Vreau să îi dați încredere în el!

Astăzi îți propun să vorbim despre ÎNCREDEREA ÎN SINE. La finalul articolului voi pune totul în practică printr-o tehnică extrem de simplă în trei pași.

Va fi un articol scurt, la obiect și fără pretenția de a epuiza subiectul.

 

 

Cu foarte mulți ani în urmă, cred să sunt cel puțin 12ani, a venit la cabinet un tătic cu un puști care făcea tenis. Puștiul cam de 8-9 ani.

Când am deschis ușa, am văzut venind un bărbat cam de 190 cm și 120 kg (că mi-a zis!). Cum mergea pe hol, inițial am avut senzația că a venit singur. Undeva în spatele lui, un puști pirpiriu, foarte, foarte slab și care mergea cam la 1 metru (!) în spatele tatălui.

  • Bună ziua!, zice tatăl.
  • Bună ziua, răspund eu.
  • El este împricinatul, zice tatăl. Vi l-am adus să îi dați încredere în el! Uitați-vă cum arată!
  • Pentru ziua de astăzi, am terminat ÎNCREDEREA. Poate mai găsiți ceva la magazinul de pe colț! – zic eu.

Am avut ceva curaj să îi spun domnului așa ceva, nu?

De ce am procedat așa?

Mi-am dat seama că numai o replică paradoxală îl poate face să iasă din șirul gândurilor și atitudinilor lui. Așa că, senină, i-am spus direct, ca un uppercut.

Dominarea fizică și emoțională a domnului era evidentă. Timiditatea copilului era și mai evidentă. În acest context, cum să reacționeze băiatul?

Era evident că între cei doi avea loc o comunicare în planuri diferite: tatăl dorea de la copilul lui ceva ce băiatul nu înțelegea despre ce anume este vorba.

Acum te invit să te oprești un pic din lectură

și să fii cinstit/ă cu tine:

Dacă ai avea 8-9 ani, cum ai defini

încrederea în sine?

De la definire și reprezentare internă pornește totul. Încrederea în sine nu este ceva concret, care să poată fi palpat, văzut, mirosit, gustat, auzit. Este o noțiune care definește un concept, o sumă de trăsături de personalitate. Dacă fiecare în parte nu sunt înțelese și trăite, cum să poată să fie asociate într-un concept care, apoi, să fie exprimat? Este ceva de genul când îți construiești o casă și ai numai 2 pereți ridicați, dar te încăpățânezi și pui acoperiș și să zici că ai casă!

Paradoxul este că, în primii ani de viață avem răbdare cu copii noștri și repetăm noțiunile pe care ei este util să le învețe: luăm un măr în mână și îi spunem copilului că este un măr. Apoi, i-l dăm să îl miroasă. Mai apoi să îl țină în mânuță, și în final să guste. A doua zi, o luăm de la capăt cu alt măr/pară/strugure. Și așa îi învățăm pe copii noțiuni despre lucrurile și obiectele din viața lor.

Apoi, trecem la etapa emoțiilor: când se întâmplă ceva – îi ia un alt copil jucăriile, nu obține ce dorește, etc – este util să îi atragem atenția asupra ceea ce simte și cum este denumită acea emoție: Și tu ce ai simțit? Și unde ai simțit? Și ce ai simțit cum se cheamă: de ex: supărare/teamă/furie?

Eu am observat că subiectul „emoții” este unul tabu: nu vorbim despre emoții pentru că nu prea știm să le definim, să le gestionăm, și în general nu prea știm ce să facem cu ele! Ne cam „încurcă”! Și atunci preferăm să nu discutăm despre subiect, ca și cum nu ar exista. Suntem crescuți cu mentalitatea de a lăsa emoțiile de o parte. Ceea ce nu este de loc adevărat!

Le suntem alături când experimentează emoțiile, și ar fi înțelept din partea noastră ca adulți dacă i-am învăța ce să înțeleagă din evenimentele trăite, nu să retrăiască povestea din evenimente.

Și, concomitent cu explorarea emoțiilor ar fi minunat să îi susținem pe copii să își însușească cuvinte-concept: iubire, fericire, încredere, siguranță, teamă, relație.

Cum facem acest lucru?

Pas 1. TRANSFORMĂ CUVINTELE din cuvânt-concept în cuvânt care să îndemne spre acțiune.

Te invit să observi că de multe ori cei din jurul nostru ne cer acțiuni prin cuvinte care sunt statice:

Aș vrea mai multă iubire – în loc de Aș vrea să mă iubești.

Îmi doresc fericire în viața mea – în loc de Doresc să fiu fericită.

Nu ai pic de imaginație! – în loc de Aș dori să îți imaginezi un pic….

Aș vrea să ai mai multă încredere în tine! – în loc de Să crezi în tine că poți/vrei/ știi.

În Programarea neuro-lingvistică procesul de transformare a unui verb în substantiv poartă denumirea de nominalizare (abstractizare): sunt substantive abstracte care apar atunci când transformăm un proces într-un eveniment:

a comunica – comunicare

a educa – educație

a iubi – iubire

a imagina – imaginație

a îndrăgi – dragoste

a îmbunătăți – îmbunătățire

a spera – speranță

a fi bogat – bogăție

a fi fericit – fericire

a fi liber – libertate

a fi sărac – sărăcie

a crede în sine – încredere în sine.

 

Nominalizările sunt abstracte, ceea ce face ca ele să ascundă diferențe uriașe între viziunile asupra lumii ale celor care comunică; acestea sunt situațiile în care un substantiv definește ceva ce nu poate fi văzut, mirosit, gustat, pipăit sau auzit în mod direct. Este destul de dificil să identificăm cuvinte potrivite pentru a configura o întrebare.

Când spunem „a spera” fiecare dintre noi înțelege că este o acțiune, are loc un proces, se petrece ceva.

Când spunem „speranță”, fiecare are construcții mentale proprii.

Valorile individuale sunt nominalizări – paradoxul este că cele mai abstracte cuvinte poartă în ele cele mai intense emoții!

Ierarhizarea conceptelor este un proces individual și se realizează în funcție de care este valoarea pe care o acordă fiecare, de ex: sunt 3 valori foarte importante individual – Iubirea, Speranța, Bucuria – ierarhizarea se face prin autoexplorarea prin întrebări:

Ce este cel mai important pentru mine?

Ce îmi doresc să experimentez mai mult?

Care este starea în care aș dori să trăiesc cel mai mult timp?

 

Deci, mai ales în comunicarea cu copii, vă invit să fiți atenți dacă ce transmiteți este și ceea ce doriți, dacă este un îndemn spre acțiune sau spre statică.

Pas 2. Observă copilul/adolescentul, și când realizează sau obține un rezultat SUBLINIAZĂ/ SCOATE ÎN EVIDENȚĂ acest lucru.

Mulți părinți/antrenori/profesori încă mai trăiesc după mentalitatea: „cum să îi spun că este bine că nu mai face, devine autosuficient!” Greșit!!!!! Când subliniezi reușitele, realizările se fixează repede, ca niște borne de parcurs prin care se poate cuantifica activitatea:

am făcut asta + am depus atât efort = acest rezultat

dacă vreau mai mult = mai multă acțiune +/- efort +/- schimbare cale.

Numai că, după ce scoatem în evidență un rezultat, ÎL LEGĂM DE URMĂTORUL OBIECTIV/SCOP: „Acum că ai putut să faci….., ce îți propui în continuare?” – este o modalitate foarte delicată, fără presiune, de a invita spre acțiune, pentru că vrând-nevrând copilul va spune ceva care va fi următoarea țintă de atins. Este o modalitate de a îl menține pe copil pe linia de „a face” și de la a îi distrage atenția de la „a sta”, „a se mulțumi cu…”

Pas 3. FIXEAZĂ STAREA EMOȚIONALĂ

Din perspectiva mea, este cel mai important pas. Pentru o clipă gândiți-vă la momentele în care ați realizat ceva…..Vă aduceți aminte, da? Vă aduceți aminte de ziua respectivă, nu este așa? De ce nu vă aduceți aminte de alte săptămâni pe care le-ați trăit? Pentru că nu vă aduceți aminte EMOȚIA momentului! Ca să ne fie foarte clar: ne aducem aminte de acele evenimente care au atașate trăiri emoționale, indiferent ce conotație le-am dat.

Așa și cu copiii/tinerii: în momentul în care realizează ceva, este important să îi întrebăm: Cum te simți și unde simți acea emoție?și într-un moment din viitor în care va fi nevoie de acea emoție/stare, le aducem aminte de ceea ce știu și au trăit deja. Am să dau un exemplu din tenis: un copil execută o lovitură bine, după mai multe încercări nereușite. Când mingea este lovită bine, antrenorul ar putea spune ceva de genul: Cum ai lovit acum mingea a fost bine pentru momentul la care ne găsim. Exersează și ține minte cum ai făcut! Adu-ți aminte cum te-ai așezat în teren!

Alt exemplu: copilul vine cu nota 10 la o disciplină! Mai bine decât aprecierea de „Bravo!”, „Felicitări!” părintele ar putea întreba (Bravo, Felicitări au legătură cu mulțumirea părintelui, nu cu rezultatele copilului):

„Și cum ai făcut de ai obținut nota 10?”……(răspunsul copilului),

apoi:„Ce ai simțit când ai auzit-o pe doamna ce a spus?”…………(răspunsul copilului),

apoi „Acum știi cum să iei note foarte bune. Ce faci astăzi, în continuare?”……(răspunsul copilului).

Sigur că sunt numai niște exemple, dar care orientează spre esența procesului.

 

Deci, sunt trei pași simpli care pot fi aplicați în orice fel de situație.

Pas 1. TRANSFORMĂ CUVINTELE

Pas 2. SUBLINIAZĂ / SCOATE ÎN EVIDENȚĂ REZULTATELE

Pas 3. FIXEAZĂ STAREA EMOȚIONALĂ

 

Sper să fi fost utilă împărtășirea acestor gânduri.

Până data viitoare,

 Zile magice, cu drag!

 

 

 

 

 

Paula

P.S. Nu uita să îmi trimiți un feed-back-ul legat de articol sau de un subiect care este important pentru tine. Mulțumesc!

2 comentarii la „Vreau să îi dați încredere în el!”

    • Si eu vă mulțumesc pentru că ați citit.
      Cu un pic de răbdare și cu încredere lucrurile pot fi canalizate în zonele în care să fim inspirați să ne susținem copii.

Lasă un comentariu

Inscrie-te astazi si vei avea acces la meditatia de energizare.

Sunt de acord sa primesc newsletterul de pe site-ul pauladrosescu.ro ce contine noutati, articole si promotii.

Share9
Tweet
Share