Spune ceea ce ai de spus și dă valoarea la ceea ce spui! (I)

Meta-modelul: o cale de îmbunătățire a comunicării

Noi, oamenii, folosim cuvintele ca pe un instrument important ce ne ajută să convertim gândurile și sentimentele noastre în ceva ce poate fi explicat și împărtășit cu cei din jur. Dar cercetările ne arată că numai 7% din mesaj este purtat de cuvinte, restul de 93% sunt tonul vocii, expresiile faciale, gesturile, postura corpului și ce emoții transmitem! Zilele trecute o prietenă îmi povestea ce s-a întâmplat între ea și mama ei. Mă întreba de unde provine neînțelegerea. Era la muncă când cineva a sunat-o să întrebe când se pot vedea pentru a îi da un document oficial. Prietena mea a răspuns că dacă se poate, să treacă să lase hârtia la mama ei cu care urma să se vadă mai târziu. Persoana a lăsat hârtia la locuința mamei. Când prietena mea a ajuns la mama ei, aceasta i-a spus: „A trecut X și a adus o hârtie!” Prietena a răspuns: „Da, am văzut-o!” Mama: „Ai văzut ce s-a îngrășat!” Prietena mea: „De unde era să o văd!?? Eu am fost la muncă!” Mama: „Păi, ai spus că ai văzut-o! Prietena mea: „Am spus că am văzut hârtia, nu persoana!” Mama: „Niciodată nu vorbești clar!” Prietena mea: „Iar tu niciodată nu gândești înainte de a vorbi! Puteai să-ți dai seama că nu am avut cum să o văd pe X pentru că am fost la muncă!” Bineînțeles că din acest schimb de replici se poate deduce tensiunea și supărarea celor două. Prietena mea m-a întrebat cine a greșit. Nu este vorba de a greși, ci de a comunica incomplet. Fiecare dintre cele două avea o altă reprezentare mentală: mama despre persoană, prietena mea despre hârtie! Și într-o astfel de situație disputa plutește în aer! Cred că, nimic nu este mai potrivit pentru a descrie discuția de mai sus decât cuvintele lui George Orwell:
”Dacă gândirea corupe limbajul, și limbajul poate corupe gândirea!”
Pornind de la situația prietenei mele și asociat cu întrebarea care mi-a fost adresată abrupt: „Da’ la ce folosește NLP-ul ăla cu care zici că te ocupi?” m-am hotărât să scriu despre CUVINTE și SENSUL pe care ele îl pot da comunicării. Voi prezenta puțină teorie, exemple și, ceea ce este cel mai important, întrebări care să clarifice sensul comunicării  fără a deranja sau a pune în poziții neplăcute interlocutorul. Pentru reamintire: NLP este Programarea Neuro Lingvistică – poți citi mai multe informații pe pagina dedicată NLP. Dezvoltarea NLP a început cu Meta-modelul propus de John Grinder și Richard Bandler pornind de la competențele lingvistice alte terapeuților, renumiți la acea vreme, Virginia Satir  și Fritz Perls. Competențele lingvistice alte celor doi terapeuți au fost combinate cu cercetările lui John Grinder în domeniul gramaticii transformaționale și au dat naștere capitolului Meta-model din cartea The Structure of Magic – volumul I (1975) apărută în traducere și în limba română în 2007, ca Structura Magicului. John Grinder și Richard Bandler au fost interesați în a identifica regulile după care oamenii folosesc limbajul, astfel încât procesul de învățare să fie aplicabil la cât mai mulți subiecți. În viziunea lor, regulile au fost grupate sub denumirea de „Meta-model” pentru că are inclus cuvântul META pentru a desemna ceea ce este deasupra, dincolo de cuvinte și prin care se sugerează că este un MODEL despre limbaj, clarificând limbajul chiar prin el însuși. Meta-modelul este un set de modele lingvistice și de întrebări care refac legătura dintre procesele prin care o parte de informație s-a pierdut, pe de o parte, și experiența care le-a generat, pe de cealaltă parte. Afirmația: „procesele prin care o parte de informație s-a pierdut” se referă la faptul că există posibilitatea ca unele informații să fie șterse, generalizate sau deformate în mintea celui care emite informația, și astfel sensul comunicării să fie deturnat (în povestioara de la început ai sesizat rolul extrem de important al formulării: „am văzut-o”). Întrebările care rezultă după identificarea Meta-modelului pornesc de la structura de suprafață a comunicării pentru a evidenția care este structura profundă. Pe măsură ce vei parcurge materialul de mai jos vei constata că multe dintre întrebări le-ai folosit fără a fi știut că, de fapt, îți doreai refacerea comunicării! Lingvistul Noam Chomsky distinge două niveluri al limbajului:
  • Structură de suprafaţă sau cuvintele rostite efectiv pe care le spunem sau ni le spunem, și,
  • Structura de profunzime sau reprezentările noastre interne exprimate prin semnificaţia pe care o dăm cuvintelor.
De exemplu: Structura de suprafață: Câinele este pe drum. Structura de profunzime impune anumite precizări:
  • a şti al cui este câinele
  • ce fel de rasă este câinele
  • dacă avem un ataşament emoţional faţă de acel câine
  • ne simţim responsabili faţă de comportamentul câinelui
  • ce face acel câine: stă sau fuge repede/mai încet
  • erau și maşini pe drum
  • era zi sau seară…..etc. sigur că întrebările pot continua

Cum ne ajută, în viața de zi cu zi, cunoașterea Meta-modelului?

Meta-modelul, așa cum a fost gândit de John Grinder și Richard Bandler, are câteva roluri importante:
  • Adună, recuperează, reface informațiile care lipsesc
  • Clarifică sensuri – răspunde la întrebarea: Ce ai vrut să spui de fapt? Identifică limitele care apar în comunicare: contestă regulile și generalizările, ceea ce ne arată unde ne limităm în comunicare, cum am putea fi oameni mai liberi și creativi
  • Oferă opțiuni: dezvăluie limitele (de comportament, limbaj, gândire), în special în zonele în care deformările limitează gândirea limpede sau acțiunea.

Cum putem utiliza Meta-Modelul?

Pe parcursul materialului vei găsi exerciții, iar la sfârșit voi discuta despre utilizarea informațiilor:
  • Începe cu tine – adică pornește prin auto-observare.
  • Folosește întrebările pornind de la dorința de a clarifica sensul comunicării, de a înțelege ce spune interlocutorul.
  • Respectă contextul: nu scoate afirmațiile din contextul în care au fost spuse.
  • Nu este nevoie să contești nimic.

De ce ar fi util să știu informațiile din Meta-model?

Te invit să citești textul de mai jos:
Se întâmplă o dată în în viață Natura învie în în primăvară Fluturele din din palma mea
Textele scrise erau: Se întâmplă o dată în în viață, Natura învie în în primăvară, Fluturele din din palma mea. Când citim astfel de texte le corectăm automat în mintea noastră, fără să mai verificăm informația. Meta-modelul aduce o conștientizare asupra sensului comunicării. Facem omisiuni sau distorsionăm și generalizăm informația zilnic, ceea ce deconectează informația de la sensul ei profund. Sigur că în anumite situații nu dorim să comunicăm decât la nivel superficial și atunci formulăm ambiguu, cu bună știință; dar există și situații în care comunicarea cu persoanele care sunt importante pentru noi sau foarte dragi nouă este util să beneficieze de o informație totală, fără echivoc și care să nu lase loc de neînțelegeri. John Grinder și Richard Bandler au identificat tiparele de limbaj și au dezvoltat și perfecționat seturi de întrebări menite să provoace și să influențeze convingerile la care oamenii aderă singuri. Acestea au rolul de a-l reconecta pe vorbitorul la sine și pot declanșa schimbări la nivelul de gândire. Întrebările pot fi, în aparență, agresive și cu scopul de a intimida cealaltă persoană, mai ales dacă nu sunt folosite în mod adecvat contextului, în dorința sinceră de a clarifica sensul comunicării, și dacă sunt însoțite de un ton agresiv. Din acest motiv, primul dintre răspunsurile la întrebarea cum putem folosi Meta-modelul a fost: Începe cu tine – adică să te autoobservi!

Ce cuprinde Meta-modelul?

În Meta-model autorii descriu trei categorii de tipare, fiecare cu mai multe subcategorii:
  • Generalizările: prin intermediul unui exemplu, al unui caz singular sunt reduse gamele de posibilități prin extindere la toate informațiile din aceeași categorie, adică extrapolăm informații de la o situație la alta.
  • Ștergerile sau omisiunile sunt informațiile importante care sunt eliminate, ceea ce conduce spre limitarea gândirii și/sau acțiunii. Prin intermediul întrebărilor sunt recuperate, acumulate informațiile pierdute.
  • Deformări/distorsionări: informația este trunchiată, ceea ce limitează opțiunile de interpretare, conduce la discuții inutile, induce stări de disconfort nedorite. Distorsionările se întâmplă mai ales atunci când dăm drumul imaginației să zburde, adică adăugăm biți de informație.
Tiparele conversaționale cuprinse în Meta-modelul propus de John Grinder și Richard Bandler (partea I)
Tipar conversațional Exemplu Întrebări cu ajutorul cărora putem să recuperăm informațiile lipsă sau să ne deschidem perspectiva
GENERALIZĂRILE
Prin intermediul unui exemplu, al unui caz singular, sunt reduse gamele de posibilități prin extindere la toate informațiile din aceeași categorie, extrapolăm informații de la o situație la alta. Întrebările recuperează cauzele, efectele, rezultatele sau generează contraexemple.
1.a.Cuantificatori universali Ea mereu procedează așa! Chiar de fiecare dată? Nu a procedat și diferit? Ce s-ar întâmpla dacă ar proceda diferit?
1.b. Operatori modali de posibilitate/imposibilitate Nu este posibil să….. Nu pot să fac asta! Ce te împiedică? Ce s-ar întâmpla dacă…?
1.c. Operatori modali de necesitate Trebuie să facem….. Ce s-ar întâmpla dacă nu facem? Ce s-ar întâmpla dacă facem?

Să începem călătoria în lumea minunată a cuvintelor!

Cred că ai auzit afirmații de genul: Toată lumea râde de mine. Nu voi fi capabil niciodată să fac asta. Toate îmi merg prost. Așa zice lumea. Toți bărbații sunt la fel. Toată lumea se poartă așa. Așa este la modă. Întotdeauna faci așa. Niciodată nu ai răbdare. Totdeauna te grăbești. Toți mint. Niciodată nu ajungi la timp. Niciodată nu dați restul corect. Mereu răcesc iarna! A început sezonul virozelor! Nimeni nu-mi spune ce se întâmplă aici. Bărbații sunt agresivi. Femeilor le place să gătească. Sportivii fac SIDA. Artiștii au moravuri ușoare. În politicieni nu poți avea încredere. Scoțienii sunt zgârciți. Britanicii beau ceai. Americanii sunt zgomotoși. Italienii sunt temperamentali. Aceste afirmații sunt considerate generalizări, ceea ce presupune identificarea unei constante dintr-un caz particular și extinderea ei, iar experiențele izolate ajung să fie ridicate la rang de lege. Bandler și Grinder le-au denumit Cuantificatori universali (generalizări). Atunci când un copil învață să meargă pe bicicletă, ce se întâmplă inițial? Este încordat, foarte atent în a își menține echilibrul. După un timp, deprinde abilitatea de a pedala în siguranță, căpătând încredere pe ceea ce face. După un timp de practică nici nu se mai gândește cum să pedaleze sau cum să-și păstreze echilibrul. De fiecare dată când se suie pe bicicletă, nu este necesar să reînvețe să pedaleze, să își mențină echilibrul, să ia curbele etc. Generalizează de la o experiență la alta. Abilitatea de a generaliza experiențele trecute este o însușire care ne aduce beneficii precum economisirea timpului și a energiei în demersul de explorare a universului în care trăim. Experiențelor trecute le punem o etichetă sub forma unui cuvânt: de exemplu, dacă spun cuvântul „măr”, cu toții știm cam ce reprezintă. Când eram copii la toți ni s-au arătat diverse fructe și ni s-a spus că reprezintă „un măr”. Apoi, am făcut o generalizare prin care toate fructele care aveau aceleași caracteristici erau încadrate în categoria de „măr”. Ca adult, de câte ori vezi un „măr” știi despre ce este vorba. Acest aspect reprezintă parte bună a generalizării. O generalizare din categoria amuzantă este cea în care îți cumperi o mașină nouă și în timp ce conduci vezi cât de multe alte mașini din aceeași categorie există și exclami: Toată lumea conduce mașina mea! Pentru a citi tot articolul luați legătura cu autorul

Lasă un comentariu

Share3
+1
Share