Știi că poți evita gândurile autosabotoare? (partea 1)

()

Timp de parcurgere: 6 minute
Timp pentru exerciții: 5-7 minute/zilnic

Mergeam pe stradă și la un moment dat aud o voce cu tonuri foarte înalte, și precipitată în același timp: „Nu știu ce să mă mai fac cu tine! Nu ești bun de nimic!! Un copil mai rău și murdar ca tine nu există!!”

Când m-am uitat mai atentă, am văzut o mogâldeață de băiețel plângând din toți rărunchii și ținând în mână un pahar de plastic.

Ce se întâmplase?

Băiețelul vărsase din băutura din pahar și își pătase geaca cu care era îmbrăcat.

Atât, și nimic mai mult!

Reacția mamei a fost una exagerată spre isterică: a început să țipe la copil că nu este atent, că nu este în stare să țină un pahar în mână, că este cel mai murdar copil pe care ea îl văzuse!

Vă dați seama ce programe îi implementează mama copilului?

Un copil care aude, încă de când este mic:

Nu ești în stare!
Nu ești atent!
Ești cel mai murdar!
Ești un copil rău!
atunci când va fi mare nu va avea încredere în sine, va avea probleme de concentrare și o stimă de sine scăzută.
De ce?

Pentru că așa a fost programat!

Un copil care atunci când face ceva are parte de țipete din partea părinților probabil că își spune, subconștient desigur, ceva de genul: decât să mai fac ceva greșit, mai bine nu mai fac nimic! Și apoi, noi, adulții, ne întrebăm: De ce copilul amână? De ce nu are inițiativă?

Dacă batem/pălmuim/pedepsim un copil care face ceva „greșit”, el nu va înțelege de ce procedăm așa pentru că nu are cum să refacă raționamentul nostru de adult. Dacă noi ne înarmăm cu răbdarea de a explica și/sau exemplifica, copilul va înțelege o anume strategie de gândire pe care o va putea folosi.

Situația pe care am descris-o mai sus „cultivă” gândurile de autosabotare. Încă de când este mic părinții îi subminează stima și încrederea în sine după care se miră de ce acesta nu este așa cum și l-au dorit în ciuda faptului că făcuseră (credeau ei) tot ceea ce este mai bine pentru el!

Deci, ATENȚIE, mare atenție la care sunt cuvintele pe care le folosim și care ne sunt comportamentele și atitudinile pe care le avem în fața copiilorcopilul copiază comportamentele și atitudinile părinților mai ușor decât ne imaginăm. De cuvinte, comportament și atitudine depinde reușita și sănătatea mentală a copiilor noștri!

Toți oamenii sunt valoroși, fiecare aduce ceva în lumea aceasta, numai că nu toți sunt conștienți de propria valoare. Dacă suntem crescuți în medii cu tipare negative de gândire (ca în exemplul de mai sus), bruma de sentiment de valoare de sine va fi spulberată. Mai ales când părintele repetă afirmațiile și le susține prin reacții de tipul bătăilor sau pedepselor. În această situație, copilul nu își mai poate direcționa atenția pe ceea ce simte în corpul său, pe ce ar putea explora, ci pe ce i se spune – sau spre a găsi o soluție pentru ieșirea din situație. Copilul rămâne numai cu ce i s-a spus, cu GÂNDURILE NEGATIVE, și LE ÎNVAȚĂ – DUPĂ CARE TRĂIEȘTE CU ELE.

Până la urmă

nu are importanță evenimentul în sine, ci
modul în care ne poziționăm față de acesta și cum îl procesăm.

Urmărește desenul de mai jos și ai să recunoști modul în care gândește multă lume: consecințele emoționale (C) apare din cauza unui eveniment activator (A), când în realitate C apare ca o consecință a convingerilor și gândurilor automate pe care le avem (B).

Psihologul Albert Ellis s-a ocupat cu identificarea tiparelor de gândire specifică; de altfel, el este considerat unul dintre fondatorii terapiei cognitiv-comportamentale. În continuare, îți prezint câteva dintre tiparele de gândire specifică. Există multe tipare de gândire specifică pecare le studiem cu exemple și exerciții la cursurile de Master NLP, dar pentru articolul de față mă opresc numai la câteva exemple pe care le consider mai des întâlnite în viața de zi cu zi. Ori de câte ori are loc un eveniment supărător, traumatic, acesta este însoțit și de gânduri automate exagerate și distorsionate, care apar repede, fără să le sesizăm, și pe care nu le analizăm. Prin repetarea unor situații similare, se formează tiparele prin care gândim specific într-o anumită situație. Și astfel intrăm în automatismul de a gândi într-un anumit fel într-o anumită situație. Dacă vom continua să gândim la fel, vom simți la fel (aceleași emoții) și vom acționa identic. Cu alte cuvinte, intrăm într-o buclă din care ieșirea este CONȘTIENTIZREA SITUAȚIEI, ACȚIUNEA DIFERITĂ și TRĂIREA EMOȚIONALĂ CONȘTIENTĂ.

Gânduri prin care presupunem
De exemplu: întrebi ceva pe cineva. Persoana îți răspunde oarecum absent, repede, ca și cum ar dori să scape de tine, și cu un ton rece.
Tu te întrebi: De ce este supărat/ă pe mine?

Șirul acesta de fapte și gânduri te fac ca la final să te îndoiești de tine, și îți modifică starea emoțională. Cum așa? Au fost situații în viața ta când ai întrebat ceva, și persoana în loc să îți răspundă te-a certat că nu știi/nu te-ai gândit/trebuia să știi. Cu ce ai rămas din acele evenimente? Cu calea nervoasă, cu un tipar care te face să te simți inconfortabil și nesigur pe tine, mai ales dacă persoana răspunde așa cum nu te aștepți.

Soluția pentru a ieși din șirul de gânduri și stări negative de îndoială: identifică unde este punctul slab – gândește-te dacă pe tine te-ar supăra să fii întrebat de către cineva cum ai întrebat tu – dacă da, este normal ca celălalt este supărat; dacă nu, relaxează-te – persoana are alte gânduri care îi captează atenția.

Gânduri care conțin „trebuie” în formulare
Trebuie să fiu/fac/gândesc/simt….”

Prin constrângere și oprimare funcționăm deficitar, sincopat, fără randamentul dorit. „Trebuie” este o reminiscență din copilărie, când părinții mereu ne spuneau „ce trebuie” și „ce nu trebuie” să facem, să fim, să gândim și să acționăm. „Trebuie” este o comparație după niște standarde pe care noi nu le știm, nouă ni se comunică numai rezultatul: „trebuie să……”. Se poate ca unii părinți să considere „trebuie” ca o motivație, dar cel puțin la mine nu funcționează decât în sens invers: Chiar așa? De ce „trebuie”? Cine spune că „trebuie”? Cum de „trebuie”? Când „trebuie”? și ajung prin a nu auzi nimic din ce mi se spune că „trebuie”!!

Acest „trebuie” echivalează în mintea noastră cu ceva de genul: nu ești suficient de bun/ă, de deștept/deșteaptă, frumos/frumoasă, și că ar trebui să te simt rușinat/ă, fără speranță, frustrat/ă – sau oricum, dar într-un sens negativ. Cu astfel de trăiri emoționale, cineva nu are cum să se simtă în același timp și plin de speranță, încrezător/încrezătoare, plin de energie!

Soluția pentru a ieși din șirul de gânduri și stări negative date de „trebuie”: înlocuirea cu „AR FI”, „AR PUTEA” sau „VREAU/ALEG..”:

  • Ar fi frumos dacă ai …..
  • Ar putea fi util pentru tine să….
  • Vreau/aleg să fac……, pentru că avantajele sunt……și nu pentru că mă obligă cineva sau că trebuie să fac așa!

O fantezie cu totul specială este viața ideală:
„Nu trebuia să moară!”,
„Nu trebuia să dea divorț!”,
„Nu trebuia să te îmbolnăvești acum!”,
„Nu trebuia să ningă!”,
„Nu trebuia să mă părăsească!”,
„Nu trebuia să iei nota 5!” etc.

Toate formulările au sensul de „Nu este corect!” în sensul că „Lumea nu ar trebui să fie așa cum este!” Lucrurile se întâmplă cu sau fără voia noastră, există o înlănțuire logică de consecințe pe care dacă suntem atenți le putem prevedea; nu are rost poziționarea în poziția de victimă. Soluția este să fim salvatorii propriei persoane: „Ar fi bine dacă lucrurile ar fi ideale. Dar nu sunt. Ok, ce fac în această situație?

Gândirea de tipul „totul sau nimic”
Pe de o parte, chiar dacă ar fi posibile rezultate perfecte, tot nu le-am putea obține mereu, mereu, mereu.
Pe de alta, rezultatele care nu sunt perfecte tot sunt cu mult mai mult decât 0%!

Un rezultat este o STRATEGIE, este un PARCURS/ PROCES care are atașată o EXPERIENȚĂ EMOȚIONALĂ. Dacă nu am obținut FIX ce MI-AM DORIT, nu înseamnă că este un eșec! Înseamnă doar că este utilă o revizuire a strategiei alese, a procesului prin care trec, o mai eficientă fixare a pașilor de acțiune și alegerea unei stări emoționale adaptată la ceea ce fac.

Această minimalizare a calităților/realizărilor, a cine suntem, vine tot din lipsa de educație în acest sens și din modul în care suntem tratați în prima copilărie. Nimeni nu ne învață să dăm valoare la ceea ce facem, să apreciem părți din ceea ce facem, să ne autorecunoaștem și autovalidăm. Am să vă invit să fiți un pic obiectivi, dragi adulți, și să vă gândiți: ați făcut exercițiul să vă puneți în locul unui copil care primește în fiecare zi din prima lui copilărie numai reproșuri, interdicții, nemulțumiri? Cum v-ați simți? Ce ați gândi? Cât de încurajat ați porni mai departe? Norocul face ca cei mici să își activeze inhibiția de protecție și să supraviețuiască, dar acolo în mintea lor subconștientă rămân informațiile, și ele se activează când le este lumea mai dragă!

Gândirea de tip „totul sau nimic” este asociată cu filtrarea negativă.

Dar despre acest tip de gânduri, precum și despre multe altele, în partea a doua – care urmează săptămâna viitoare. Atât pentru astăzi!

Ți-am mai spus și repet că îmi place foarte mult să primesc comentarii de la voi, așa că te aștept și de această dată.
Vă sunt recunoscătoare când mi le oferiți!
Lasă-mi un mesaj mai jos și spune-mi cum te-a ajutat articolul. Mulțumesc!

Până data viitoare numai bine,

Cu drag,

Paula

P.S. Te invit să urmărești e-mail-ul pentru că pregătesc niște evenimente faine pe care nici nu te aștepți să le susțin!
Dacă nu ești abonat te aștept să o faci, mulțumesc!

Cât de mult te-a ajutat acest articol?

Click pe steluță și votează articolul!

Votul mediu / 5. Număr voturi:

Niciun vot până acum! Fii prima care votează acest articol.

One comment

  1. Buna seara,
    V-am urmărit cu interes în live ul inițiat de Restartix, simțind beneficitatea informațiilor și mai ales a exercitiilor, apoi parcurgând cu interes parțial materialele de pe pagina dvs., va transmit mulțumiri și recunoștință pentru cunoașterea la care am acces cunoscandu-va!
    Cu stima și mult respect, Veronica Paiu

Leave a Reply

Fii printre primii care află noutăți

Vei primi vești despre noile cursuri, workshop-uri și articole.

Share
Tweet
Share