Cum să iei decizii eficiente

Dacă mergi în parc să stai pe bancă, să te bucuri de Soare și verdeață este imposibil să nu auzi părinți , bunici sau bone, de o potrivă, țipând către zburdalnicii jucăuși:

Nu pune mână!
Nu alerga că transpiri!
Fii atent/ă să nu te murdărești!
Ai să cazi dacă nu ești atent!
Stai că tu nu poți să ridici, vin eu!
Nu țipa!

….și în general mulți de „nu” pe diverse tonuri.

Nu sunt adepta interdicțiilor și nici a lejerității educaționale.

Există căi de mijloc în care prin explicații și atenționări asupra consecințelor copilul învață mult mai mult și își dezvoltă propriile experiențe și independență. Astăzi vă invit să ne uităm împreună la o singură fațetă a interdicțiilor.

A venit la cabinet o domnișoară minunată care dorea Coaching pe tema:

Nu știu ce decizie să iau legat de…..!

Am început să lucrăm și pe parcursul procesului a ajuns, la un moment dat, la afirmația:

„Nu am voie să….”.

Upsss! și când am început să explorăm de unde această afirmație mi-a povestit cum în copilărie toți adulții din jurul ei îi spuneau ce, cum și când să facă – părinții ei considerau o pierdere de timp să o lase pe ea să aleagă, să gândească și în plus, erau mereu în criză de timp așa că ajunseseră la concluzia că mai bine decid, fac ei programul copilei. Azi așa, mâine așa încât s-a obișnuit să nu facă alegeri, să nu ia decizii, să nu își asume nimic de frica de a nu greși și ce este mai grav să tragă concluzia că nu poate și nu este în stare, că nu este de ea să aibă vise, că nu-și permite să greșească! Și de aici spre nu-mi dau voie nu mai este decât un pas care se face pe nebăgare de seamă și care conduce spre limitare, spre „nu merit să…..”, „nu sunt în de ajuns de bun”, „nu mi se cuvine”

Poate este utilă cuiva povestea…..

Ok, și cum să ne adresăm copiilor ca să nu îi creștem dependenți de noi, părinții?

Cum să îi facem pe copii să gândească și să decidă singuri?

De ex:

Nu pune mână! devine: Dacă pui mânuța se întâmplă …..Așa vrei?

Nu alerga că transpiri! – Dacă alergi transpiri și ai să stai cu tricoul ud pe tine? Îți place așa?

Fii atent/ă să nu te murdărești! – asta este o formulare pe care copilul nu are cum să o înțeleagă are valoare numai pentru adult: va fi necesar să spele rufe, copilul nu va mai „arăta”bine, frica că ceilalți părinți să nu îl judece pe părinte că nu are grijă de copil. Copilul își formează lumea interioară prin explorarea celei exterioare: pune mâna, duce la guriță și gustă – buzele și limba sunt puternic reprezentate pe scoarța cerebrală – pe baza acestor informații sunt stimulate ariile corticale, ca regulă generală cu cât mai mult sunt stimulate toate arii cerebrale prin informații de la organele de simț, cu atât mai bine se dezvoltă și se formează și căi neuronale care să conecteze aceste informații, de ex: văd o floare, o miros, pun mâna pe ia, o gust, pipăi care am o idee despre densitate ai și apoi, la toate asociez cum se cheamă. Este un proces complex, de învățare, în etape, repetitiv, constant.

Ai să cazi dacă nu ești atent! înlocuit de:Poți să mergi drept, să te ții pe tricicletă etc.

Stai că tu nu poți să ridici, vin eu! poate fi transmis sub forma de: Măi, Voinicule hai să ridicăm amândoi!

Nu țipa! devine: Aud și dacă vorbești, ce zici, poți?

Sigur că sunt variante care necesită timp și răbdare din partea părinților, dar totul este educabil mai ales că nu-mi amintesc să fi existat, în școală/facultate, o disciplină intitulată: Cum să fii părinte.

Dragi părinți ca să aveți copii speciali trebuie ca voi să vă educați stând cu ei și experimentând. Cu drag și răbdare!