Viață de adult trăită după cum am învățat

Ani la rând m-am întrebat:

„De ce dacă toți suntem educați în același sistem formal, reușim să fim

atât de diferiți?

De ce reacționăm neașteptat în condiții identice?”

Sunt sigură că și tu te-ai întrebat, iar dacă ai o explicație diferită de ceea ce voi împărtăși, te rog să-mi lași un comentariu. Mulțumesc!

În cartea Copii învață ceea ce trăiesc, Dorothy Law Nolte scrie următorul poem:

„Dacă trăiesc în critică și cicăleală, copiii învață să condamne.

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învață să fie agresivi.

Dacă trăiesc în teamă, copiii învață să fie anxioși.

Dacă trăiesc înconjurați de milă, copiii învață autocompătimirea.

Dacă trăiesc înconjurați de ridicol, copiii învață să fie timizi.

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învață să simtă invidia.

Dacă trăiesc în rușine, copiii învață să se simtă vinovați.

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învață să fie încrezători.

Dacă trăiesc în toleranță, copiii învață răbdarea.

Dacă trăiesc în laudă, copiii învață prețuirea.

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învață să iubească.

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învață să se placă pe sine.

Dacă trăiesc înconjurați de recunoaștere, copiii învață că este bine să ai un țel.

Dacă trăiesc împărțind cu ceilalți, copiii învață generozitatea.

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învață respectul pentru adevăr.

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învață să fie drepți.

Dacă trăiesc în bunăvoință și considerație, copiii învață respectul.

Dacă trăiesc în siguranță, copiii învață să aibă încredere în ei și în ceilalți.

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învață că e plăcut să trăiești pe lume.”

Uaaaauuuu!!! Nu este așa? Cu ajutorul acestui poem, mi-am explicat foarte multe dintre situațiile prin care am trecut sau pe care le-au parcurs pacienții mei. Îți propun un exercițiu:

Ia-ți câteva minute și te gândește-te la o situație în care te simți blocat.

Acum că ai identificat situația (problema), te invit să îți observi comportamentul/atitudinea/modul în care (re)acționezi – este ca și cum te uiți la tine de la distanță (în NLP este denumită poziția de Observator):

Ce observi la atitudinea ta?

Care este postura corpului și capului?

Gesticulezi?

Unde privești?

Cum respiri?

Poți să auzi ceea ce spui?

Ce cuvinte folosești?

Unde anume simți în corp energia cuvintelor pe care le spui?

Închide ochii și adu-ți aminte dacă nu cumva în copilăria ta ai întâlnit în familie scene asemănătoare. Nu este obligatoriu să fie fix la fel! Sau se poate ca atunci când erai copil să fi ales să mergi pe polaritatea de sens invers.

Noi ca părinți avem cele mai bune intenții pentru copii noștri, dar drumul de la intenție la realitate este anevoios, pentru că noi îl complicăm. Cred că foarte util, pentru noi ca și părinți, ar fi: SĂ FIM CONȘTIENȚI DE NOI ÎNȘINE, de comportamentul și atitudinile noastre, de cuvintele pe care le utilizăm. De ce? Simplu: copii în primii ani de viață sunt ca niște bureți care absorb, ca informație, tot ceea ce vine spre ei. În comunicare, cuvintele au o pondere ne 7%!!!! Da, ai citit bine: 7%, restul este non-verbal și paraverbal, adică însumat 93%. Așa că nu are sens să îi spui copilului tău să nu mai fumeze, de exemplu, dacă pe tine te vede fumând!

Și încă un aspect care nu este de neglijat: vibrația energetică în care ne creștem copii! Eu disting două aspecte:

• pe termen scurt, certurile, supărarea, furia, teama, frica generează niște câmpuri energetice de vibrație joasă, reci, în care un organism nu are cum să crească echilibrat,
• pe termen mediu și lung, copilul crescut într-un astfel de mediu va replica comportamentul învățat pentru că nu știe altul; este posibil să mai adauge influențe externe. Și atunci este de mirare dacă nu știe să se bucure, să fie cald, relaxat, iubitor, calm? În practică, am întâlnit părinți care au venit cu copiii pentru antrenament mental și îmi spuneau că ar dori de la copilul lor mai multă încredere în sine, mai mult calm, să fie mai combativ, să aibă atitudine…etc. Ei doreau de la copilul ceva pe care nu-l sădiseră! De unde să aibă fetița de 10 ani încredere în ea, dacă tu ca tată nu ai validat-o, nu ai dorit-o? Deci, orice calitate dorim să apară la copilul nostru, este util să o dezvoltăm la noi, pentru ca apoi ea să poată fi modelată de către copil.

Primul pas spre relații de calitate sunt copiii, viitorii adulți, fericiți. Ca ei să fie fericiți, noi trebuie să fim fericiți și uite așa ajungem tot la noi, noi cei care să CONȘTIENTIZĂM și să ne corectăm în timp real.

Până data viitoare,

Zile magice, cu drag

 Paula

P.S. Nu uita să îmi trimiți feed-back-ul tău. Mulțumesc!

P.P.S. Avem o promoție specială la cursurile de NLP Practitioner.