Întâlnirea Sufletelor

()

Din 2019 îmi tot apăreau mesaje despre Daniel Leș, olarul maramureșean.

În repetate rânduri am intenționat să ajung la Baia Sprie, dar s-a întâmplat acum, în vara aceasta.

Am înțeles și de ce Sufletul meu a avut nevoie de această întâlnire. De ce a fost necesar să ajung la Tabăra de Olărit organizată de Daniel și Daniela Leș.

Una dintre cele mai puternice lecții pe care le-am învățat în această viață mi-a venit într-o după amiază tihnită. Nimic nu prevestea ce urma să primesc.

Trăiri cum rar îți poate oferi viața.

Era ora unui prânz simplu, gustos și plin de dragostea celei care l-a preparat. Cu fiecare înghițitură simțeai asta.

El, Daniel Leș, olarul care a făcut din meșteșug artă, s-a intersectat, în curte, cu Daniela, soția care de peste 35 de ani îi este alături.

Ea începe să îi spună ceva.

El o oprește ferm și plin de iubire spunându-i:

„Stai, stai, stai, hai să ne așezăm și să stăm împreună pentru că astăzi nu am avut timpul nostru!”

S-au așezat pe niște trunchiuri de copac transformate în băncuțe.

Au început să mănânce pe un alt trunchi de copac transformat în măsuță.

Din momentul intersectării celor doi am simțit cum s-au contopit, parcă o forță nevăzută i-a unit.

Am avut senzația unui arc voltaic care s-a format între cei doi. Și care se autoalimenta.

Privirea îmi era atrasă de cei doi ca un magnet, fără putința de a o desprinde.

Mintea îmi era goală.

Nici măcar nu mai puteam respira de teamă ca momentul să nu se risipească.

Eram fascinată de trăire. Copleșită de vibrații minunate.

Brusc, în timp ce mă uitam la cei doi, simțeam cum toți porii mi se deschideau și parcă, așa de undeva din Ceruri sau din Eter se revarsă spre mine Iubire.

Mă uitam la cei doi care în primele momente după ce s-au așezat nu au vorbit, ci s-au uitat unul la celălalt, ochii ei negri ca Pământul se contopeau cu ochii lui albaștri ca Cerul perfect senin dintr-o amiază de vară caldă.

Liniște.

Pe măsură ce se priveau, îi percepeam cum fuzionează și devin un tot numit Iubire.

Iubire și atât.

Provin dintr-o familie în care cuvântul care mi-a dominat viața a fost: trebuie – trebuie să înveți, trebuie să-ți faci o profesie, trebuie să ai o familie și un copil, trebuie să-ți faci o carieră, trebuie să ții cont de regulile sociale și o groază de alți de trebuie.

Pe lângă trebuie, mai era și „emoțiile nu se exprimă, se țin sub preș”.

Ca să fiu mai precisă, nu se prea vorbea la noi în casă despre Iubire și alte emoții din aceeași categorie! Așa că în momentul în care am fost martora Iubirii dintre Daniela și Daniel, am înțeles de ce Sufletul îmi tot aducea în atenție să ajung în Tabăra de Olărit.

Revin, cei doi stăteau la umbră și se uitau pur și simplu unul la celălalt.

Nu știu cât a durat, dar ceea ce am simțit a fost ca și cum Cerurile s-au deschis și de acolo s-au revărsat râuri, râuri de Iubire necondiționată.

Am simțit o plutire în care eram în siguranță și care era numai explozia simțurilor, fără să mai fie necesar și altceva. Era ca și cum ce se petrecea era perfect și complet, total și întreg, infinit.

Cei doi continuau să se privească, și pe măsură ce o făceau simțeam cum construiesc acea Iubire, fiecare aducea partea sa, așa cum o înțelegea, așa cum se pricepea, cu imperfecțiuni, cu acceptarea totală a celuilalt. Pe măsură ce tăceau timpul se oprise în loc pentru ei. Nu făceau decât să-și construiască Iubirea. Atât.

Viața nu le-a fost lină. Au existat turbulențe: despre unele a povestit Daniel. Despre altele, încă nu se putea vorbi pentru că sunt răni care încă sângerează, sângerează tare, chiar și peste ani. Dar ei erau acolo, unul pentru celălalt, susținându-se.

Cred că totul a fost preț de câteva secunde.

Dar au fost cele mai lungi câteva secunde din viața mea. Și cele mai intense. Au fost cele în care m-am simțit fără corp, numai Iubire pură.

Despre astfel de stări și cum se ajunge la ele ar fi important să experimentăm în școală.

Cu cât am învăța mai de mici cum să fii Iubire, cu atât mai sigur că lumea ar avea o altfel de față.

Vă invit să vă oferiți o astfel de experiență în Tabăra de Olărit oferită de DanDana (așa cum spune Daniel despre ei). Nu-mi dau seama dacă locul i-a făcut așa, dacă ei au încărcat locul, dacă este puțin din fiecare. Nici nu mai contează în comparație cu trăirea. Mă simt binecuvântată că am putut participa la magia unui moment oferit cu atât de multă mărinimie!

Cu drag,
Paula

Cât de mult te-a ajutat acest articol?

Click pe steluță și votează articolul!

Votul mediu / 5. Număr voturi:

Niciun vot până acum! Fii prima care votează acest articol.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *