Povestea transformării din
„nu pot” în „POT”

Anul 2000.
Sesiunea de iarnă.
Perioadă aglomerată, cu multă solicitare nervoasă care vine așa de brusc după Sărbătorile de iarnă. Mintea pare încă agățată de petrecerile perioadei și refuză să se concentreze, parcă ar vrea să mai lenevească.

Resimțeam o stare de oboseală care nu era justificată de perioada prin care treceam. Oboseala nu dispărea prin odihnă, devenea din ce în ce mai apăsătoare, avea perioade de acutizare epuizante, era mai insistentă și perseverentă pe zi ce trece. Orice început de zi era deja un calvar, orice acțiune, chiar și vorbitul, mă storcea de ultima picătură de energie pe care o aveam.

Oboseala pe care o resimțeam nu mai putea fi păcălită, așa cum făcusem de multe ori până atunci.

Corpul meu fizic CEREA atenție.

Mi se părea că era ca o răscoală a corpului, dar urma să înțeleg că a fost ca o REVOLUȚIE – cu instaurarea unui alt regim de: viață, gândire, comportamente, trăiri emoționale și mai ales, de modalități de a mă percepe și înțelege pe mine.

Am mers să-mi fac analizele.
După ce am văzut rezultatele, le-am repetat.
Și pentru că refuzam realitatea, am refăcut și a treia oară testările.
De fiecare dată rezultatele spuneau același lucru:

Neoplasm stadiul III B.

Nu trebuie să fii medic să-ți dai seama că nu suna deloc bine.
De perspectivele de supraviețuire ce să mai vorbesc – era o formă avansată cu metastaze de vecinătate, cu evoluție rapidă și progresivă.

Ca medic, nu este ușor să primești un astfel de diagnostic. Începi să îți aduce aminte de tot ceea ce ai învățat, de ceea ce scrie în tratate la pronostic, evoluție și tratament. Îți calculezi șansele de supraviețuire. Totul devine o cursă pentru încă o zi, apoi, o săptămână și tot așa.

La un moment dat, m-am întrebat dacă merită tot efortul de a trece printr-un protocol terapeutic, de loc simplu. Cine spune că nu se gândește că ar fi mai simplu să moară, nu este cinstit cu sine.

Și, astfel, pe când eram la unul dintre primele tratamente, mi-a venit în minte imaginea fiicei mele care avea obiceiul să mă îmbrățișeze, într-un mod special, împletindu-și mânuțele în jurul gâtului meu și strivindu-mă, în modul cel mai plăcut cu putință, sub Afecțiunea ei! Atunci a fost pentru prima dată când mi-am spus că dacă există o cât de mică șansă de reușită, este cazul să o fructific!

A fost imaginea care m-a ancorat, m-a susținut,
mi-a dat puterea de a merge mai departe,
sursa de vitalitate și colacul de salvare.

Demersul medical a fost unul extrem de complicat, a durat 2 ani și care se poate se poate rezuma la: 8 ședințe de chimioterapie + intervenție chirurgicală + alte 3 ședințe de chimioterapie + radioterapie + o altă intervenție chirurgicală + o a 3-a intervenție chirurgicală.

Acum, mai important mi se pare procesul interior de transformare de la:

  • necredință la credință,
  • lipsa resurselor la oare unde găsesc ce am nevoie,
  • „De ce eu?” la Recunoștință pentru ce mi s-a întâmplat,
  • „voi sunteți vinovați” la „eu sunt responsabilă”,
  • „nu știu cum” la „inventăm ce este necesar”,
  • „nu există” la „până acum nu am observat că există”,
  • „nu pot” la „pot”,
  • „nu vreau” la „cum să vreau când nu mai vreau”,
  • „acum trebuie să fac/am” la „oare chiar ai nevoie, sau este numai o dorință/capriciu?”

Vindecarea fizică a fost un demers de 2 ani, așa cum spuneam, dar procesul de vindecare emoțională și mentală este „work in progress”, ca să spun așa – pentru că pe măsură ce lucrezi cu tine, dai la o parte straturi și straturi de convingeri, credințe, comportamente, valori limitative, gânduri sabotoare, interpretări scoase din context, atașamente și câte și mai câte de care nici măcar nu suntem conștienți și care ne împiedică să fim diamantul care putem fi.

Paradoxal, știi ce a fost CEL MAI GREU DE ACCEPTAT atunci, dar care a fost și punctul de pornire pentru un nou drum și o altă viață?

Faptul că fiecare dintre noi este responsabil de ceea ce i se întâmplă, că într-un fel am permis să mă îmbolnăvesc prin tot ceea ce făceam, acționam, gândeam, simțeam la acea vreme. Această acceptare are legătură cu asumarea a ceea ce ești, reprezinți, poți, crezi, gândești, acționezi, adică acceptarea ca om așa cum ești, și mai ales a faptului că nu ești perfect, nu poți fi așa cum doresc cei din jur.

Așa cum deja ți-am spus, imaginea fiicei mele a declanșat în mine dorința de a trăi, dar mai îmi trebuia și combustibil care să mă alimenteze, să mă susțină și mă ajute să mă ridic când lucrurile nu erau tocmai roz. Cu alte cuvinte, este necesar un magnet (imaginea fiicei mele) care să te ajute să ieși din zona în care te afli, dar ulterior rămâne să te menții în zonele noi în care încet, încet ajungi. Combustibilul îl iei din noile tipuri de gânduri pe care le generezi, din noile tipuri de acțiuni pe care le faci, din rezultatele diferite la care ajungi. Deci, după ce sapi adânc în interior după resursele proprii și te ancorezi bine de tot în viață îți dai seama că Dumnezeu ne-a înzestrat cu tot ce ne este necesar pentru a reuși atunci când CHIAR vrem.

Astăzi, la ani distanță de acele momente, ÎI SUNT RECUNOSCĂTOARE corpului meu pentru că a avut inteligența să mă oprească din drumul pe care mergeam și care nu era potrivit pentru mine.

Și iată, cum 20 ani mai târziu, după multe cursuri / informații noi / exerciții / meditații / introspecții / rugăciuni / prieteni noi etc. am ajuns să vă pot povesti despre acest episod cu final fericit din viața mea. La capătul acestui drum am descoperit un nou eu, cu alte preocupări / dorințe / priorități, cu un parcurs profesional pe care nu l-aș fi putut prevesti, un eu mai senin și ceva mai înțelept, care a învățat că nimic nu este imposibil dacă îți dorești suficient de tare, dacă îți găsești puterea si resursele de a continua pe drumul care nu întotdeauna pare prietenos / ușor/ confortabil.

Este ușor?

Tentația ar fi să spun că „nici vorbă, este al naibii de greu!”

Dar am să răspund așa: „este fascinantă călătoria prin viață încât nu merită să acorzi atenție obstacolelor apărute în cale pe care le poți îndepărta! Dacă privești viața cu fascinație și bucuria călătoriei, sigur că aceasta va fi mai suportabilă/plăcută/memorabilă!”

Drumul este drum: cu urcușuri, coborâșuri, denivelări, treceri peste calea ferată, poate că nu este pe deplin asfaltat, poate că va fi nevoie să schimbi ruta. Ce este cel mai important, din perspectiva mea, este modul în care ne raportăm la evenimente, și nu evenimentele în sine.

Și de asemenea, mai este fundamental ce emoții și gânduri luăm ca partenere de călătorie!

Și cât și până unde dorești să mergi – dacă îți setezi mental să mergi până la capăt și să îți lași corpul să-și aducă aminte de programul Divin cu care a fost înzestrat, atunci poți obține vindecarea. Dar dacă vrei să controlezi situația, îi permiți Ego-ului tău să domine în continuare – atunci este posibil să se instaleze recăderile – totul depinde în ce tip de energie te poziționezi, una care să te susțină sau una de vibrație joasă, care favorizează instalarea bolii. (Știu că unii dintre cei care citiți se poate să spuneți că nu am pomenit nimic despre programul individual al Sufletului pentru această viață – da, intervine și acesta, dar voi scrie un articol aparte despre acest subiect).

Mi se pare fascinant să mă uit la mine cea de acum 20-25 de ani și să constat ceața prin care mergeam.

De ce? Pentru că gândeam emoțional, nu în termeni de cauză-efect, pentru că permiteam cuvintelor să îmi manipuleze mintea, completam informațiile care mi se păreau că lipsesc, generalizam, ascultam parțial. Toți facem așa, într-o măsură mai mică sau mai mare. Dacă la asta adăugăm și gândurile repetitive de vibrație joasă, obținem rețeta „perfectă” pentru orice fel de boală.

Sigur că totul necesită timp, răbdare, calm și multă, multă perseverență, plus capacitatea de a o lua de la capăt mereu, mereu și mereu.

Mai este necesară creativitatea de a găsi soluții acolo unde apar problemele, abilitatea de îți păcăli Ego-ul care știe el „mai bine” ce este bine pentru tine. Era să omit curiozitatea de a explora. Încet, în timp, te desparți de anumite emoții care nu-ți aduc beneficii (de ex. de vină) și instalezi soft-ul pentru emoțiile care te pot susține, înveți cum să nu mai deschizi ușa la emoțiile și gândurile care te duc pe câmpii, departe de drumul tău – nu spun că pe câmpii nu este bine, dar depinde de câmpii, de ce faci acolo și cât stai prin zonă! Sunt cu mult mai multe conștientizări prin care am trecut și pe care nu am să le enumăr aici, doresc numai să subliniez că la început totul pare copleșitor, sumbru, negru, imposibil și apoi, ușor și lent lucrurile se transformă în suportabil, acceptabil, gri, posibil – și, pe măsură ce te implici în propriul proces de boală, constați că:

„nu pot” devine „aș putea” și apoi „POT”, după care ajunge
„POT INDIFERENT DE CE SE ÎNTÎMPLĂ”.

Este un PROCES FASCINANT, crede-mă!

Sigur că nu este de dorit ca să ajungi la limita dintre viața minunată și hăul prăpastiei unde să constați că nu ai cine știe ce opțiuni.

În final, doresc să punctez, drumul schimbării pe care îl putem face toți este soluția atunci când ceva nu merge în viața noastră. Pentru aceasta este necesară CONȘTIENTIZAREA a ceea ce SIMȚIM și GÂNDIM și întrebările extrem de simple, dar nu simpliste:

Ce simt acum?
Este drumul pe care doresc să merg?
Ce ar fi necesar să schimb ca lucrurile să fie așa cum mi le doresc?
De ce am nevoie acum? Ce îmi trebuie acum? Ce vreau acum?
(atenție că a avea nevoie, a trebui și a vrea sunt total diferite, mulți dintre noi le confundă!)

Spun asta pentru ca să fie clar că participarea la un curs de un week-end sau chiar la un program de 3-5-7-9 luni NU TE SCHIMBĂ AUTOMAT.

Dezvoltarea personală este un demers la care să te „înhami” singur/ă – numai tu poți să îți formezi rețele neuronale noi, nu ți le formează trainerul/terapeutul; aceștia îți pot arăta căile pe care să le experimentezi și să constați ce funcționează pentru tine, după care să le aplici și să le tot repeți pentru a se transforma în automatisme de acțiune. În caz contrar, dezvoltarea personală nu are cum să funcționeze!

Te invit să difuzezi informațiile din acest material celor care, momentan, se află în suferință și caută calea spre Lumină, poate că informațiile le vor fi utile sau poate că doresc să ia legătura cu mine.

Și te mai invit să începi să aplici transformarea lui „nu pot” în ”POT” – de la acțiuni mici la unele importante pentru viața ta.

FII ATENT/Ă și CONȘTENTIZEZĂ BUCURIA ACȚIUNII pe care o resimți în corp și în acel moment să îți propui următorul pas, apoi următorul și tot așa.

Te aștept să te abonezi la newsletter ca să primești prima/primul informații de calitate, unele chiar numai pentru abonații mei.

CE ALEGI PENTRU TINE ȘI VIAȚA TA:
STAGNAREA SAU SCHIMBARE?

Fii printre primii care află noutăți

Vei primi vești despre noile cursuri, workshop-uri și articole.

Fii printre primii care află noutăți

Vei primi vești despre noile cursuri, workshop-uri și articole.

Share
Tweet
Share