(R)Evoluția internă (Ziua 8): Fericirea este internă: nu este legată de persoane sau lucruri!
Timp de citire: 4 minute
Ceea ce citești acum face parte dintr-o CĂLĂTORIE pe care ți-o propun și pe care am intitulat-o (R)EVOLUȚIA INTERNĂ, care are ca scop să te susțină în a avea parte de ceea ce îți dorești în viață, să-ți fie alături în demersul de transformare evolutivă.
Despre ce am vorbit până acum?
….despre claritate, conștientizări, negativitate, găsirea liniștii din interior, permisiunea de a fi diferit, zâmbete, îmbrățișări…..și mai ales, despre multă Iubire către tine, către ceilalți. Despre toate acestea poți (re)citi aici: Revoluția internă.
(R)Evoluția internă (Ziua 7): Ce ar trebui să se întâmple în viața ta ca să fii fericit/ă? a fost titlul articolului din ziua anterioară. Nu intenționam să reiau subiectul, dar din feedback-urile primite, am simțit că este util să vin cu câteva aspecte. Poate că nu am fost suficient de clară.
(R)Evoluția internă – așa cum spun și în titlu – are legătură CU CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN INTERIORUL NOSTRU, cu EMOȚIILE ȘI TRĂIRILE noastre și NU se raportează la lucrurile materiale.
Au fost răspunsuri de genul:
……..dacă copii mei sunt sănătoși, eu sunt fericită/ă,
……..am casă, mașină, copii, ce pot să-mi doresc mai mult?
……..am realizat…..
…….să fie nepoțica sănătoasă,
…….prin comparație cu…,
…….să fiu sănătoasă!
Este ca și cum ne condiționăm singuri accesul la fericire: DACĂ (copii sunt sănătoși, ginerele are serviciu, avem mașină, mergem în concediu) ……ATUNCI suntem și noi fericiți! Nu numai că ne condiționăm accesul, dar chiar punem puterea în mâinile altora! Alții sunt în controlul vieții noastre, depindem de ceea ce fac/gândesc/acționează alții.
Eu mulțumesc cu respect celor care au răspuns la provocare și mi-au dat posibilitatea de a scrie acest articol, numai că ceea ce doresc eu să subliniez este că NOI AVEM PUTEREA ȘI CAPACITATEA de a ne coordona propriile trăiri.
Școala și societatea ne educă într-o totală DEPENDENȚĂ DE EXTERIOR, totul pornește de când suntem sugari: părinții ne văd într-un corp mic și nevolnic, care este adevărat că nu poate face lucruri, dar aceea este o perioadă trecătoare! Partea proastă este că PĂRINȚII RĂMÂN cu mentalitatea că noi suntem copii și că ei știu mai bine ce este bine pentru noi, că ei cunosc ce să facem și ce ni se potrivește. Nu spun că nu pot exista și astfel de situații; dar, cel mai frecvent, pe măsură ce creștem, ne formăm și discernământul, suntem capabili să alegem, să constatăm ce ne place, ce ni se potrivește.
Cum poate cineva DIN EXTERIOR (părinți, bunici, profesori, soț/soție) să știe CE și CUM (MĂ) SIMT în INTERIORUL MEU?
……și atunci, de unde acest sport național „datul cu părerea” despre „binele” altuia?
Știu că sunt voci care pot spune: Da’ eu l-am crescut/am crescut-o! Este copilul meu și îl/o cunosc ca pe propriile buzunare! etc……
Ok, hai să ne devenim adulți responsabili și să uităm poveștile cu care am crescut și ni s-a spălat creierul.
Fericirea este o stare internă de bine în care ești în echilibru, centrare, ești bine tu cu tine, fără condiționări, fără dependențe, fără atașamente, fără să depinzi de reacțiile celuilalt. Suntem educați și „antrenați” să reacționăm emoțional și oarecum să ne simțim vinovați că nu o facem.
Sigur că dacă copilul este bolnav nu poți rămâne LA FEL de fericit. Numai că, are foarte mare importanță să observi ceea ce se întâmplă și apoi să acționezi: dacă acționezi din centrare, echilibrare, reacțiile tale vor fi de susținere, dintr-o vibrație benefică ce poate să îl ajute pe copil. Dacă tu intri în panică, te agiți, ești nervos/nervoasă, adică ești foarte departe de echilibru, de centrare, de binele interior, sigur că nu faci bine nimănui.
Deci: cultivarea stării de fericire este o necesitate, nu un lux!
Numai din această stare: îți ești util ție, și mai apoi, celorlalți, poți proiecta gânduri care să ți se îndeplinească, poți să construiești, ai de unde da și celorlalți. Îmi place foarte mult exemplul următor pe care poate că l-ai mai citit: dintr-un pahar gol nu poți să bei apă, și nici nu poți oferi cuiva să-și stăpânească setea!
Așa că fericirea se învață!
Cu ce să începem? Cu noi, autoimpunându-ne să construim o stare internă de fericire! De exemplu, să fim fericiți că:
…. suntem,
….avem o multitudine de calități și abilități,
….putem rezolva situații,
….simțim,
….trăim,
….observăm,
….respirăm,
….mergem,
……și lista poate fi nesfârșită, fără să conțină obiecte, oameni!
Te invit să-ți construiești fericirea!
P.S. Te invit să îmi scrii cum funcționează procesul pentru tine. Îți mulțumesc pentru feedback-ul care cu siguranță va fi valoros și util și altora.
Despre fericire.
Căutarea fericirii și necesitatea trăirii ei vine din nevoia de eliberare de suferința. Starea de fericire se conturează ca o stare diametral opusa a stării de nefericire, acest cuplu de contrarii face parte din dualitatea existentei, fericirea exista ca partea cealaltă a aceleiași monede pe care e nefericirea. Starea de nefericire vine din realitatea exterioara și din ceea ce mintea noastră considera ca fiind necesar de adăugat in viața noastră cu un scop interior de a simți starea de eliberare ce precede o anumită realizare, împlinirea dorinței pe care am avut-o. De multe ori starea de eliberare este direct proporțională cu starea de frustrare/suferința generată de dorința respectiva. Numai ca starea de eliberare trăită după împlinirea unei dorințe nu este nici de durata nici stabilă și apare nevoia interioară de a trai din nou starea de împlinire/eliberare. Ca într-un joc ciudat ne creem starea de frustrare/neîmplinire printr-o dorința, cu perspectiva trăirii eliberării atunci când va fi împlinita. Și jocul continua. Ceea ce ne scapă e ca, trăirile sunt doar interioare și noi le legam de aspectele exterioare datorită unor judecați care nu sunt de natura permanenta și conțin doar un adevăr relativ, mâine s-ar putea ca mintea sa folosească un alt set de judecați create pe experiența de azi și sa nu mai consideram Judecățile vechi ca fiind valoroase, aceleași judecați care ne-au generat durere/frustrare/neîmplinire. Dacă ne urmărim cu atenție procesele interioare, impulsurile și mecanismele minții, am putea sesiza usor dinamica stărilor interioare, alternanța lor, argumentata de gânduri, de judecăți. Argumentarile vin sa susțină ceea ce urmărim in forul nostru interior, vin sa ne justifice drama psihologică, nevoia interioară de drama, pendularea între fericire și nefericire. Ne lăsam Stările interioare sa fie ancorate, dependente de realitatea exterioara care este decodificata, percepută de fiecare individ prin judecați absolut personale, bazate pe sisteme proprii de nevoi și valori. Prin simpla atenție și printr-un exercitiu al atenției cât mai constant orientat către interior, către stările interioare cu intenția de a ne observa Judecățile , tiparele de gândire care vin sa argumenteze impulsurile și lucrul constant cu acestea spre schimbare lor, spre armonizarea interiorului, va duce atât la o expansiune a conștiinței , o intelegere profunda a ceea ce suntem cât și la eliberarea de suferința și găsirea fericirii care, da, e doar interioară. Cu cât ne lărgim spațiul interior prin renunțarea la ceea ce ne comprima – dorințele susținute de tiparele de gândire greșite -, cu atât mai mult putem experimenta stări de pace și buna stare interioară, stări de unire cu Sinele, singura fericire permanenta care nu depinde de exterior.
Va mulțumesc mult, doamna profesoara Paula Drosescu, va urmăresc cu interes și cu admiratie.
Mereu ma intorc la articolele dumneavoastra. Multumesc!