|

Cum ne influențează emoțiile starea de sănătate?

()

Pe această temă am susținut și un webinar pe care poți să îl urmărești sau revezi aici:

De ce să vorbim despre acest subiect?

Ca medic, m-am întrebat:
„De ce, în aceleași condiții unii oameni se îmbolnăvesc și alții nu?”
„De ce cu același diagnostic unii se fac bine și alții mor?”
„De ce unele boli se cronicizează și altele nu?”
Am studiat și am constat că nici specialiștii nu au ajuns la un acord!

În 2000 am fost diagnosticată cu neoplasm stadiul III B – cu metastaze și de atunci, odată cu boala, au venit ușor, ușor răspunsurile la aceste întrebări împreună cu multe alte explicații, care pentru mine au avut sens.

Ceea ce doresc să transmit este o scurtătura de la cum din starea de BOALĂ să ajungem la starea de SĂNĂTATE.

Ce este BOALA ?

Nu voi folosi definițiile medicale, ci te invit să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Ca ființe umane suntem programate să funcționăm perfect încă din prima clipă de viață – știm să respirăm, inima ne bate și se poate adapta, transformăm alimentele pe care le consumăm în substanțe care sunt utile organismului, etc. Cu alte cuvinte, celulele noastre au înscris în ADN programul de funcționare perfect pentru misiunea noastră în viață.

Din motive pe care cu toții le știm, mai o cafea, o țigară, o felie de tort, ore bune de uitat la TV toate acestea fac ca să ne perturbăm singuri programul perfect de funcționare cu care ajungem în această lume, astfel că în plan fizic, corpul suferă niște perturbări minore inițial, apoi din ce în ce mai mari, de la o deviere inițială de 1% se ajunge să nu mai poată funcționa – ni se „gripează” motorul.

Ce facem în momentul în care simțim că nu mai putem?

Ai ghicit – mergem înainte, ne stoarcem de ultima picătură energie ca să facem, să fim, să avem și cum se spune ”ne tratăm din mers”……și așa prin nebăgarea de seamă ajungem la BOALA FIZICĂ.

Când apare boala o luăm în seamă doar pentru că ne doare sau ne oprește din a funcționa.

Dar, boala fizică este destructurarea noastră cea mai profundă, este expresia în planul acesta 3D a bolii pentru că BOALA s-a instalat CU MULT TIMP ÎNAINTE, DAR NOI NU am remarcat, nu am fost atenți, nu am dat importanță semnalelor corpului și nevoilor corpului.

În afară de corpul fizic, cel pe care noi îl putem palpa, lua în brațe sau mângâia, fiecare dintre noi mai are și alte corpuri de care NU este conștient: un corp emoțional, unul mental, unul astral, altul eteric, cauzal (Sal Rachel :Integrarea Sufletului).

Pe lângă aceste corpuri, așa denumit dense, există și alte densități – prin toate suntem conectați la Univers și la toate informațiile care vin din exterior (ca o paranteză, sunt oameni care au clarviziune, claraudiție, clarsimțire – adică, au capacitatea de a recepta și decoda informațiile care vin din planurile acestea subtile).

Există două FILTRE importante care ne asigură trecerea informațiilor și mesajelor care vin din exterior: una este în exteriorul corpului (corpul mental) și alta este în interior (membrana celulară). În raport de modul în care ne-am construit aceste filtre ne putem păstra sănătatea sau nu.

Prin toate aceste corpuri, dense și subtile suntem conectați la Univers – multitudinea de informații și de energie cu care venim în contact este imensă și din acest motiv este necesar să existe ca o interfață care să poată capta și transforma informația – această structură este CORPUL MENTAL: energia care vine din exterior spre noi este atât de intensă și puternică încât dacă ar ajunge direct pe suprafața corpului fizic, acesta nu ar avea capacitatea să o proceseze.

Corpul mental este cel care modelează, transformă informația – NLP (Programarea Neurolingvistică) explică cum informația este ștearsă, generalizată și distorsionată astfel că din multitudinea de informații care ne bombardează în fiecare secundă numai 5 +/- 2 biți de informație/secundă să ajunge să fie procesată.

Corpul mental transmite mai departe informația spre CORPUL EMOȚIONAL – aici este de fapt CHEIA EXPLICĂRII STĂRII DE SĂNĂTATE: are importanță pe de o parte, ce captează corpul mental, dar și ce transmite – de ex. în zadar îmi trimite universul tot felul de mesaje și semne pe care ar trebui să le iau în calcul, dacă eu nu sunt atentă și le ignor: să zicem că vreau să plec la drum – dar mereu apare în calea mea ceva care să mă oprească – totuși reușesc să depășesc toate obstacolele și mă pornesc la drum, dar dintr-o stare de stres, furie, nervi – conduc, dar din starea emoțională în care sunt, nu sunt atentă, fac accident și îmi fracturez piciorul. Dacă eu aș fi fost atentă că mesajul era: mai gândește-te dacă să pleci sau nu la drum, este important sau nu să ajungi acolo, cum altfel ai putea obține ceea ce îți dorești etc. nu mi se întâmpla accidentul.

Pentru ca boala să se instaleze, este necesară cea de a doua condiție: mediul intern, cel care scaldă celule să nu fie în parametri optimi.

Când se întâmplă modificările de homeostazie?

Când se modifică PH din jurul celulelor – atunci când consumăm alimente care sunt foarte acide, stăm în mediu toxic, suntem obosiți. În aceste condiții de modificare a echilibrului intern se perturbă mesajele care pot pătrunde în interiorul celulelor și să perturbe activitatea sau să declanșeze reacții de proliferare celulară anormală (cum se întâmplă în cazurile de cancer).

Soluțiile păstrării stării de sănătate:

  •  CONȘTIENTIZAREA A CEEA CE GÂNDESC, SIMT și ACȚIONEZ
  •  AUTOCONTROLUL GÂNDURILOR
  •  RESPIRAȚIE ȘI NUMĂRARE INVERSĂ DE LA 10 LA 1 SAU MĂCAR DE LA 5 LA 1

Cât de mult te-a ajutat acest articol?

Click pe steluță și votează articolul!

Votul mediu / 5. Număr voturi:

Niciun vot până acum! Fii prima care votează acest articol.

Similar Posts

4 Comments

  1. M-am intalnit in articolul dumneavoastra! Ador site-ul dumneavoastra, ar trebui sa faceti ceva sa ajungeti mai vizibila pe TV. Va doresc multa sanatate!

    1. Pentru emoțiile din timpul vorbitului în public nu pot fi date sfaturi teoretice, este util să veniți și să facem exerciții practice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *