Frica de eșec?

Timp de citire 3 minute

Ce înseamnă asta?
De ce apare?
…și mai ales ce avem de făcut!

O primă explicație a apariției fricii de eșec poate fi faptul că, la un moment dat pe parcursul vieții, sesizăm că suntem lăudați NUMAI DACĂ avem succes – dacă: luăm nota 10 sau coroniță, facem lucrurile așa cum se așteaptă ei –  părinții, și tot felul de astfel de condiționări ale adulților din jurul nostru.

Ce concluzie tragem, noi ca și copii?

Am să vorbesc din perspectiva copilului: dacă nu fac ceva perfect sau cât mai aproape de perfecțiune, nu sunt lăudat/ă, apreciat/ă, nu îmi sunt scoase în evidență meritele, poate că nu mi se acordă atenție. Una dintre nevoile emoționale fundamentale ale omului este să fie semnificativ pentru cei din grupul său, cu alte cuvinte să știe că este important, special, unic, deosebit, aparte, excepțional, că este nevoie de el/ea în armonia familiei, că înseamnă ceva pentru părinții săi, că ceea ce face este grăitor și pentru semeni.

În capul nostru de copil, asociem REUȘITA cu APRECIEREA/LAUDA. Deci, eu ca și copil înțeleg că sunt bun, deștept, special, nemaipomenit DOAR CÂND …. – și astfel, în capul meu se face o LEGĂTURĂ FOARTE PERICULOASĂ între:

FIINȚA CARE SUNT și REZULTATELE pe care le obțin.

Dar din această ecuație dispare PARCURSUL/CALEA prin care eu ajung la rezultat. Ori tocmai parcurgerea căii aduce învățare, cunoaștere, experiențe și tot ce se acumulează pe această cale reprezintă valoarea de care se poate folosi copilul mai târziu în viață, în situații care sunt similare.

De cele mai multe ori, nu REZULTATELE contează, ci întreg procesul de experimentare.

Este posibil ca rezultatele să nu fie cele dorite din cauza ALEGERII UNEI CĂI nepotrivite.

Intenționat nu folosesc cuvântul GREȘIT pentru că nu este vorba de nici o greșeală sau cale greșită, este numai o cale NEPOTRIVITĂ și NECONFORMĂ cu rezultatele dorite, atât.

Da, este important să scoatem în evidență ce face bine copilul/elevul/studentul/partenerul(a) de viață, dar să încurajăm și PROCESUL prin care se obține ceva.

Deci o SOLUȚIE este, dragi părinți, să tratăm copilul ca ceea ce este: o ființă care ÎNVAȚĂ prin orice pas îl face – și dacă nu face pașii așteptați, EXPLICAȚI, cu răbdare, ce așteptați de la el (de la copil). Altfel nu are cum să învețe, și așa apare frica de a nu face bine ceea ce face.

O a doua posibilă explicație are legătură cu ceea ce spun părinții, din dorința de a îi încuraja pe copii să facă ceva, spun: „Uite fă cutare lucru/acțiune, că este foarte ușor!” – ceea ce potențează frica de eșec – copilul gândește că dacă așa ceva de ușor nu este în stare să facă, atunci nu este bun de nimic și mai bine nu mai face.

O altă SOLUȚIE ar putea fi să renunțăm la etichetele de ușor/greu, frumos/urât. Când dorim să ne stimulăm copilul putem să spunem ceva de genul:

„Și eu am trecut prin asta!”
„Toți copii de vârsta ta trec prin asta cu bine, mai repede, sau în ritmul lor!”
„Hai să vedem cum faci asta!”
„Te provoc să facem împreună…..!”
„Testează și vezi cum funcționează pentru tine!” (formulare pentru adolescenți)

Tu ce altă variantă folosești? Împărtășește cu noi, ca să învățăm și noi!

O a treia explicație are legătură cu înțelegerea defectuoasă a cuvântului PERFECT – definiția ar fi: care nu lasă nimic de dorit, care este lipsit cu totul de defecte, desăvârșit, impecabil, ireproșabil – toate acestea includ niște criterii de comparație care nu sunt evidente, lasă loc la mult subiectivism, nu ni se transmite cine spune, cine a stabilit parametrii de apreciere, cine a stabilit că ceva este mai bun decât altceva.

Este foarte adevărat că alți copii își însușesc cealaltă definiție a cuvântului perfect: care întrunește în cel mai înalt grad toate calitățile cerute, adică, nu chiar totul, pe aproape. Variantă care de altfel este de integrat în vederea obținerii unei stări de sănătate emoțională.

O posibilă altă SOLUȚIE prin care să prevenim instalarea fricii de eșec: să nu îi mai cerem copilului să facă numai cum vrem/gândim noi și să acceptăm variantele copilului, chiar dacă sunt mai complicate. Nu uitați să încurajați în primul rând PROCESUL, și mai puțin rezultatul.

Și aici aș vrea să împărtășesc cu tine o conștientizare recentă: perfect NU înseamnă 100%.

PERFECT # 100 %

ci, perfect înseamnă că eu mă angajez cu trup și suflet să fac cât pot eu mai bine, în raport de: posibilitățile mele, cunoașterea mea, calitățile mele, priceperea mea, adică de tot ce sunt eu. Dacă rezultatul este diferit față de ce aștepți tu de la mine, nu mai depinde de mine, ci de așteptările tale:

PERFECT = ANGAJAMENT 100%

Cred că dacă ne vom concentra să încurajăm implicarea în proces, atunci învățarea va fi cu totul altfel percepută.

O posibilă altă cauză a fricii de eșec este compararea cu părintele care este luat ca model. Știu că se poate să doară, dar realitatea din familii ne arată că fiecare copil își ia un model de adult pe care dorește să îl copieze (indiferent cine este acest model). Poate că noi nici nu ne dăm seama că putem fi percepuți ca perfecționiști! Dacă am fi cinstiți cu noi, am observa că sunt lucruri sau situații pe care le ambalăm cu alte etichete mai confortabile – exemple de perfecționism mascat: facem mereu ordine și curățenie, deși este curat, nu este praf; nu putem să ne apucăm să învățăm decât dacă este ordine în jur; preferăm să întârziem la o întâlnire ca să ne călcăm acea bluză în care ne gândim că arătăm perfect și vom impresiona; ne uităm în toate vitrinele sau oglinzile ca să vedem cum arătăm, etc. Când la un copil apare frica de eșec, poate facem un efort să ne uităm inițial la noi, adulții, și să constatăm dacă totul este în regulă la noi – poate că ar trebui să îi mulțumim copilului nostru că a copiat ceva de la noi și că putem, prin intermediul lui, să conștientizăm ceva la noi, să corectăm.

Cum este pentru tine acea ce tocmai ai citit?
Lasă-mi un comentariu despre acest subiect!