Te iert vs te iubesc

Timp de lectură: 2minute – materialul poate fi ascultat aici:

Nu cred că este cineva care să nu fi spus măcar odată în viață:
Te iubesc!
Te iert!

Te iert este o sintagmă pe care o întâlnim destul de frecvent în cărțile de dezvoltare personală sau în cele de psihologie și asupra căreia merită să ne îndreptăm atenția.
Suntem invitați să facem pace cu cei din jur sau cu noi, să îi iertăm.
La nivel conștient, putem înțelege ce înseamnă Te iert!
Dar la nivel subconștient, mesajul este diferit!
Uite și de ce.

Când spui cuiva Te iert! înseamnă ceva mult mai complex, de genul: ai făcut ceva care pe mine m-a supărat, m-a deranjat, a declanșat niște emoții, mi-a declanșat o suferință de care consider că tu ești vinovat.

Pentru suferința/disconfortul/supărarea mea te iert pe tine. Dacă descompunem așa lucrurile, realizăm că nu are sens. Fiecare este responsabil/ă de reacțiile și trăirile sale, nu putem să învinovățim pe nimeni pentru ceea ce simțim. Ceea ce simte fiecare dintre noi este rezultatul propriilor percepții. Emoțiile sunt personale, nu pot fi „transferate”. Cu alte cuvinte, dacă cineva produce în cealaltă persoană emoții sau stări, acestea așteptau un declanșator care să le facă se iasă la iveală pentru că erau reprimate, nu erau băgate în seamă. Normal ar fi să îi spunem celuilalt: Mulțumesc pentru că ai declanșat emoția aceasta în mine! Am să îi decodez mesajul, am să-l înțeleg și îl voi integra!

Un alt aspect spre care merită să privim este relația cu copilul.

Copilul face ceva ce considerăm că este greșit și îi spunem că îl iertăm ca să îi arătăm că trecem peste situația respectivă.

În primul rând, noi considerăm că este greșit după regulile noastre, dar după înțelegerea copilului se poate să fie bine. Copilul nu are toată cunoașterea și perspectiva noastră, așa că inițial este necesar să îi explicăm, apoi să îi explicăm din nou și din nou, după care o luăm de la capăt cu explicațiile.

De ce nu este suficient să spunem o singură dată?

Capacitatea copilului de a-și menține atenția este cu atât mai scăzută cu cât vârsta este mai mică. Copilul nu poate să țină minte tot ceea ce îi spunem noi pentru că încă nu are formate circuitele neuronale potrivite ca să poată să asocieze informațiile și să le arhiveze, apoi să le acceseze când este necesar. Așa că noi, adulții vom repeta în continuu, iar și iar. Noi certăm copilul pentru ceva ce nu este vina lui că face, mai bine zis nu face sau face greșit.

În al doilea rând, când spunem că îl iertăm pentru ceea ce a făcut, îl subordonăm nouă: noi știm – el nu, noi suntem mai mult decât este el, noi putem –el nu este în stare. Această subordonare, în timp, conduce la neasumarea responsabilității pentru că doar părintele știe, iar, copilul, nu. Și apoi, la maturitate așteptăm comportamente responsabile pe care nu le-am cultivat în copil. Întreb, de unde să aibă responsabilitate dacă mereu a fost inferiorul nostru?

Ce putem spune în loc de: Te iert? Nimic.
Să fim atenți la ce emoții se declanșează în noi după cele întâmplate.
Să receptăm mesajul pe care îl aduc emoțiile.
Să ne echilibrăm acele emoții.
Putem să îi comunicăm celuilalt starea în care ne găsim și ce ne-ar ajuta în acel moment.
Și apoi, să îl întrebăm care este perspectiva sa sau ce a învățat din ce s-a întâmplat.
Iar la final să mulțumim pentru experiența trăită.

Atât!

Sper ca materialul să-ți fie util. Te invit să revii pe pagina mea pentru alte materiale din cadrul proiectului meu de Suflet „Relații sănătoase! sau să ai grijă să-ți deschizi emailul ca să primești mai mult informații despre ceea ce urmează.

La final aș vrea să te rog să-mi lași un comentariu legat de impactul pe care l-a avut informația asupra ta.