Momentul care mi-a redefinit complet existența
Momentul care mi-a schimbat viața
În 2000, la 40 de ani, mi s-a schimbat viața într-o secundă. Eram medic, aveam o fiică mică și credeam că am totul sub control.
Apoi am primit diagnosticul: Neoplasm stadiul III B. Cancer avansat cu metastaze. Șansele de supraviețuire? Aproape zero.
Șansele de supraviețuire? Aproape zero. Oboseala pe care o resimțeam nu dispărea prin odihnă, devenea din ce în ce mai apăsătoare, avea perioade de acutizare epuizante, era mai insistentă și perseverentă pe zi ce trecea. Orice început de zi era deja un calvar, orice acțiune, chiar și vorbitul, mă storcea de ultima picătură de energie pe care o aveam.
Oboseala pe care o resimțeam nu mai putea fi păcălită, așa cum făcusem de multe ori până atunci.
Corpul meu fizic CEREA atenție.
Mi se părea că era ca o răscoală a corpului, dar urma să înțeleg că a fost ca o REVOLUȚIE – cu instaurarea unui alt regim de: viață, gândire, comportamente, trăiri emoționale și mai ales, de modalități de a mă percepe și înțelege pe mine.
Refuzul realității și acceptarea inevitabilului
Am mers să-mi fac analizele.
După ce am văzut rezultatele, le-am repetat.
Și pentru că refuzam realitatea, am refăcut și a treia oară testările.
De fiecare dată rezultatele spuneau același lucru:
Neoplasm stadiul III B.
Nu trebuie să fii medic să-ți dai seama că nu suna deloc bine.
De perspectivele de supraviețuire ce să mai vorbesc – era o formă avansată cu metastaze de vecinătate, cu evoluție rapidă și progresivă.
Ca medic, nu este ușor să primești un astfel de diagnostic. Începi să îți aduce aminte de tot ceea ce ai învățat, de ceea ce scrie în tratate la prognostic, evoluție și tratament. Îți calculezi șansele de supraviețuire. Totul devine o cursă pentru încă o zi, apoi, o săptămână și tot așa.
La un moment dat, m-am întrebat dacă merită tot efortul de a trece printr-un protocol terapeutic, de loc simplu. Cine spune că nu se gândește că ar fi mai simplu să moară, nu este cinstit cu sine.
Imaginea care mi-a salvat viața.
Și, astfel, pe când eram la unul dintre primele tratamente, mi-a venit în minte imaginea fiicei mele care avea obiceiul să mă îmbrățișeze, într-un mod special, împletindu-și mânuțele în jurul gâtului meu și strivindu-mă, în modul cel mai plăcut cu putință, sub Afecțiunea ei!
Atunci a fost pentru prima dată când mi-am spus că dacă există o cât de mică șansă de reușită, este cazul să o fructific!
A fost imaginea care m-a ancorat, m-a susținut,
mi-a dat puterea de a merge mai departe,
sursa mea de vitalitate și colacul de salvare.
Drumul medical – 2 ani de luptă intensă
Demersul medical a fost unul extrem de complicat, a durat 2 ani și care se poate se poate rezuma la: 8 ședințe de chimioterapie + intervenție chirurgicală + alte 3 ședințe de chimioterapie + radioterapie + o altă intervenție chirurgicală + o a 3-a intervenție chirurgicală.
Transformarea interioară – Adevărata revoluție
Acum, mai important mi se pare procesul interior de transformare de la:
- necredință la credință,
- lipsa resurselor la oare unde găsesc ce am nevoie,
- „de ce eu?” la Recunoștință pentru ce mi s-a întâmplat,
- „voi sunteți vinovați” la „eu sunt responsabilă”,
- „nu știu cum” la „inventăm ce este necesar”,
- „nu există” la „până acum nu am observat că există”,
- „nu pot” la „pot”,
- „nu vreau” la „cum să vreau când nu mai vreau”,
- „acum trebuie să fac/am” la „oare chiar am nevoie, sau este numai o dorință/capriciu?”
Vindecarea fizică a fost un demers de 2 ani, așa cum spuneam, dar procesul de vindecare emoțională și mentală este „work in progress”, ca să spun așa – pentru că pe măsură ce lucrezi cu tine, dai la o parte straturi și straturi de convingeri, credințe, comportamente, valori limitative, gânduri sabotoare, interpretări scoase din context, atașamente și câte și mai câte de care nici măcar nu suntem conștienți și care ne împiedică să fim diamantul care putem fi
Descoperirea responsabilității personale – Cea mai grea lecție
Paradoxal, știi ce a fost CEL MAI GREU DE ACCEPTAT atunci, dar care a fost și punctul de pornire pentru un nou drum și o altă viață?
Faptul că FIECARE DINTRE NOI ESTE ESPONSABIL de ceea ce i se întâmplă, că într-un fel AM PERMIS să mă îmbolnăvesc prin tot ceea ce făceam, acționam, gândeam, simțeam la acea vreme.
Această acceptare are legătură cu asumarea a ceea ce ești, reprezinți, poți, crezi, gândești, acționezi, adică acceptarea ta ca om așa cum ești, și mai ales a faptului că nu ești perfect, nu poți fi așa cum doresc cei din jur.
Magnetul și combustibil
Așa cum deja ți-am spus, imaginea fiicei mele a declanșat în mine dorința de a trăi, dar mai îmi trebuia și combustibil care să mă alimenteze, să mă susțină și mă ajute să mă ridic când lucrurile nu erau tocmai roz.
Cu alte cuvinte, magnetul (imaginea fiicei mele) care să mă ajute să ies din zona în care mă aflam a fost numai jumătate de drum spre vindecare. Cealaltă jumătate a reprezentat-o menținerea în zona în care ajunsesem cu efort.
Combustibilul pentru acesta a fost generat de:
- noile tipuri de gândire descoperite,
- noile tipuri acțiuni realizate,
- rezultatele diferite atinse.
Atunci, după săpături adânci în interior pentru a-mi găsi resursele, și după ce m-am ancorat bine de tot în viață, mi-am dat seama că Dumnezeu ne-a înzestrat cu tot ce ne este necesar pentru a reuși atunci când CHIAR vrem.
Recunoștința de astăzi
Astăzi, la ani distanță de acele momente, ÎI SUNT RECUNOSCĂTOARE corpului meu pentru că a avut inteligența să mă oprească din drumul pe care mergeam și care nu era potrivit pentru mine.
24 de ani mai târziu – Un nou eu
Și iată, cum 24 ani mai târziu, după multe cursuri / informații noi / exerciții / meditații / introspecții / rugăciuni / prieteni noi etc. am ajuns să vă pot povesti despre acest episod cu final fericit din viața mea.
La capătul acestui drum am descoperit un nou eu, cu alte preocupări / dorințe / priorități, cu un parcurs profesional pe care nu l-aș fi putut prevesti, un eu mai senin și ceva mai înțelept, care a învățat că nimic nu este imposibil dacă îți dorești suficient de tare, dacă îți găsești puterea si resursele de a continua pe drumul care nu întotdeauna pare prietenos / ușor/ confortabil.
Tentația ar fi să spun că, „de fapt, este al naibii de greu!”
Dar am să răspund așa: „este atât de fascinantă călătoria prin viață, încât nu merită să acorzi atenție obstacolelor apărute în cale pe care le poți îndepărta! Dacă privești viața cu fascinație și bucuria călătoriei, sigur că aceasta va fi mai suportabilă/plăcută/memorabilă!”
Înțelegerea profundă despre viață
Drumul este drum: cu urcușuri, coborâșuri, denivelări, treceri peste calea ferată, poate că nu este pe deplin asfaltat, poate că va fi nevoie să schimbi ruta. Ce este cel mai important, din perspectiva mea, este modul în care ne raportăm la evenimente, și nu evenimentele în sine.
Și de asemenea, mai este fundamental ce emoții și gânduri luăm ca partenere de călătorie!
Și cât și până unde dorești să mergi – dacă îți setezi mental să mergi până la capăt și să îți lași corpul să-și aducă aminte de programul Divin cu care a fost înzestrat, atunci poți obține vindecarea. Dar dacă vrei să controlezi situația, îi permiți Ego-ului tău să domine în continuare – atunci este posibil să se instaleze recăderile – totul depinde în ce tip de energie te poziționezi, una care să te susțină sau una de vibrație joasă, care favorizează instalarea bolii.
Ceața prin care mergeam
Mi se pare fascinant să mă uit la mine cea de acum 20-25 de ani și să constat ceața prin care mergeam.
De ce? Pentru că gândeam emoțional, nu în termeni de cauză-efect, pentru că permiteam cuvintelor să îmi manipuleze mintea, completam informațiile care mi se păreau că lipsesc, generalizam, ascultam parțial.
Toți facem așa, într-o măsură mai mică sau mai mare. Dacă la asta adăugăm și gândurile repetitive de vibrație joasă, obținem rețeta „perfectă” pentru orice fel de boală.
Ce necesită transformarea adevărată
Sigur că totul necesită timp, răbdare, calm și multă, multă perseverență, plus capacitatea de a o lua de la capăt mereu, mereu și mereu.
Mai este necesară:
- creativitatea de a găsi soluții acolo unde apar problemele,
- abilitatea de îți păcăli Ego-ul care știe el „mai bine” ce este bine pentru tine,
- curiozitatea de a explora.
Încet, în timp, te desparți de anumite emoții care nu-ți aduc beneficii (de ex. de vină) și instalezi soft-ul pentru emoțiile care te pot susține, înveți cum să nu mai deschizi ușa la emoțiile și gândurile care te duc pe câmpii, departe de drumul tău.
Sunt cu mult mai multe conștientizări prin care am trecut și pe care nu am să le enumăr aici, doresc numai să subliniez că la început totul pare copleșitor, sumbru, negru, imposibil și apoi, ușor și lent lucrurile se transformă în suportabil, acceptabil, gri, posibil – și, pe măsură ce te implici în propriul proces de boală, constați că:
A fost imaginea care m-a ancorat, m-a susținut,
mi-a dat puterea de a merge mai departe,
sursa de vitalitate și colacul de salvare.
Este un PROCES FASCINANT, crede-mă!
Sigur că nu este de dorit ca să ajungi la limita dintre viața minunată și hăul prăpastiei unde să constați că nu ai cine știe ce opțiuni.
Drumul schimbării pentru toți
În final, doresc să punctez, drumul schimbării pe care îl putem face toți este soluția atunci când ceva nu merge în viața noastră. Pentru aceasta este necesară CONȘTIENTIZAREA a ceea ce SIMȚIM și GÂNDIM și întrebările extrem de simple, dar nu simpliste:
- Ce simt acum?
- Este drumul pe care doresc să merg?
- Ce ar fi necesar să schimb ca lucrurile să fie așa cum mi le doresc?
- De ce am nevoie acum? Ce îmi trebuie acum? Ce vreau acum?
(a avea nevoie, a trebui și a vrea sunt total diferite, mulți dintre noi le confundăm!)
Un avertisment important
Spun asta pentru ca să fie clar că participarea la un curs de un week-end sau chiar la un program de 3-5-7-9 luni NU TE SCHIMBĂ AUTOMAT.
Dezvoltarea personală este un demers la care te „înhami” singur/ă – numai tu poți să îți formezi rețele neuronale noi, nu ți le formează trainerul/terapeutul; acesta îți poate arăta căile pe care să le experimentezi și să constați ce funcționează pentru tine, după care ție îți revine rolul să le aplici și să tot repeți pentru a le transforma în automatisme de acțiune. În caz contrar, dezvoltarea personală nu are cum să funcționeze!
Misiunea mea astăzi
După această călătorie extraordinară de transformare, misiunea mea a devenit să îi ajut pe alții să își descopere propriile resurse interioare și să învețe că viața poate fi trăită cu fascinație și bucurie, indiferent de obstacolele care apar în cale.
Te invit să difuzezi informațiile din acest material celor care, momentan, se află în suferință și caută calea spre Lumină, poate că informațiile le vor fi utile sau poate că doresc să ia legătura cu mine.
Dacă această poveste rezonează cu tine și simți că ai nevoie de îndrumarea pentru propriul tău drum de transformare, sunt aici să te sprijin cu tot ceea ce am învățat în acești 24 de ani de căutare și descoperire continuă.
24 de ani mai târziu, sunt recunoscătoare pentru fiecare lecție, fiecare moment de durere care m-a învățat ceva nou despre mine și despre viață. Pentru că, în final, am descoperit că adevărata vindecare nu vine din afară – vine din curajul de a te uita în oglindă și a spune: „Da, sunt responsabilă pentru tot ce mi se întâmplă. Și da, pot să schimb tot ce nu îmi place.”
CE ALEGI PENTRU TINE ȘI VIAȚA TA:
STAGNAREA SAU SCHIMBAREA?
Fii mereu la curent cu ultimele noutăți
Vei primi vești despre noile cursuri, workshop-uri și articole.
