Avem o țară M I N U N A T Ă!!!!!!

În concediul acesta am fost într-o Tabără de Olărit în Baia Sprie. Am mai ajuns în zona Maramureș de câteva ori (la Bîrsana, Cimitirul Vesel, Baia Mare, Sighetul Marmației). Știam foarte bine zona, atât vara cât și iarna.

Ce m-a impresionat de data aceasta?

De data aceasta am ales un drumul județean, mai puțin circulat, prin sate de munte uitate de lume (am întâlnit maxim 15 mașini timp de 2 ore!): de la Bîrsana – Văleni – Ocna Șugatag – Hărnicești – Desești și am ajuns în drumul național Sighetul Marmației – Baia Sprie –Baia Mare.

Drumul șerpuit, parcă își trage ușor respirația și urcă, fără grabă.

Pământul era ușor ars de Soarele care pare a că uitat să-și regleze temperatura.

Aerul îți mângâie ușor nările cu mirosuri amestecate: de iarbă cu mere care se coc sub privirile prunelor dulci.

Pisicile sunt și ele prezente cu lenea lor care te îmbie la încă o porție de somn.

Drumul este șerpuit, când prin sat, când pe coama dealului, o alternanță de sus și jos care te scoate din monotonia și liniștea care te învăluie așa subtil. M-am trezit că la un moment dat conduceam cu 30-35mk/oră, parcă să nu deranjez acea atmosferă tihnită, vindecătoare.

Multă liniște care se revărsa peste satele încă moțăinde.

Când drumul te conducea în sus îți dădea senzația de putere, de dominare a tot ce se așeza la picioarele tale, în vale. Când erai în vale, te simțeai protejat. Era o alternanță de stări și de trăiri așa de miraculoasă.

În adormirea această molcomă, te trezea din când în când câte o pată de culoare: erau femeile cu fetițele lor îmbrăcate în costume populare. Mergeau așa gătite la slujba de la biserică. Costume multicolore, unul mai îngrijit ca celălalt pregătit cu mare grijă și respect pentru ziua de duminică. M-a surprins că am văzut foarte puțini bărbați care să-și însoțească femeile. Poate veneau mai târziu, sau poate că obiceiul cere să meargă separat, nu știu.

Ce m-a impresionat a fost modul în care tradiția se păstrează, încă, la sat: portul popular este respectat și valorizat. Este purtat cu o mândrie pe care cei mici o văd și o preiau. Pentru ei zilele de duminică sau de sărbătoarea satului încă au valoare și reprezintă ceva. A nu se înțelege că recomand să mergem la biserică – tot ce ține de credința individuală nu intră în discuție, fiecare alege. Ceea ce spun eu este că se păstrează tradiția de zi de odihnă, că există un respect pentru portul popular, că există momentele acelea de conexiune cu cei mici care își dezvoltă și simțul estetic.

Așa de frumoși erau toți cei pe care i-am întâlnit că mi-au dat un sentiment revigorant de armonie.