Și noi când mai trăim?

„Lucrăm pentru un mâine mai bun.

Dar când acest mâine vine, în loc să ne bucurăm, ne gândim, din nou la un alt mâine și mai bun!

Cum ar fi un mai bine ASTĂZI!”

Nu știu dacă vi s-a întâmplat și vouă, dar la un moment dat simțeam că nu mai am aer, că totul era urgent și important în agenda mea.

Mă simțeam fugărită.

Mă surprindeam cu respirația tăiată, ca după un efort fizic prelungit.

Simțeam că maldărul de hârtii se va răsturna foarte curând peste mine și se poate ca să nu mă mai regăsesc de sub ele.

Simțeam că toate gândurile îmi stau la o șuetă simultan.

Oboseam.

Dormeam prost și puțin.

Timpul îmi făcea în ciudă, fugea pe la alții fără să-l prind și să-l aduc și la mine.

Cafeaua nu mai făcea față responsabilității de a mă fi ținut atentă.

Îmi simțeam corpul ca un asin jigărit, slăbit dar pe care îl bați pentru că nu mai poate trage și se prăbușește.

Simțeam că indiferent ce fac tot nu este bine, mai ales că mi se spunea asta.

Despre ce vorbesc?

Despre: pasul de la sănătate la burnout.

Este în puterea noastră în ce direcție ne deplasăm: spre boală sau spre sănătate.

Sănătatea are stație obligatorie în relaxare și prezență, în conștientizare și monitorizare, în bucurie și recunoștință. Și mai ales în infinitul momentului departe de trebuie să…..