Cum ne furăm șansa la viață

În vara aceasta, în drumeția prin rezervația Pietrele Doamnei din versantul nordic al Munților Rarău am văzut, la un moment dat, imaginea de mai jos:

Inițial, am avut o reacție fizică de durere pentru că încă un copac a fost tăiat.

Apoi, m-am uitat mai bine și am văzut că, de fapt, bradul era doborât pentru că rădăcina nu avea cum să crească în pământ.

În realitate, se doborâse singur!

Știu că sună ciudat ca formulare, dar privind mai atentă, așa este.

Bradul și-a ales un loc nepotrivit unde să crească: peste un bolovan!

Și ce să vezi?

Bolovanul nu l-a lăsat să-și treacă rădăcinile prin el.

Copacul nu a reușit decât să crească în stratul foarte subțire de pământ care acoperea piatra. Când grosimea pământului a devenit insuficientă, s-a răsturnat. Crescuse plin de avânt, înalt, drept așa cum numai brazii știu să o facă. Dar, când era mai sigur pe el, când încurajase și un alt temerar, tot brad și el, să i se alăture în creștere, pământul „i-a fugit” de sub rădăcini.

Poate că este cam multă vorbă și timp acordate unui brad doborât de propria nesăbuire!

Poate că da, poate că nu.

Eu zic că nu!

Și de ce crezi că-ți scriu?

Imaginea și descrierea mi se par potrivite pentru a ne întoarce spre propriile vieți.

Am să povestesc ce am gândit eu și cum mi-am analizat viața… poate că are sens și pentru voi, dragii mei prieteni virtuali și nu numai.

1. Care este baza/terenul pe care ne construim viața?

Mi-am dat seama că intrăm în viață cu mintea total ștearsă de orice fel de informații, și fără manual de utilizare a propriei persoane. Și atunci, facem tot felul de experimentări: încercăm ceva – nu iese cum dorim – mai încercăm – urmează o nouă experiență – un rezultat diferit și tot așa, până ce reușim în ceea ce dorim. (Am evitat cuvântul Eșec – aș fi putut scrie Încercare – Eșec – Încercare – Eșec – Încercare – Rezultat. Motivele evitării se poate să le știi sau poți să le citești aici)

Pe durata încercărilor ne formăm, în minte, tot felul de AȘTEPTĂRI.

Alt cuvânt, AȘTEPTĂRI, care, pe lângă EȘEC, ne cam încurcă viața!

Cum este posibil?

Simplu! Ne creăm (ne construim), în minte, un scenariu despre ceea ce se va întâmpla când lucrurile se vor derula.

Dar, ce să vezi, viața nu prea vrea să facă așa cum vrem noi. Are legi care sunt dincolo de voința omenească!

Despre oamenii care se încăpățânează să nu fie și să nu se comporte așa cum ne construim noi așteptările, ce să mai vorbim! Nimeni nu poate fi determinat să facă ce dorim noi decât dacă acel lucru este în acord cu Sinele Său Superior (ca să nu sune foarte ezoteric, voi reformula: nimeni nu face cum vrem noi, decât dacă întâmplător este de aceeași părere; în rest, fiecare are propria sa viziune despre viață și lume).

Așa că noi rămânem cu așteptările construite mental și bosumflați ca niște copii care nu și-au primit jucăriile (așteptările pe care le doream îndeplinite). Nu construcția mentală a așteptărilor este contraproductivă, ci ATAȘAMENTELE EMOȚIONALE față de ceea ce am construit și care, dacă nu este îndeplinit, conduc în cazul nerealizării planului/construcției, spre frustrare.

Definiția DEX pentru atașamént sn: 1 (Fig) Sentiment de afecțiune puternică față de cineva sau ceva. 2 Dependență sufletească de cineva sau ceva.

Ați sesizat nuanța de dependență, cea care poate conduce la descentrare emoțională. Dacă situația nu se realizează conform cu planul gândit, riscul de depresie, supărare, furie, nemulțumire – sau oricare dintre emoțiile din categoria celor care ne scad vibrația energetică –  este foarte prezent. Cu alte cuvinte, singuri ne conducem pe calea emoțiilor nepotrivite.

Și mai este ceva! Când dorim cu mare ardoare ca ceva să se întâmple, ne centrăm numai asupra acelui ceva, fără să vedem oportunitățile care ne apar în cale.

„Când o ușă se închide, o alta se deschide: dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi!”

Hellen Adams Keller

Să fim bine înțeleși: este normal să ne fixăm niște OBIECTIVE pe care să ne dorim să le atingem. Numai că, cel mai frecvent, acestea sunt însoțite de dorințe și emoții productive și suportive: ai observat că atunci când îți propui ceva, te mobilizezi și faci cu bucurie pașii pe calea îndeplinirii obiectivului, mai ales când acesta este fixat de tine?

2. De cele mai multe ori așteptările sunt legate de ceilalți

Această remarcă provine din practica mea de coaching.

Mi s-a întâmplat de multe ori ca oamenii să vină cu probleme care aveau legătură cu ceilalți și incapacitatea de a îi controla pe ceilalți: soțul nu se lasă de fumat, soția s-a îngrășat și nu face sport, șeful nu vede cât de mult muncește el/ea, copilul nu este cuminte, fiica nu se căsătorește, elevii nu ascultă, etc….În fiecare din aceste situații este vorba despre faptul că noi ne postăm într-o poziție pasivă (așteptăm) iar, ceilalți nu ne citesc gândurile și intențiile (cred că dacă s-ar dezvolta o industrie a globurilor de sticlă care ghicesc și materializează instant gândurile, îmbogățirea ar fi una garantată) – adică ei nu acționează așa cum dorim.

De-a lungul timpului, am învățat să fac tot ce pot eu și ce depinde de mine. Dacă cineva mă ajută, iau ajutorul ca pe un dar neașteptat și nesperat, ce sporește valoarea a ceea ce primesc. Nu spun că este bine așa, dar este o formă prin care nu-mi construiesc iluzii. Apropo: după ce că oamenii își construiesc AȘTEPTĂRI, mai sunt și DEZAMĂGIȚI – cuvântul nu poate să strige cât de mult ne sabotăm singuri! Paradoxal este faptul că noi dăm cuvântului dezamăgiți o conotație negativă, când de fapt ar fi util să ne bucurăm că ne desprindem de amăgirea pe care singuri ne-am creat-o: DEZ-AMĂGIRE! Repet: ne păcălim singuri sperând, pentru ca apoi, să fim și mai necăjiți că ceilalți nu știu ce nu fac, în loc să ne bucurăm că ne trezim din propria păcăleală! Cam așa ni se întâmplă! Sigur că pe măsură ce lucrăm cu emoțiile noastre și sesizăm care sunt jocurile pe care le fac ceilalți, din ce în ce mai greu cădem în plasa țesută de propria minte.

Să ne uităm un pic și la așteptările asupra propriei persoane. Pentru că tot în ședințele de Coaching am constat că unele dintre suferințele emoționale sunt strâns legate de supraevaluarea situației și/sau a propriei persoane: nu am putut să câștig, nu am fost în stare să…., nu mă așteptam să nu iau examenul, nu credeam că….. sau credeam că sunt mai bun, că pot mai mult, că rezist mai bine, etc. Toate aceste așteptări personale vin din neaprecierea și necunoașterea valorii si calităților personale (toate acestea se învață în copilărie – scriu un articol despre parenting și acolo vorbesc și despre cum ne educăm copii și pe noi, poate, în acest sens).

Pentru cei care simt nevoia unei abordări mai filosofice a așteptărilor vă sugerez să-l ascultați pe Dan Gilbert, psiholog la Harvard, vorbind despre subiect și explicându-ne ecuația lui Bernoulli:

Valoarea aşteptată a oricăreia dintre acţiunile noastre, calităţile pe care noi putem conta să le obţinem, este rezultatul a două lucruri simple: şansele ca această acţiune ne va permite să câştigăm ceva, şi valoarea acelui câştig pentru noi.

În prezentare Dan Gilbert oferă foarte multe informații despre așteptări și cum se formează acestea, cum ne amintim ce ne amintim etc. Merită de urmărit chiar dacă este numai tangențial cu subiectul pe care îl aduc în discuție.

3. Cât de mult ne bazăm pe lucruri pe care nu le putem controla?

Este cea de a treia întrebare care mi-a venit în minte în timp ce mă uitam la bradul doborât.

Și dacă tot nu putem să controlăm chiar totul, de ce ne stresăm că nu ne iese ceva, în loc să căutăm soluții? Această variantă încă este una optimistă, pentru că există și varianta pesimistă în care cineva poate să gândească ceva de genul: Trebuie să fac un plan perfect ca să mă asigur că reușesc! Și intuiți ce se întâmplă, nu? Fac planul perfect până ce acesta este mai mult decât perfect, în timp ce amână acțiunea – care este singura care rezolvă orice fel de situație; nu spun că se rezolvă cum dorim, dar este o experiență care se poate folosi mai departe, nu este o stagnare, o inacțiune.

4. Crearea unor aparențe mă ajută, sau numai amână deznodământul?

Este cea de a 4-a întrebare care mi-a trecut fulger prin minte. Uneori sunt situații când ne amăgim și, când lumea ne este mai dragă, realitatea ne pocnește fix unde ne doare. Așa că o decizie preventivă poate fi aceea de a privi cu realism situația, chiar și atunci când nu ne este favorabilă. Dacă se poate chiar din perspectiva celuilalt, ar fi perfect! Nu că ar exista perfecțiune, dar așa vine vorba.

Și la final, dacă nu rezonezi cu cele 4 întrebări:

1. Care este baza/terenul pe care ne construim viața?
2. De cele mai multe ori așteptările sunt legate de ceilalți
3. Cât de mult ne bazăm pe lucruri pe care nu le putem controla?
4. Crearea unor aparențe mă ajută sau numai amână deznodământul?

poate că din cele care urmează găsești ceva potrivit. Întrebările le poți folosi pentru orice fel de situație, chiar orice fel de situație, pentru că întrebările ajută să gândești, să testezi perspective – ceea ce oferă informații noi cu care poți lua decizii despre cum să acționezi.

Care este motivul pentru care îmi doresc …..?
Chiar îmi doresc … ,sau vreau să fiu în rând cu ceilalți/acceptat de ceilalți?
Ce îmi doresc este în acord cu planul meu de viață? – cu alte cuvinte: Ce îmi doresc mă conduce mai aproape sau mai departe față de scopul meu în viață?
Ce-mi doresc simt ca venind din Minte sau din Inimă?
Ce îmi doresc depinde de mine? În ce proporție?
Ce pot să fac eu pentru mine?
Care îmi sunt resursele, calitățile de care dispun pentru a mă mobiliza să obțin…..?
Care sunt emoțiile din spatele așteptărilor?
Ce dorește să-mi transmită emoția din spatele așteptărilor?
Pot să fac pe cineva să acționeze cum îmi doresc?

Zile magice, cu drag