Întâlnirea cu Paradoxurile

()

Ceea ce urmează să citești este percepția mea asupra unui lucru făcut cu foarte mult profesionalism.

Experiența în sine merită trăită.

Ce povestesc este numai dialogul meu intern, iar ironia mi se adresează.

Când stăteam pe canapea și mă uitam la reportaje despre meșteșugurile noastre tradiționale, mă întrebam: Cât de greu poate să fie?

Am cusut „cruciulițe pe etamină”.

Am făcut traforaj.

…..așa ca să meșteresc lutul mi se părea a piece of îl cake , ca să spun în anglo-română.

Am ajuns la Baia Sprie, la Tabăra de Olărit a lui Daniel Leș, organizată de „managera”(că tot vorbim bilingv) Daniela, super soția sa.

Prima zi.

Prima întâlnire cu lutul – așa, de la distanță, ca să nu ne afecteze unghiuțele.

Ne face Daniel o demonstrație, adică un vas, apoi ne mai face încă un vas și apoi încă unul. Așa, țaca-paca!

Daniel este un dulce, care încerca să împartă din bucuria olăritului cu noi. Numai că eu eram ușor iritată, și recunosc – defecțiunea era la mine, care nu citesc instrucțiunile sau prospectele pentru că sunt un „doer”, pe principiul: întâi fac, apoi stric, și mai văd eu apoi ce se poate repara.

Deci, Daniel ne explica: cum să ne împrietenim cu lutul, să îl tăiem, să scoatem apa din el, să pregătim roata, să centrăm lutul pe roată și să îl prelucrăm.

Ok, am înțeles, dar noi când punem mâna să facem ceva? Era genul de întrebare care se plimba înainte și înapoi prin capul meu, cred că și dreapta-stânga, dacă stau să mă metaanalizez.

„Mâine veți lucra și voi”, spuse Daniel!

Ok, a doua zi pe locuri, fiți gata……și când mă simțea plină de elan, aud că trebuie să facem grupele. Adică unii vor lucra la roată (olărit), alții vor modela, după care schimbăm locurile.

O fracțiune de secundă am stat în cumpănă: olărit – modelaj, și brusc mi-am adus aminte că eu vreau să olăresc.

Deci, hotărâtă, îmi aleg o roată.

Nu chiar lângă Daniel, că parcă-parcă intuiam eu ceva din ce urma să se întâmple; și ca să nu fiu chiar oaia neagră a grupului și exemplu de „așa nu”, am stat la două roți distanță de Maestru – nu aveam de unde să știu că Daniel va fi ominiprezent și va ajunge să descâlcească rapid cele două mâini stângi strâns împletite!?

Mă așez pe scăunel – care, sincer, ar merita să-și aibă propriul articol, în care sa va pot descrie cam prin ce chinuri au trecut de-a lungul timpului înaintașii noștri olari în marea lor răbdare. Eram grăbită să mă apuc de lucru, și mi se părea că recapitularea lui Daniel îmi blochează elanul. Fulgerător, mi-a trecut prin cap că nu știe că sunt profesor universitar, și deci, că am exercițiul învățării. Apoi, mi-am dat seama că și eu fac fix la fel, când vreau să uniformizez cunoașterea în grup. Așa că i-am urmărit, cu destul de puțină răbdare, noua demonstrație, și deja m-am surprins întrebându-mă dacă nu cumva ar trebui să-mi închei sejurul anticipat și să mă întorc acasă. Venisem în tabără pentru olărit, pentru acțiune, pentru „a face”, nu pentru a sta și a asculta. Îmi dădeam seama că mai am de lucru cu mine și cu adaptarea la alte stiluri de predare….și eu care credeam că sunt perfect flexibilă! Mă simțeam pe lângă Daniel ca iepurele care se ia la întrecere cu țestoasa, și abia așteptam sa se dea „start” cursei.

În timp ce Daniel mai scotea, în câteva secunde, un nou vas din mâinile sale magice, simt cum sunt hipnotizată de mișcarea circulară, repetitivă a roții combinată cu dansul mângâietor al mâinilor pe lut.

Și brusc, se face liniște în capul meu, parcă ca la un ordin , dialogul intern se reduce din ce în ce.

A fost o trăire colosală: să simți cum ești hipnotizat, să realizezi ce ți se întâmplă, dar să nu-ți pese ce-ți mai povestește mintea ta, asta este o super senzație!

În starea asta, aud: „Acum porniți roțile!” (eu traduc: Motor! Acțiune!)

În mintea mea au început să se deruleze pașii prezentați de Daniel.

Nu mică mi-a fost mirarea când am constatat ca un film rula pe ecranul meu mental, și cu totul altul se întâmpla în realitate.

Ce sa vezi?

Lutul avea și el personalitate, și nu s-a lăsat deloc impresionat de efortul pe care-l făcusem eu să vin de la mare distanță special pentru a mă întâlni cu el.

Am hotărât sa mă concentrez pe respirație – inspir, expir, cu liniște și calm, că doar așa îi și învăț pe ceilalți să o facă. N-a avut cine știe ce efect, nici asupra mea, nici a lutului.

Am schimbat abordarea, mi-am băgat din nou mâinile în apă și am luat-o de la capăt.

Nu știu de unde mi-a venit ideea să întorc capul la stânga și la dreapta, să văd ce făceau ceilalți.

M-am simțit dintr-o dată mică atunci când am constatat ca ei deja creaseră niște forme, pe care acum le modelau. Oare doar bulgărele meu de lut era mai special, mai „încăpățânat”?

Brusc, mi-am amintit că totuși venisem în concediu, nu la vreo competiție cu premii, și am încercat să mă relaxez.

Am coborât si ștacheta mentala, hotărând să mă reorientez spre a olări o farfurioară, nu o vază – deoarece mi-am dat seama ca era mai aproape de nivelul meu de competență din acel moment. Cu mâinile ude, mă năpustesc a doua oară asupra bucății de lut, care se învârtea, abandonată, pe roată. Nici această a doua tentativă nu a părut să funcționeze mai bine ca prima, lutul tot nu coopera și nu părea că își dorește să devină ceea ce doream eu pentru el. Mi-am adus aminte cam cum se simt părinții atunci când copilul lor refuză să devină ce-și doresc. A fost doar un gând care nu are legătură cu realitatea.

Sigur, o farfurie de lut diformă era o „tragedie” cu care eu personal puteam trăi, dar nu-mi dădea pace gândul că și ceilalți o vor vedea și, poate, mă vor judeca.

Așa că strig viguros după ajutor la Daniel. Vine, mai toarnă un pic de teorie, pune mâinile și gata bolul. Pun eu mâna, gata descentrarea! El scoate din nou bagheta magică – hocus pocus, lutul îl ascultă. Când pun eu mâna, lutul cedează psihic!

Îl întreb pe Daniel ce să fac.

Cel mai tare răspuns pe care l-am auzit spus cu o candoare infinită: „Tu ce crezi? ”

Modul în care a spus-o, privindu-mă cu ochii de un albastru intens, m-a făcut să am singura reacție posibilă – să izbucnesc în râs și să spun: „Fac curat pe roată și iau o altă bucată de lut, iar pe asta o las să se liniștească – că-i ajunge!”

„Vezi că știi!”

Mamă, cum a sunat asta! Auuuch!

Iau o altă bucată de lut, plină de speranță.

Și între timp, îmi repetam în minte ce pași am de făcut spre farfuriuța la care aspiram.

Cu bucata asta nouă de lut am vorbit civilizat, i-am cerut acordul, i-am explicat ce doresc să devină când va fi mare și cum va sta ea, bine-mersi, pe biroul meu, la loc de cinste.

Ghinion!

Bucata cea nouă de lut a fost cu muuuuuuulllllt mai încăpățânată decât prima!

Mi-am încordat și eu mușchii, și ea voința.

A venit Daniel și a negociat rapid o înțelegere.

Eu mi-am respectat partea mea de contract, dar lutul a făcut ce a dorit, adică nimic.

Între timp, și ceilalți participanți aveau nevoie de Daniel. Lor le arăta cum se fac briz-brizurile, eu nu depășeam încăpățânarea lutului.

Partea asta cu încăpățânarea nu are nici o legătură cu realitatea, era numai așa, pur întâmplătoare – cei de la neuroștiințe spun să ne observăm comportamentele ca să știm ce să schimbăm, dacă este cazul. Oare să fie cazul să fac ceva cu încăpățânarea, mă mai gândesc!

Nu mi-a ieșit nimic din lut la prima întâlnire. Dar mi-au dat lacrimile. Ehei, tot am produs ceva!

După 90 minute, care s-au scurs rapid, Daniel ne anunță că trebuie să schimbăm locurile! Ce ușurare că schimbăm locurile, ca să nu mi se vadă neputința – sigur că s-a văzut, dar îmi place să scriu că nu s-a văzut.

Și a început să explice pentru seria a doua.

Nu am vrut să modelez, am fost convinsă că ceva din teoria din prima zi mi-a scăpat, așa că m-am așezat fix în fața lui să fur toate trucurile. La sfârșitul zilei puteam da lucrare scrisă pe care o treceam cu brio. Numai că la olărit nu este despre scris, este despre……ce să vezi, olărit, adică despre practică.

Ce să mai zic, mâine este o nouă zi!

A doua zi, a fost un fiasco parțial, dar și ceva mai bine, pe alocuri, am făcut niște plăcintuțe de …..nici nu știu cum să le numesc, ceva gen struțo-cămilă, adică ceva între farfuriuță – bol. Asta pentru că m-am relaxat și mi-am adus aminte că nu sunt la reconversie profesională și că nu intenționam să-mi schimb cariera.

La un moment dat, l-am auzit pe Daniel spunând că cine dorește poate lua lecție cu Nicolas, fiul lui. Sigur că am vrut – ca să-mi explice ce nu făceam bine, teoria o știam!

Da’ mi-am găsit nașul!

Nicolas nu mi-a spus ce greșesc, ci mi-a explicat întreg procesul dintr-o zonă de calm, conectat la energia răbdării, a așezării, a tihnei, a bucuriei, a conexiunii și contopirii (Daniel este fabulos, are o energie așa de specială, a avut grijă de noi toți, dar Nicolas m-a condus unde aveam nevoie să merg eu).

Nicolas este un artist, așa cum se prezintă singur –ai mai jos pagina de FB

Deși teoretic știam cu se procedează, acum am realizat cât de importante sunt accentele pe cuvinte în procesul de învățare – Nicolas are un fel aparte de a accentua cuvintele, ceea ce face ca pe lângă hipnoza roții să o adauge și pe cea a dansului cuvintelor care vibrează într-un anume mod.

Cele două deschid o lume magică a simțurilor.

Simțuri din vârfurile degetelor, care în contact cu lutul te poartă în lumi subtile în care totul este experiență: despre a îți ține respirația, a primi dăruirea lutului care se pune cumva în poala ta și așteaptă mângâierea delicată.

Și după ce lași la o parte toată teoria, toată dorința de control sau de dominare, toată voința, vine Nicolas și cu o cheie magică deschide lumi care vibrează într-un fel greu de transpus în cuvinte.

Este pentru prima dată când pot pătrunde sensul „este un artist/este o artistă”

Este o lume care se dezvăluie treptat, lent, în ritmul ei, parțial – și în care orice mișcare nepotrivită sau neadecvată conduce spre retragere.

Întâlnirea cu cei doi, tată și fiu, este ceva ce nu trebuie de ratat. Neapărat cu ambii pentru că numai așa poți experimenta ce însemană întâlnirea cu lutul și o experiență completă. să vezi cu degetele, să-ți auzi inima cu tresaltă de bucuria reîntâlnirii cu rădăcinile, să vezi cum sunele stau la o parte să nu tulbure actul artistic.

Cu drag,
Paula

Cât de mult te-a ajutat acest articol?

Click pe steluță și votează articolul!

Votul mediu / 5. Număr voturi:

Niciun vot până acum! Fii prima care votează acest articol.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *