Tangoul relațional cu copiii

Tema pe care ți-o propun astăzi este despre Relația Părinte / Părinți –

Știu că piața oferă foarte multe cursuri și cărți despre Parenting care ne învață despre cum ar trebui să relaționăm cu copilul/copii noștri.

()

Timp de citire 9-10 minute

Tema pe care ți-o propun astăzi este despre Relația Părinte / Părinți – Copil/Copii

Știu că piața oferă foarte multe cursuri și cărți despre Parenting care ne învață despre cum ar trebui să relaționăm cu copilul/copii noștri.

Ceea ce doresc să aduc în atenția voastră este faptul că, NIMENI, dar absolut nimeni, NU ne poate învăța ce să facem în relația cu copilul!

Nu există „rețete”- cel mult pot exista niște cadre generale în care să construiești ÎMPREUNĂ cu copilul! Este ca și cu mersul la școala de șoferi: te învață niște cadre generale, dar tu ești cel care decide viteza cu care rulează, pe ce bandă, dacă va conduce agresiv/preventiv, dacă merge ziua/noapte..etc….

……Relația Părinte – Copil, ca de fapt ori ce fel de relație interumană, este ca un tango…în care cei doi se potrivesc, se adaptează, se mulează, se aliniezi astfel încât să formeze un tot armonios

Ce este o relație?
Conform DEX Relația este definită ca legătură, conexiune, raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora.

Practic, o relație implică DOI PARTICIPANȚI, părinte – copil, soț-soție și CEEA CE SE CONSTRUIEȘTE ÎNTRE CEI DOI. Foarte multe dintre situațiile nedorite în care ne trezim, rezultă din modul în care cei doi privesc relația ca fiind una de:
subordonare (eu știu, tu nu; eu mă pricep mai bine, tu ești mic și nu ai experiență, tu nu poți să…), – la un moment dat pot să mă satur să-mi tot scoți pe ochi/să-mi reproșez și aleg să plec
una de posesie (eu te-am făcut, eu te distrug, ești copilul meu, ești a mea/al meu, eu aduc banii în casă, tu depinzi de mine, eu am avut avere când am intrat în această relație),
una de șantaj (dacă nu iei premiu, nu mergi la mare, dacă rămân însărcinată, va fi necesar să te căsătorești cu mine sau nu poți divorța pentru că avem copii),
de imagine construită (om așezat, cu familie, la casa lui), etc.

Tipul de relație pe care îl alegem este în responsabilitatea noastră.

Vă invit să priviți relațiile ca pe niște parteneriate, în care fiecare are ce învăța de la celălalt, are de preluat și integrat aspecte, da, dragi părinți și noi adulții avem de învățat de la copii noștri pentru că se pare că am uitat o groază de lucruri: simplitate, naivitate, bunătate, necondiționare, calm, liniște, răbdarea de a face și desface același joc, amuzamentul din lucrurile simple și neînsemnate, curiozitatea, bucuria nezinteresată,curiozitatea, capacitatea de negociere, dezinvoltura, franchețea, cutezanța, concentrare, posibilitatea de a merge mai departe chiar după ce nu obțin ce doresc –cad-se ridică, te bat la cap până obțin ceea ce vor, iubirea necondiționată, dezinvoltura, concentrarea, somnul profund, lista poate să continue…..numai dacă avem deschiderea de a înțelege, a asculta și a descifra mesajul pe care copii ni-l transmit.

Copii diagnosticați cu ADHD (Attention Deficit / Hiperactivity Disorder) ne dau o TEMĂ profundă, nouă adulților, de a ne poziționăm diferit, a găsi metode creative pentru a le capta atenția, de a le explica mai mult pentru ei, ne provoacă să ieșim din tiparele noastre de gândire. Și ce facem noi adulții? Le dăm pastile ca să se liniștească și să fie conform așteptărilor noastre.

Un prim aspect care poate îmbunătăți relațiile este poziționarea în relație
 (parteneriat sau poziții de forță) și
situarea pe același nivel cu a celui cu care comunicăm.

Relația ar fi util să o percepem ca pe o construcție dinamică în care ACȚIONĂM și REACȚIONĂM. Dacă privim din această perspectivă, înțelegem că dacă ceva nu funcționează așa cum ne-am dorit este pentru că ceea ce am generat, am trimis în exterior nu este ceea ce ne dorim sau cum am gândit. Ceea ce trimit se reflectă, energia pe care o pun în transmiterea mesajului, mi se întoarce, energia cu care încarc mesajul este cea cu care îl primesc – sunt unii cercetători din domeniul neuroștiințelor care spun chiar că se amplifică prin fenomenul de reflexie. Dacă ne gândim la o situație frecventă: părinte setat pe carieră, aflată într-o cronică lipsă de timp, cu obiective multiple și foarte ambiționase tratează copilul de pe nivelul la care este el și numai are răbdare, nu explică, nu exemplifică, nu arată, nu repetă informația. Rezultatul? Dezastru!

Cine este vinovat? Copilul, celălalt că ce să vezi și el/ea are aspirații înalte, prietenii, etc, numai persoana în cauză nu!!! Persoana nu se uită la însăși!

Atunci când ne confruntăm cu astfel de situații este util să:

  • ne oprim, să ne spunem STOP ca modalitate de a întrerupe situația
  • RESPIRĂM de câteva ori pentru a îmi oxigena neuronii
  • respirația nu va ajuta să ne concentrăm asupra noastră, nu să ne vărsăm furia asupra celuilalt
  • ne OBSERVĂM: ne concentrăm ca să verificăm dacă ceea ce GÂNDESC se armonizează cu ceea ce spun și este în acord, adică, dacă nu transmitem mesaje divergente și interpretabile.
  • ne decidem să acționăm.

Cum aș putea comunica ceva ce-mi doresc să facă colul meu?

De exemplu: îmi doresc ca fiica mea să învețe engleza și îi spun ceva de genul:

  • TON ASPRU: ar fi bine să înveți  – rezultatul va fi?
  • ar fi bine să înveți – este un mesaj ambiguu și las la latitudinea ei dacă învață sau nu.
  • ar fi bine să înveți ceva care poate să îți folosească mai târziu – poate că o va determina să înceapă să învețe, dar nu în ritm alert
  • hai să înveți ceva prin care vei fi apreciată în grupul tău de prieteni, prin care să-ți inspiri prietenii, care te va face să devii lider-ul grupului ceea ce te va face să ai mai multă încredere.

Până acum, am stabilit că relația este de parteneriat și să acord atenție la ceea ce transmit, cum transmit.

Cheia de relaționare se află poate fi răspunsul la următoarele întrebări:
Ceea ce transmit este potrivit acelei persoane?
Se potrivește cu structura sa dominantă de personalitate?

Prof. Dr. Dietmar Friedmann a descris aptitudinile, trăsăturile biopsihologice precum și atitudinile sociale într-o formă foarte utilă și ușor de aplicat în practică. El spune că există trei mari categorii de oameni: de relație, alții de cunoaștere și alții de acțiune.

Oamenii de relație pot fi corelați cu EMOȚIILE și SENTIMENTELE – verbul care îi caracterizează A SIMȚI,
Oamenii de cunoaștere pot fi corelați cu GÂNDIREA; CUNOȘTEREA – verbul care îi caracterizează A CUNOAȘTE, A ÎNVĂȚA, A STUDIA
Oamenii de acțiune pot fi corelați cu ACȚIUNEA – verbul care îi caracterizează A VREA, A ACȚIONA

Și de aici încolo începe aventura pentru că în triunghiul format de mama – tata –copil fiecare dintre participanți ocupă o poziție predominantă – sigur că pe măsură ce ne educăm, participăm la tot felul de formări, evoluăm spiritual devenim flexibili și adaptabili, dar fără astfel de cunoaștere tindem să rămânem foarte fixați într-o anumită poziție.

Așa că hai să ne imaginăm, că mama este om de relație, tata de cunoaștere și copilul, alege ce rămâne, poziția de acțiune. Mama se plânge că nimeni nu o înțelege, nu o ascultă, nu o iubește, nu o bagă în seama (dpdv emoțional). Tatăl vrea să se facă înțeles pe bază de logică, să fie totul precum în cărțile pe care le cunoaște, după planul perfect gândit și la care încă mai lucrează și pentru care îi mai trebuie niște informații despre cum să schimbăm scutecele, de ex.

Copilul privește spre cei doi, nu prinde sensul pentru că el are de explorat, mobilizat, jucat, mers, desfăcut, șurubuit, construit, negociat, schimbat…….

Un exemplu concret legat de o situație de viață: CURĂȚENIA din camera copilului.

Mama spune: Tu nu vezi/simți ce efort depun eu? Nu-ți este milă de mine? Mă faci de rușine!

Tata: nimic din educația care ți-am dat-o nu se lipește de tine! Cum nu ați învățat la școală…? Dacă nu există ordine, nu te poți concentra!

Și copilul: Ok astăzi ce facem? Cu ce ne jucăm? De ce mi s-a umblat printre jucării?

Acum cred că este ceva mai clar de ce uneori comunicăm și ne înțelegem parale! Fiecare vorbește pe limba lui, în parametri în care s-a format și pe care îi cunoaște – este ca și cum fiecare stă în camera sa și este frustrat că nu au nici o comunicare. Prin pereți?

Cum se ajunge la înțelegere?

Când simțim că ceva nu funcționează în comunicare, spuneam să RESPIRĂM, SĂ OBSERVĂM ce se întâmplă și să transformăm mesajul pe înțelesul celuilalt. Cum reacționăm de obicei? Ne enervăm și dăm cu emoțiile noastre negative în stânga și dreapta, de nu știe celălalt ce se întâmplă! Este un bombardament emoțional pe care celălalt nu îl înțelege, și nici nu are cum să îl înțeleagă pentru că este o comunicare paralelă. Este un dialog al surzilor. Și ce facem în continuare? După ce că ne-am enervat și am țipat, am bătut copilul ca să cumva să aibă timp să sesizeze inabilitatea (ca să nu spun incompetența) noastră în comunicare.

Prin realizarea unui parteneriat, prin transmiterea unui mesaj în limbajul celuilalt, dar asta presupune ca să ÎL AUZIM ȘI SĂ ÎL ASCULTĂM pe celălalt. Ca toate să se poată realiza este necesar să:

  • respirăm ca să ne liniștim mintea
  • observăm care este dinamica care are loc în momentul respectiv: ce doresc să transmit, ce a ajuns la celălalt, ce mi se întoarce și mai ales, din ce stare transmit și care emoția pe care o atașez mesajului
  • consistența și constanța mesajului pe care îl transmiți, fără oscilații în comunicare/relații, adică alimentare permanentă chiar fără feedback, mai ales relația afectivă cu copilul = timp de calitate, nu cantitativ, fără sentimente de remușcare că nu stăm mai mult cu copilul – acesta este un cârlig emoțional care ulterior prin care ulterior putem fi șantajabili.

A fi părinte vine la pachet cu:
– A FI ÎN INIMĂ, mai mult decât a fi în Minte,
– A FI PREZENT PENTRU COPILUL TĂU CÂND O CERE NU CÂND VREI TU,
– A FI ÎNTR-UN PROCES INTERN DE SHUT DOWN PENTRU CE GÂNDEȘTI PT CA SĂ POȚI AUZI ȘI ÎNȚELEGE CE ȚI SE TRANSMITE.

În relația cu copilul, efortul nostru este mai consistent, în relația cu partenerul/partenera efortul ar fi util să fie reciproc. Dar dacă unul este surd, altul orb, din punct de vedere comunicațional și nici nu fac nimic să se armonizeze, nu este de mirare că ajunge la divorț unde își toarnă în cap unul altuia tot balastul emoțional acumulat!

Foarte mulți dintre noi, ne dorim ca relațiile cu cei din jur să funcționeze optim. Și pe măsură ce ne informăm, facem efortul de a citi sau mergem la cursuri începem să ne simțim mai siguri pe noi. Și vine o zi, în care reacționăm foarte violent sau nepotrivit într-un anumit context în care nici nu ne așteptam! Și acela este momentul în care spunem: „La ce bun tot efortul!” dar uităm că sub stratul recent de educație pe care l-am turnat asupra noastră, există altele mult mai profunde, pe care le-am asimilat în copilărie sau pe care pur și simplu le-am integrat ca atare, ele aparținând părinților, bunicilor noștri. Și în momentul neașteptat am reacționat din stratul acela profund, nevindecat, nu din stratul mai nou.

Nu este cazul să renunțăm, că tot nu mă înțelege nimeni!

Ceea ce doresc să subliniez este faptul că noi, ca adulți putem transmite copiilor noștri niște comportamente inadecvate sau fără să intenționăm să îi traumatizăm emoțional, fără ca acest lucru să fie evident pe moment. Deci este important ca noi să continuăm să ne perfecționăm și să fim conștienți că limbajul nonverbal, atitudinal, emoțiile și vibrațiile pe care noi le transmitem sunt cu mult mai importante decât cuvintele. Sigur că și acestea au rolul lor și pot conduce la traume emoționale majore, dar despre asta poate că vom organiza o altă întâlnire.

Concluzie, când sesizăm că nu suntem într-o relație de comunicare cu celălalt:

  • ne oprim, să ne spunem STOP ca modalitate de a întrerupe situația
  • RESPIRĂM de câteva ori pentru a îmi oxigena neuronii
  • respirația nu va ajuta să ne concentrăm asupra noastră, nu să ne vărsăm furia asupra celuilalt
  • ne OBSERVĂM: ne concentrăm ca să verificăm dacă ceea ce GÂNDESC se armonizează cu ceea ce spun și este în acord, adică, dacă nu transmitem mesaje divergente și interpretabile.
  • ne decidem să acționăm.

Te invit să urmărești webinarul Relația părinte-copil.

Până data viitoare numai bine,

Cu drag,

Paula

Cât de mult te-a ajutat acest articol?

Click pe steluță și votează articolul!

Votul mediu / 5. Număr voturi:

Niciun vot până acum! Fii prima care votează acest articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fii printre primii care află noutăți

Vei primi vești despre noile cursuri, workshop-uri și articole.