Ce ai de ești așa de fericită?

M-am întâlnit cu cineva cu care nu m-am văzut de mult. S-a uitat la mine și m-a întrebat exact așa, direct:

„Ce ai de ești așa de fericită?”

Pe moment am fost derutată, pentru că eu percepeam starea în care mă găseam fără nevoia unei etichetări. Eram pur și simplu! Mă bucuram! Eram fericită! Mă simțeam răsfățată! Mă simțeam frumoasă! Percepeam vibrația iubirii! Este greu să descriu într-un singur cuvânt cum mă simțeam. Dar nici nu am avut timp să analizez ce se întâmpla în interiorul meu pentru că, așa ca prin vis, am auzit un tir de întrebări:

„Ce s-a întâmplat?”
Eu:…..
„Se mărită Ioana (Ioana este fiica mea)!”
Eu:…..
„Ahhhaaa, ai cunoscut pe cineva?”
Eu:…..
„Ai câștigat la Loto?”
Eu:…..
Nu știu dacă vă mai amintiți desenele cu Tom și Jerry – la un moment dat Tom este cu spatele la zid, stresat de apropierea lui Jerry. Eu nu eram speriată de prietena mea, dar tirul întrebărilor nu-mi dădea timp nici să analizez ce se întâmplă, dar nici să răspund.

Norocul meu a fost că nu a enumerat toate variantele posibile!

La un moment dat am reușit să o întreb:

„Da’ ce ți se pare așa diferit?”
„Ești Zen și radiezi!”

…..nu voi reda ce am discutat în continuare, deși am acordul prietenei mele de a povesti și îi mulțumesc pentru că îmi permite să împărtășesc, dar pasajul de discuție este relevant pentru modul în care suntem educați să asociem A FI cu A AVEA: putem fi fericiți, bucuroși, iubitori numai dacă se întâmplă ceva sau obținem ceva! Este o asociere care se întâlnește la mulți dintre noi. Hai, fiți cinstiți cu voi și recunoașteți că faceți această conexiune.

De ce? Pentru că așa suntem obișnuiți de mici – de fapt, de foarte mici.
Cei care aveți copii: atunci când un sugar își dorește ceva, plânge?
Vrea mâncare – plânge.
Se simte disconfortabil din cauză de pipi sau caca – plânge.
Vrea atenție – plânge.
Vrea legănat – se foiește și apoi, plânge.

Instinctiv găsește o cale de a rezolva problema ca să ajungă la starea dorită: să se simtă sătul, să își simtă poponeața uscată și curată, să fie luat în brațe ca să simtă protecție sau să fie alintat.

De fiecare dată există succesiunea:

Factor declanșator (o stare dorită) – comportament (plâns) – rezultat – reluarea succesiunii la nesfârșit.

La acest nivel al evoluției, este normal să aibă nevoie de cineva care să îl îngrijească pentru că este vorba de un corp care nu se poate descurca singur.

Numai că, pe măsură ce crește, comportamentul o dată instalat rămâne. Adică, să facă alții pentru el!

Perpetuarea unui astfel de comportament al celor din jur are impact asupra maturizării emoționale.

Cum? Simplu. Întotdeauna starea internă depinde de cei din exterior, de un lucru sau de combinația celor două. De la obiceiul din copilărie, de a depinde de alții, până la codependență nu este decât un pas. În practica de coaching am întâlnit frecvent părinți care spun că atunci când copilul va crește mare va fi altfel, dar acum că este mic ce să îi facă? Un obicei instalat „se șterge” foarte greu, necesită un efort neuronal complex.

Nu știu dacă ați observat, dar pe exact pe același pattern: Factor declanșator (o stare dorită) – comportament – rezultat – reluarea succesiunii la nesfârșit se plasează și nevoia de a mânca mai mult decât este necesar organismului – dulciuri, în mod special: este posibil ca la un moment dat să ne fi simțit singuri, triști, supărați, etc. Și ochii ne-au fost atrași de ceva dulce: o prăjitură de ciocolată cu frișcă și cu o cireașă în vârf! Buuuunăăăă, nu? După ce am mâncat-o am început să ne simțim ceva mai bine. Și am mai luat încă o prăjitură. Și iar ne-am simțit un pic mai bine pentru ca apoi, starea de bine să dispară și să simțim nevoia de ceva bun. Și așa, o dată ce ai intrat în buclă, nu mai ieși – sau ieși cu un efort consistent de voință.

Ceea ce doresc să subliniez este faptul că:

A FI FERICIT, BUCUROS, IUBITOR/IUBITOARE ESTE O STARE NATURALĂ

a noastră ca și ființe, este o stare de centrare, de echilibrare, o stare în care funcționăm exact așa cum este potrivit pentru noi.

Pentru a fi în această stare și a o menține, este necesar să ne automonitorizăm, să evităm comparațiile și judecarea celorlalți, lucrul cu propriile emoții. Ahhaaa, era să uit: respirația!

Câteva cuvinte despre fiecare:

Automonitorizarea și autocenzurarea: pur și simplu să fii conștient de tine, de ceea ce simți, de mesajele pe care ți le trimite corpul, de senzațiile și percepțiile care apar în ființa ta. Și poate cel mai greu, cel puțin pentru mine, a fost să-mi monitorizez gândurile: să nu-mi dau voie să urmez invitația unora dintre gânduri de a le însoți.

Eu am învățat să mă întreb în permanență:
Acest gând/stare mă ajută?
Acest gând/stare îmi este utilă sau nu?
Mă susține (gândul/starea) în ceea ce doresc să realizez, sau nu?

La început funcționează sincopat, dar pe măsură ce am aplicat-o zilnic, autoobservarea a început să funcționeze de la sine, automat.

Evitarea comparațiilor și a judecăților a fost una dintre cele mai mari provocări, cel puțin pentru mine. Trăim într-o lume în care încă din scutece suntem obișnuiți să auzim comparațiile! Da, am scris bine „scutece”, pentru că mamele/bunicile/bonele/tații merg în parc și încep să se laude cu „achizițiile” cognitive ale copiilor: „Al meu are numai 7 luni și merge deja!”, „A mea doarme toată noaptea!” „X mâncă nu știu ce aliment!” Aceste afirmații, aparent inofensive, generează comparații: X face Y, copilul meu nu face Y și apare o emoție de frustrare în părinte, care NU are cum să nu ajungă și la copil prin proximitatea câmpurilor energetice. Și așa suntem supuși unui tip de agresiune energetică, iar aceasta ne descentrează. Inițial, nu conștientizăm, dar astăzi un pic, mâine încă un pic, și tot așa până când ajungem să ne trăim viața de adult prin comparații și să fim FOARTE interesați de ceea ce se întâmplă ÎN JURUL nostru și să pierdem contactul cu INTERIORUL nostru. Sigur aveți în jurul vostru cel puțin o persoană CRITICĂ și ACIDĂ! Este genul de persoană care a ridicat la rang de mare preț comparațiile și judecățile! Și ce nefericire cronică generează comparațiile, judecata, critica! Uauu!!!

Lucrul cu propriile emoții – cea mai simplă și directă metodă:

• identific ce simt (denumesc emoția) și o localizez în corp,
• o întreb direct care este mesajul pe care dorește să mi-l aducă
• identific cum pot integra mesajul.

Fiecare emoție care apare este o modificare a echilibrului interior produsă dintr-un motiv. Dacă identific ce a cauzat modificarea internă, pot să găsesc soluții pentru a mă readuce în starea de Fericire, Bucurie, Iubire.

Respirația este una dintre chei. Uităm să respirăm și asta face să ajungem foarte ușor în panică (mai frecvent), dar este posibilă orice fel de emoție de vibrație joasă.

Pentru a fi mult mai eficientă, respirația este necesar să fie efectuată cu spatele drept și profund, prin mișcarea abdomenului. Știi ceva? Îți propun să testezi un pic cum respiri:

• Cât de amplă este respirația?
• Cât de frecvent respiri?
•  Cum te simți acum când ți-am atras atenția?

Apoi, îndreaptă spatele, concentrează-te să respiri abdominal.

Repetă 4-5 respirații ample, cât de ample poți. Cum te simți acum?

Știai că în Managementul stresului prima regulă este: Respiră amplu, profund și numără până la 10?

Respirația poate fi primul instrument din trusa de prim ajutor! Nu uita!

Prin acest articol am dorit să conștientizăm faptul că nu avem nevoie de lucruri și/sau persoane care să ne facă bucuroși, fericiți sau iubitori.

În concluzie, 4 lucruri de aplicat pentru a îți menține starea de bine:

• automonitorizarea,
• evitarea comparațiilor și judecățile,
• lucrul cu propriile emoții,
• respirația

Aștept să-mi spui cum funcționează pentru tine ceea ce ți-am împărtășit că funcționează pentru mine. Tu cum îți păstrezi starea de bine?

Îți mulțumesc anticipat pentru interacțiune.

Zile magice, cu drag

Paula