|

„Ar trebui” distruge Viața din noi!

()

Timp de lectură: 4 minute

Înregistrarea articolului o poți găsi în varianta audiotext aici.

De ce să citești acest articol? Pentru că, în numai câteva minute:

  • îți vei clarifica dorințele
  • vei identifica regulile după care îți stabilești deciziile, hotărârile
  • vei face un pas important de la comunicarea emoțională la cea eficientă, empatică și clară
  • te va scuti să mai treci prin stări neplăcute de dezamăgire.

Te-ai auzit pe tine sau pe cei din jurul tău spunând:

„Sunt dezamăgit/ă de cutare care nu a făcut….(ceva ce eu mă așteptam să facă!)”

„Mă simt dezamăgit/ă că nu m-a sunat, nu mi-a adus flori, nu am ieșit în oraș!”

Astăzi îți propun să vorbim despre DEZAMĂGIRE – un cuvânt demonizat pentru cât de multă suferință aduce!

În realitate noi i-am dat această conotație negativă încă din definiție: DEZAMĂGIRE = trădare, deziluzie, decepție, descurajare, înșelarea speranțelor, dezumflare, a face pe cineva să își piardă speranțele – toate au un sens negativ, demotivant.

DEZAMĂGIREA se cuvine să FIE SĂRBĂTORITĂ!

Chiar așa, pentru că DEZAMĂGIRE este

format din DEZ și AMĂGIRE, adică m-am amăgit, m-ai iluzionat, mi-am construit speranțe și ACUM MĂ TREZESC din iluzia, minciuna în care am trăit.

De ce sunt supărat/ă că mă trezesc la realitate?

Mesajul cu care vine acest cuvânt este unul cât se poate de clar: m-am amăgit cu ceva sau că cineva va face sau nu, că o situație va fi așa cum îmi doresc.

De multe ori în cadrul ședințelor de Coaching am auzit replici de genul:

Dar eu am dat…și mă așteptam să primesc….!
Eu sun…..și nu sunt sunat/ă niciodată înapoi!
Nu este normal să te aștepți ca cineva să facă…?
Nu este de bun simț să….
Nu este normal dacă eu… atunci el/ea să….?
Dar nu este corect ca să facă așa….

Aici este o zonă în care lucrurile sunt tare amestecate!
Este normal să ai standarde și să îți dorești să ți se întâmple lucruri frumoase pentru tine și cei din jurul tău.
Este ok să-ți dorești lucruri și să îți construiești planuri de viitor.
Este super fain să ai un plan de acțiune pentru a ajunge acolo unde îți dorești.
Este absolut normal să știi care sunt limitele și standardele sub care nu vrei să cobori.

Dar nu mai este normal ca LUMEA să funcționeze conform AȘTEPTĂRILOR și PROIECTELOR CONSTRUITE NUMAI DE TINE, ÎN MINTEA TA.

NU este DELOC NORMAL să:

  • te AMĂGEȘTIVALORILE tale sunt și valorile celuilalt, EXACT în aceeași ordine de prioritate
  • crezi că ceea ce tu numești ca fiind de bun simț pentru tine este la fel și pentru celălalt
  • aștepți ca celălalt să facă ceva ce TU AI GÂNDIT
  • trăiești în ILUZIA că definim la fel concepte ca Iubire, Libertate, Respect, Muncă, Prietenie, etc.
  • SUBÎNȚELEGI ceva ce se poate petrece în mintea celuilalt sau ceva ce nu ați agreat.

Uite câteva exemple de AMĂGIRI (PRESUPUNERI) cu care trăim și pe care nu le punem la îndoială:

  • când credem că „te iubesc” acoperă eternitatea și rămâne constant în timp și spațiu
  • când credem că „la bine și la greu” (jurământul de la cununie)  înseamnă la fel pentru parteneri
  • când credem că bine, rău, frumos, urât, bun, corect, adevărat, fals etc. au aceleași definiții și conotații pentru fiecare dintre noi – când venim pe lume nu venim cu un manual de utilizare al creierului, așa că asocierile și interpretările devin personale, particulare.
  • că un coleg/prieten nu să se comportă într-un anume fel conform cu planul pe care noi l-am construit în capul nostru
  • că dacă ne spune cineva că va suna, chiar va reveni cu un telefon în intervalul pe care îl setăm mintal.

Noi credem că ne este foarte clar definit ce este corect și incorect, ce este normal și anormal, bine-rău. Exemplul cel mai clar că lucrurile nu stau chiar așa este modul în care avocații reușesc să interpreteze același pasaj de lege!

Cine a stabilit ce este corect/incorect? TU, cel/cea care ai preluat și adaptat informațiile și te AȘTEPȚI ca ceilalți să facă ÎNTOCMAI ceva ce are sens PENTRU TINE, EXACT așa cum ai construit planul ÎN MINTEA TA, în funcție de obiectivele, dorințele și aspirațiile PERSONALE. Ok este clar, că este despre și pentru tine ce îți construiești în minte – este ca și cum ai decreta că de mâine toată lumea să poarte numai culoarea fucsia. Este posibil? Sigur că nu, pentru că unii nici nu știu ce înseamnă această culoare, altora nu le pasă, altora nu le place, alții simt că pentru ei este potrivit altceva, alții nu au bani să își schimbe garderoba, alții nu găsesc hainele pe măsura lor etc.

Viața are planurile EI pentru noi, este așa cum este, nu așa cum o construim mental – sigur că ai putea să mă întrebi: ”Bine, bine, și cu obiectivele mele cum rămâne, Paula? Parcă în alte articole vorbeai despre setarea obiectivelor și cum să le urmărim!” Sigur că îți poți fixa obiective și pași de acțiune; dar, când devii flexibil, intri în relație cu corpul tău și asculți semnalele interne, când îți accesezi intuiția, adică după ce faci partea TA de activitate, vine VIAȚA și își face partea sa prin aducerea în față a unor oameni sau situații potrivite, a unor idei speciale. Viața ne învață să ieșim din șabloane și să fim în momentul prezent, nu în ceea ce am construit în trecut!

Ar trebui” ne distruge Viața din noi!

Ne încorsetează, limitează, face să fim mai puțin decât am putea fi. În loc să savurăm experiența și să ne bucurăm că Viața nu ni se supune și că vine cu Provocări și Creativitate, noi ne supărăm că nu este FIX așa cum ne-am gândit. Devenim foarte atașați de ceea ce am stabilit mental, de regulile pe care ni le-am însușit și între care funcționăm. Ne blocăm singuri când construim un SCENARIU posibil, singurul și unicul valabil.

Cum am putea ieși din astfel de capcane mentale?

Pas 1. CONȘTIENTIZEAZĂ capcana cuvintelor formulate în concepte: Iubire, Libertate, Respect, Muncă, Prietenie, etc.

Pas 2. Identifică PUNCTELE VULNERABILE din planul tău:

Cu ce mă amăgesc?
Care sunt lucrurile pe care eu le-am subînțeles că sunt normale?
Din ce îmi doream eu, ce se putea îndeplini?
I-am comunicat celuilalt „normalitatea” și ”corectitudinea” situației, așa cum o văd eu?
A existat un acord între noi? – în sensul că după ce l-am informat pe celălalt, acesta a fost de acord cu ceea ce eu gândesc ca el/ea să facă?
Ce am omis să specific sau să întreb?

Pasul 3. CLARITATE și SIGURANȚĂ

Ce ar trebui să spun sau să comunic diferit, astfel încât data viitoare să fie lucrurile mult mai clare?
Ce măsuri suplimentare să-mi iau, astfel încât data viitoare să se întâmple cât mai aproape de ceea ce îmi doresc?
Sper să îți fi fost util acest materialul despre DEZAMĂGIRE și îți mulțumesc anticipat pentru feed-back, îl aștept cu mare drag.

Te invit să dai share – poate prietenii tăi pot beneficia și ei de informațiile din text.

……și nu uita să te înscrii la Newsletter, pentru că acolo trimit săptămânal tehnici și metode pe care le poți folosi cu efect imediat pentru îmbunătățirea stării de bine.

Până data viitoare,
Cu drag,

Paula

P.S.: Ahaaa, și te mai rog să îmi spui care ar fi subiectele de interes pentru tine pentru a le putea aborda în viitoarele materiale!
Mulțumesc!

Cât de mult te-a ajutat acest articol?

Click pe steluță și votează articolul!

Votul mediu / 5. Număr voturi:

Niciun vot până acum! Fii prima care votează acest articol.

Similar Posts

3 Comments

  1. Imi doresc sa fie scurt si la obiect ca sa poata fi asimilat si aplicat!
    Zilele minunate tuturor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *