(R)Evoluția internă (Ziua 6): Ce-mi trebuie prostiile astea? (ZÂMBETE ȘI ÎMBRĂȚIȘĂRI)

Ceea ce citești acum face parte dintr-o CĂLĂTORIE pe care ți-o propun și pe care am intitulat-o – (R)EVOLUȚIA INTERNĂ – și care are ca scop să te susțină în a avea parte de ceea ce îți dorești în viață, să-și fie alături în demersul de transformare evolutivă.

Ce a fost până acum?

Ziua 1: PASUL CLARITĂȚII și CONȘTIENTIZĂRII – Ce-mi doresc cu adevărat?
Ziua a 2-a: NU PERMITE NEGATIVITĂȚII SĂ FACĂ PARTE DIN VIAȚA TA!
Ziua a 3-a: ÎNCEPE CU TINE ÎNSUȚI/ÎNSĂȚI – Chemarea la suprafață a liniștii din adâncul tău!
Ziua a 4-a: PERMITE-ȚI SĂ FII DIFERIT! – Învață-ți Sufletul să cânte!
Ziua a 5-a: CÂT DE MULT TE IUBEȘTI?

Despre toate acestea poți (re)citi aici:

https://pauladrosescu.ro/blog/

…….și în continuare articolul de astăzi:

Ziua 6: Ce-mi trebuie prostiile astea? (ZÂMBETE ȘI ÎMBRĂȚIȘĂRI)

„Zâmbește-le celorlalți.
Zâmbește-i soției tale sau soțului,
zâmbește-le copiilor tăi,
zâmbește-le celorlalți oameni.
Nu contează cui zâmbești.
Important este să o faci!
În felul acesta, Iubirea ta față de semeni va crește!”
Maica Tereza

Și mi-aș permite să adaug: va crește și Iubirea ta față de TINE, cel mai important om de pe Pământ!

Te invit să faci un efort de memorie și să-ți aduci aminte dacă la școală, la facultate sau în familie ai fost educat/ă să zâmbești și/sau să îi îmbrățișezi pe cei dragi?

……………………………….
……………………………….
……………………………….

A fost necesar ceva efort de amintire, nu este așa?

Poate că bunicii, mai rar părinții sau prietenii, după caz, te luau în brațe sau îți spuneau cu zâmbetul pe buze ce să faci, cum să te corectezi. Cel mai probabil când erai mic/ă se întâmpla mai des, dar acum, când ești adult, se mai întâmplă?

Dacă ai crescut într-o familie în care munca era pe primul loc (nevoia de bani), ai învățat mai degrabă cum să fii conștiincios/conștiincioasă, corect/ă, serio(a)s/ă, concentrat/ă, cum să faci ca să ai ceea ce îți dorești, iar partea cu simțirea, iubirea, afectivitatea ai lăsat-o mai la coada listei de lucruri pe care să le faci.

Zilele trecute, într-o ședință de coaching, am adresat domnului cu care lucram două întrebări:

Când v-ați îmbrățișat, cel mai recent băiatul, chiar dacă are 17 ani?
Când i-ați zâmbit unui angajat?

Am lansat aceste întrebări pentru că domnul, manager respectabil, îmi solicitase întâlnirea de coaching pentru că „i se părea că nimic nu mai este ca înainte!”

Răspunsul pe care l-am primit, m-a lăsat mască:

„Doamnă, credeți că eu am timp de prostii din astea?”

Bine, fiecare dintre noi poate eticheta cum dorește lucrurile, dar asta nu înseamnă că rezolvă și situația. O spun mereu în cadrul ședințelor de coaching sau la cursuri: oamenii s-au schimbat foarte mult ca mentalitate, au acces la informații despre care acum 40 de ani, de ex, nici nu știau că există, pot accesa informațiile numai printr-un click.

Întâmplarea a făcut ca după ce m-am întors de la ședința de coaching să citesc un material pe care ți-l redau foarte pe scurt.

Antoine de Saint-Exupery, autorul cărții Micul Prinț, a scris o poveste mai puțin cunoscută intitulată „Zâmbetul”, rezultată ca urmare a experienței prin care a trecut în timpului Războiului Civil din Spania și în care a fost implicat ca pilot de vânătoare, luptând împotriva naziștilor.
În urma unui raid în care avionul i-a fost avariat, a fost luat ca ostatic și întemnițat, urmând să fie executat a doua zi. În timp ce stătea și aștepta deznodământul, s-a produs un miracol: în urma percheziției scăpase cu o țigară print-un colț de buzunar. Chibrituri nu avea! A avut maximul „tupeu” să îi ceară un foc gardianului.
Cum a făcut-o? Cu ZÂMBETUL pe buze!
Sigur că așa ceva, în contextul dat, era de neconceput.
Totuși, temnicerul i-a dat un foc. Privirile li s-au intersectat, iar prin intermediul zâmbetului, Inimile lor s-au conectat. Gardianul a răspuns la Zâmbet cu un Zâmbet.
Zâmbetul l-a ținut pe loc pe gardian și l-a făcut să întrebe dacă are copii.
Antoine de Saint-Exupery a scos repede pozele copiilor.
Gardianul le-a scos pe cele ale copiilor săi.
Antoine de Saint-Exupery a izbucnit în lacrimi și și-a exprimat temerea că nu își va mai vedea copii.

Gardianului i s-au umplut ochii de lacrimi. Fără cuvinte, a descuiat ușa celulei, l-a condus în afara închisorii, l-a eliberat…..sigur că pare ireal, dar există ceva cu puteri dincolo de tăgadă în faptele minore (a zâmbi, a îmbrățișa)!

A zâmbi și a îmbrățișa (ai aici un articol publicat mai de mult – Știi că există îmbrățișători profesioniști – ) sunt pentru unii dintre semenii noștri numai niște cuvinte de dicționar, pentru alții modalități de a trăi. Pentru cei mai mulți dintre oameni are loc un proces de pendulare între cele două extreme. Dar, dincolo de cum ne raportăm la aceste cuvinte/fapte, ele sunt deschizătoare de uși, adevărate punți spre lumile nevăzute ale Sufletului, conexiuni subtile cu părțile profunde ale celuilalt.

A zâmbi și a îmbrățișa sunt acțiuni care au profund impact asupra celuilalt – și uităm că așa este.

A zâmbi și a îmbrățișa mișcă niște resorturi interne care ne ajută să ne aducem aminte că suntem cu toții pe Pământ să experimentăm, nu să fim în competiție sau să ne dăm în cap unii altora.

A zâmbi și a îmbrățișa ne ancorează simplu și direct într-un tărâm al vibrațiilor care ne susțin și ne aduc aminte că nu suntem singuri, că mai sunt și alții ca noi, și că ne putem susține reciproc, că putem construi împreună sinergic.

A zâmbi și a îmbrățișa putem să le vedem și ca niște acțiuni care creează un cadru propice dezvoltării.

A zâmbi și a îmbrățișa este cel mai simplu colac de salvare pe care îl putem arunca celuilalt, la greu, fără poată fi conotat altfel decât ca susținerea necondiționată și dezinteresată de a merge mai departe, așa cum și-a propus, în ritmul său.

A zâmbi și a îmbrățișa este o ancoră emoțională pe linia timpului, la care memoria sănătoasă poate face apel. (De ex.: cuiva îi este frică să vorbească în public. Înaintea unui discurs public poate folosi tehnici din programarea neuroligvistică: respiră liniștit/ă, își aduce aminte de un moment în care cineva l-a felicitat/strâns în brațe pentru ceva (nu trebuie să fie tot un discurs) și retrăiește acea stare de bine pe care poate să o suprapună peste momentul prezent și să obține o stare de liniște și calm din care să își țină discursul)

Intenționat am repetat de atât de multe ori a zâmbi și a îmbrățișa pentruca din articol să rămâi cu aceste două acțiuni – mențiune specială: îți sugerez să utilizezi verbele în locul substantivelor (zâmbetul, îmbrățișarea) pentru că verbul este cel care îndreaptă spre acțiune, în timp ce substantivul predispune la meditație și nu generează neapărat acțiunea!

Ce poți face? Pur și simplu dimineața când îți setezi activitățile zilnice ADAUGĂ că ai să zâmbești, ai să îmbrățișezi pe cineva drag ….și vezi ce se întâmplă!

P.S. Te invit să îmi scrii cum funcționează procesul pentru tine. Îți mulțumesc pentru feedback-ul care cu siguranță va fi valoros și util și altora.