Știm să refuzăm pur și simplu sau suferim de „sindromul ce va spune lumea”?

Timp de citire: 5 minute

Înregistrarea materialului o găsești aici.

Cum te-ai simțit când ai fost refuzat „sec” cu un simplu NU care nu a fost urmat de NICI o explicație?
Cum te-ai simțit când ai fost refuzat cu o explicație LOGICĂ – adică atunci când ți s-a explicat de ce nu se poate ceea ce ai cerut?

Sigur că în cele două situații te-ai simțit diferit. Tocmai din acest motiv, aș vrea să împărtășesc cu tine ceva ce se poate să îți fie tare util:

Cum scăpăm de sindromul „ce va zice lumea”?

Fiți foarte sinceri cu voi și aduceți-vă aminte de câte ori în viață ați evitați să spuneți „NU”, deși ați fi dorit să faceți acest lucru și nu ați făcut-o numai ca să nu se supere persoana din fața voastră.
De câte ori ați renunțați la voi numai ca celălalt să „nu facă o scenă”?
De câte ori nu v-ați „pregătit scuze” pentru Nu-ul pe care urma să îl oferiți?

Acum câteva luni, am întâlnit un copil tare special căruia îi mulțumesc pentru lecția pe care mi-a aplicat-o direct, fără să clipească. Avea 9 ani și adusese toată familia la exasperare pentru că făcea numai ce dorea el. Și la grădiniță, apoi și la școală, se întâmpla la fel: dacă decidea, făcea lecțiile/sarcinile propuse, dar dacă nu se potriveau cu ceea ce avea el în intenție, nu era nimic posibil să îl scoată din starea de „NU!”

A fost o mare provocare pentru mine și îmi imaginez cum este să ai un astfel de copil zi de zi lângă tine. Mi-a aplicat o suită de „NU”- uri la propunerile mele de a îl determina să îndeplinească niște sarcini. Inițial, m-a derutat un pic, apoi m-am adus aminte să intru în starea de calm și de acolo să urmăresc interacțiunea cu familia și cu ceilalți doi copii ai familiei. Din starea de liniște am devenit fascinată de modul în care acest băiat spunea „Nu”: fără nici o umbră de agresivitate, fără dorința de a contra, totul era dintr-o neutralitate perfectă, imperturbabilă, din acel „eu știu ce este bine pentru mine”, din starea „eu simt ce să fac ca să îmi fie bine!”. Refuzul nu era ca să facă în ciudă, ci era unul sincer pentru că nu dorea acel lucru. Mi s-a părut fascinant de-a dreptul! Să știi exact ce vrei și să nu îți pese de părerea celor din jur, de sentimentele lor, de regulile sociale, și să fii perfect aliniat la TINE! Asta da, lecție! Poate că modelul este cam la extremă, dar ca idee și punct de discuție, ne este util.

Ce am învățat eu din această interacțiune: atitudine de fermitate, să ai o părere despre ceva și să ți-o respecți, să nu dorești să protejezi sentimentele celuilalt, să ții cont numai de tine fără a fi ostentativ sau agresiv.

După întâlnirea cu acest puști, m-am uitat mai atentă la mine și la cei din jur și am observat că noi oamenii avem următoarele variante prin care trecem în fața unui NU pe care îl primim de la cei din jur.

Varianta 1: Dacă primim un NU sec, suntem intrigați:

• Adică cum NU așa pur și simplu?
• Adică eu nu contez pentru tine?
• Nu sunt important/ă?
• Numai atât merit?
• La asta se rezumă interacțiunea cu mine?
• Atât îmi poți oferi?
• Asta este valoarea pe care mi-o acorzi?

Deci, se declanșează în noi tot felul de emoții care mai de care mai negative și care se întrețin reciproc, și ușor – ușor ajungem să intrăm în conflict cu celălalt.

Varianta 2: Dacă însă ni se explică LOGIC de ce nu se poate, de ce acel NU, stăm un pic să procesăm informația, nu suntem mulțumiți de răspuns, dar măcar este LOGIC, este argumentat, este susținut de niște explicații! Ne gândim ceva de genul: Ei, asta este, nu sunt de acord cu „dreptatea” lui/ei, dar nu pot să îl contrazic!

Varianta 3: Ni se spune un NU convingător și argumentat, care ne conduce într-o zonă extremă, în care simțim rușine că am cerut ceva când celălalt are „probleme” cu mult mai mari și mai grave decât noi – cu alte cuvinte, cel care ne refuză face o întreagă poveste în care se și victimizează și noi ne oferim să îl ajutăm. Asta mi se pare cea mai amuzantă capcană în care putem ajunge, inconștient.

În Variantele 2 și 3 se manifestă sindromul „ ce va spune lumea dacă refuz”: nu este frumos să refuzăm, vom fi judecați că nu îndeplinim dorințele celuilalt – ca și cum noi am venit pe lume NUMAI ca să stăm la dispoziția cuiva, să îndeplinim dorințele celuilalt.

În Variantele 2 și 3 scopul nu mai este să ne protejăm pe noi și valorile noastre ci, de a fi pe placul celorlalți; suntem cumva destabilizați de cerere și uităm de noi, de valorile personale și de ceea ce îmi doream/propusesem pentru mine.

Ca să existe timpul de repliere, adunare, evaluare și analiză a cererii vs. ce-mi doresc pentru mine, putem începe să învățăm să facem ABC de autoprim-ajutor, adică:

A. Atunci când cineva vine spre noi cu o cerere la care apare tentația să spunem NU, primul lucru pe care putem să îl facem este să ne amintim să RESPIRĂM LINIȘTIT și CALM – respirația aduce oxigen, creierul este mai bine oxigenat și va găsi soluții creative

B.Să învățăm să numărăm INVERS de la 5 la 1 (regula celor 5 secunde descrisă de Mel Robbins): în timp ce respirăm numărăm în gând invers, de la 5 la 1. Este foarte important să numărăm invers – mintea trebuie să fie atentă la ceva care nu este chiar uzual, astfel ca prin mutarea atenției spre altceva, scade impactul emoțional al situației….și sigur vom identifica și o soluție creativă!

C.După RESPIRAȚIE + NUMĂRAREA INVERSĂ de la 5 la 1, să spunem ceva de genul:

„Dă-mi un răgaz să analizez!”
„Lasă-mă să mă gândesc un pic!”
„Putem discuta mai târziu, nu acum?”
„Putem să amânăm să luăm o decizie?”
„Ce soluții ai găsit până acum? Nu vrei să mai explorezi? Și dacă nu merge, rediscutăm”.

Sigur că, pentru a da astfel de răspunsuri, este necesar ca ambii parteneri de discuție să fie antrenați în sensul acesta, să accepte, să nu o ia ca pe un atac personal.

Mi se pare tare fain exercițiul pe care îl fac de ceva vreme, de a refuza „sec” fără a da un răspuns ostentativ, agresiv, ci din starea de echilibru, liniște și calm. Te invit să îl aplici în viața ta, și vei constata că celălalt poate că la început va fi ușor intrigat, dar încet – încet va învăța să te respecte pentru ceea ce EȘTI, nu pentru ceea ce ÎI OFERI. Dacă nu se va întâmpla așa, uită-te cu mare atenție la relațiile pe care le ai, la rolul pe care îl joci în relații (Ce rol îți asumi în Jocurile vieții? https://pauladrosescu.ro/ce-rol-iti-asumi-in-jocurile-vietii/) și verifică dacă nu cumva este vorba despre relații toxice (de gen atașamente: Și tu ești nemulțumit de relațiile tale?: https://pauladrosescu.ro/si-tu-esti-nemultumit-de-relatiile-tale/)

De ce toată această discuție? Pentru că de multe ori ne trezim că spunem DA când de fapt Sufletul nostru ar dori să spună NU – și culmea, constatăm mai târziu că era benefic pentru noi să fi spus NU din start. Ca să ajungem la acel NU autentic, echilibrat, liniștit și care să fie luat așa cum este spus, sunt necesare 2 condiții:

1. Să avem practica pașilor ABC de mai sus – adică să facem aceste lucruri chiar atunci când nu este critic, când nu suntem strânși cu ușa – ca exercițiu zilnic pentru a DEVENI NATURAL – sigur că ai observat că facem lucruri numai atunci când este nevoie, nu preventiv
   
2. Să ne cunoaștem VALORILE, să ne ȘTIM limitele, să știm ce nu ne PLACE, care ne sunt competențele, abilitățile – acestea însemnă AUTOCUNOAȘTERE.

Sper să îți fi fost util acest material și îți mulțumesc anticipat pentru feed-back, îl aștept cu mare drag.

Te invit să dai share – poate prietenii tăi pot beneficia și ei de informațiile din text.

……și nu uita să te înscrii la Newsletter, pentru că acolo trimit săptămânal tehnici și metode pe care le poți folosi cu efect imediat pentru îmbunătățirea stării de bine.

P.S.: Ahaaa, și te mai rog să îmi spui care ar fi subiectele de interes pentru tine, pentru a le putea aborda în viitoarele materiale!
Mulțumesc!