartă mentală după care trăiește. Aceasta este oarecum și ideea filmului, însă prezentată printr-o poveste care este, mai degrabă, o poveste despre cum să NU ne comportăm cu copii noștri sau cu partenerul de viață, decât despre cum să reușim în relația cu aceștia.Când suntem tineri suntem prinși în capcana de a alege între profesie și familie, ceea ce trebuie să facem și ceea ce ne dorim cu adevărat. Și când profesia devine o carieră pe care o faci cu pasiune, lucrurile deja încep să fie complicat de ales între cele două. Iar ca totul să fie perfect complicat, așa ca în viața reală, cum poți să alegi între a fi cu familia și a fi în teatrele de operațiuni militare, sau acolo unde suferința umană depășește imaginația?Când suntem tineri credem că un copil nu va crește și ne va aștepta pe noi ca să promovăm în carieră, și apoi vom fi liberi să îi acordăm atenția de care are nevoie.Când suntem tineri ne gândim la cât de mulți ani avem înainte, la câte lucruri minunate vom face când va fi să fie. După ce schimbăm câte un prefix (30, 40, 50, 60 etc) și ne uităm înapoi, perspectiva se comprimă și timpul nu mai pare atât de extins, și într-un mod foarte ciudat constatăm că este chiar zgârcit.Când suntem tineri suferința este pentru alții, parcă, iar succesul pentru noi. Renunțarea și compromisul fac parte din viața părinților noștri, mai degrabă, decât din trăirile cotidiene. Și, ce să vezi, la un moment dat toate astea se amestecă și devin părți din aceeași viață. Și atunci încerci să te uiți în jurul tău și constați că omul lângă care stai are o altă altă poveste de viață decât cea pe care credeai că o știi, și că lucrurile pe care tu considerai că partenerul le-a dorit erau numai niște renunțări sau compromisuri.Vine apoi rândul partenerului să constate și el părți dintr-o realitate nespusă, în care nu era singurul actor.Copii se găsesc prinși între două cariere, și cresc și ei cum pot. Cu un pic de noroc, reușesc să fie corespunzători normelor sociale, însă amputați emoțional, incapabili să se implice într-o relație. Dar cum ar putea ei să fie altfel decât modelul matern și patern? Aceasta este realitatea în care trăiește unul dintre băieții cuplului.Cel de-al doilea băiat este etichetat de cei din jur ca fiind ciudat/inadaptat, când în realitate el este un copil sensibil, care are nevoie de comunicare, și care nu găsește nici un adult disponibil în jurul său! Se închide în el, ca într-un castel! Închide și încuie ușile comunicării cu exteriorul, după care mai și aruncă cheile în neant!Este un film de introspecție – pe care am ales să vi-l recomand pentru că declanșează multă visare și îți dă timpul necesar să mergi să explorezi și tu, ca spectator, cam cum este pentru tine ceea ce se întâmplă pe ecran.NU ESTE UN FILM DINAMIC!Mi s-a părut senzațional modul în care este redat accidentul – filmat în slow-motion și asociat cu posibila succesiune de gânduri dinaintea morții a Isabellei.Un alt punct de mare sensibilitate, mi s-a părut scena în care cei doi frați se uită la un film în care tatăl lor juca rolul principal: două lumi care parcă nu se intersectează.Gabriel Byrne are câteva momente în care este special: bărbatul care și-a pierdut abilitatea de a mai flirta, sau tatăl care zâmbește mulțumit că reușește să fie împreună cu ambii băieți, chiar dacă aceștia dorm! Pentru el este o formă de comunicare, la un alt nivel.Am perceput ca dureroasă imaginea în care ea, Isabelle, fotoreporterul care își riscase viața într-un război al nimănui, observă cât de puțin interesează pe ceilalți articolul ei – la masa vecină cineva citește articolul de o pagină de ziar, în diagonală, în câteva secunde!!! Zile de stres și suferință expediate în câteva secunde!!!De ce mi-a mai plăcut filmul? Este o provocare a atenției. Sunt foarte abil folosite timpurile verbale! Apar jocuri de cuvinte pe care dacă vrei să le continui poți să o faci sau poți nici să nu le sesizezi:

„Unde-i adevărul, care-i adevărul, ce contează?”

Când suntem copii avem tendința să facem promisiuni care ne vor marca întreagă existență (metaprogramele despre care se vorbește atât de mult în NLP), și nici măcar nu suntem conștienți. Fratele mai mic spune:

„Eu când o sa am prietenă intentionez să nu o mint niciodată!”

Fratele mai mare care devenise tătic și avusese o relație cu o exprietenă răspunde:

„Good luck with that!”

– nici el nu știe dacă să îi taie elanul visător sau să îl lase să descopere singur realitatea.Fiecare dintre cele 6 personaje au făcut un joc excelent, foarte sensibil.Este un film pe care mi-aș fi dorit să îl văd atunci când eram mai tânără, dar pe care nu am certitudinea că l-aș fi înțeles așa ca acum.

Este unul dintre filmele care cu adevărat merită văzute!

Te invit să urmărești filmul și să comentezi ce ți-a plăcut.

Până data viitoare,Te îmbrățișez cu mare drag,Paulasemnatura-paula-drosescu

Lasă un comentariu

Share
Tweet
Share