Noi îi învățăm pe copii sau ei pe noi?

stăzi, îți propun un articol foarte scurt, dar foarte dens, la care te invit să revii și să-l recitești din când în când, atunci când crezi că îți este greu sau ești în derivă și nu știi în ce direcție să te îndrepți.
()

Timp de citire: 3-4 minute

Articol înregistrat și în format audio.

Astăzi, îți propun un articol foarte scurt, dar foarte dens, la care te invit să revii și să-l recitești din când în când, atunci când crezi că îți este greu sau ești în derivă și nu știi în ce direcție să te îndrepți.

A fost odată ca niciodată, un Rege care a ajuns pe patul de moarte și căruia i s-a făcut frică că va merge singur în Lumea de dincolo.
A chemat-o pe cea de a patra soție, cea pe care o iubea cel mai mult, căreia îi cumpărase diamante, aur, haine minunate și a întrebat-o:
„Ai muri cu mine și să mergem împreună în Viața de Apoi?”
Cea de a 4-a soție i-a răspuns: „Îmi pare rău, nu pot face asta!” Și a plecat.

A chemat-o pe cea de a treia soție, de care era mândru și pe care o prezentase regatelor vecine ca pe o persoană deosebită. A întrebat-o: „Mă vei însoți în Viața de Apoi?”
A treia soție i-a răspuns: „Îmi iubesc prea mult viața pe care o am, îmi pare rău, nu pot să fac asta! După ce vei muri mă voi recăsători”.

Cea de a 2-a soție a fost mereu lângă el când a avut nevoie. A întrebat-o și pe ea:
„Vei merge cu mine în Viața de Apoi?”
Cea de a 2-a soție i-a răspuns: „Îmi pare rău, nu pot să te ajut de data aceasta, dar ceea ce pot face pentru tine este să îți aranjez o înmormântare fastuoasă și să fiu acolo lângă tine”.

O voce a strigat: „Voi merge cu tine și te voi urma oriunde vei merge, chiar dacă înseamnă să merg în Viața de Apoi”.
Vocea care a strigat venea de la prima soție a regelui, cea de care se îngrijise cel mai puțin.
Regele s-a simțit rușinat și a zis: „Îmi pare rău, ar fi trebuit să am mai multă grijă de tine, să-ți fi dat mai multă atenție!”

Morala poveștii este că toți avem 4 soții (soți).
A 4-a soție este CORPUL NOSTRU FIZIC căruia îi oferim bijuterii, haine frumoase, dar la final acesta nu poate merge cu noi în Viața de Apoi.

A 3-a soție reprezintă POSESIUNILE NOASTRE – pierdem așa de mult timp încercând să strângem posesiuni, dar la final acestea nu ne pot urma în Veșnicie, ci vor fi împărțite sau date altor oameni – vor aparține altora.

A 2-a soție: FAMILIA și PRIETENII NOȘTRI – avem încredere în ei, sunt mereu alături de noi în vremurile grele, dar nu ne pot fi alături decât până la înmormântare.

Prima soție reprezintă SUFLETUL NOSTRU. Cel mai adesea, neglijăm să ne ocupăm de El, dar cu toate că acesta este singurul care va merge cu noi în Viața de Apoi.

Îngrijește-ți trupul, ține-l sănătos!
Bucură-te de bunurile tale și de confortul pe care ți-l oferă.
Prețuiește-ți prietenii și familia pentru dragostea pe care ți-o oferă.
Nu uita să ai grijă de Sufletul Tău, hrănește-L.
Cum?
Fă-ți timp să fii singur!
Fă-ți timp să fii să te rogi!
Fă-ți timp să fii să meditezi!
Toate acestea sunt sursa pentru toată viața ta și cel mai credincios prieten!

Care este legătura dintre poveste și titlul: Noi îi învățăm pe copii sau ei pe noi?

Educația pe care am primit-o a fost una severă și austeră.
Mi-a fost aplicata „bătaia ruptă din rai” ca mijloc de a mă convinge că părinții au o altă perspectivă despre ce înseamnă viața decât aveam eu.
Nu am înțeles sensul unor pedepse coercitive atât timp cât nu mi se explica de ce nu …ceva – mi se comunica doar că „trebuie”.
Nimeni din familie nu m-a întrebat dacă îmi doream să cânt la pian, dar o domnișoară trebuie să știe să cânte la pian (!?)
Nici unul dintre adulții din jurul meu nu s-a obosit să afle dacă mă simțeam atrasă de conjugările verbelor din franceza suplimentară făcută acasă.
Nu am înțeles de ce „doamna învățătoare” avea copii favoriți, cei care îi aduceau cadou. Sau de ce dacă erai copilu’ lui cutărescu aveai parte de un alt tratament, în zâmbete și susțineri.

Pe de altă parte, au fost și momente magice în care, copil fiind, mă simțeam înconjurată de Prinți și Prințese pe care nimeni altcineva nu îi vedea, iar atunci nu înțelegeam de ce nu este așa pentru toată lumea, mai ales pentru adulți.
Chiar dacă nu vedeam pe nimeni în jurul meu, simțeam că sunt Îngeri și Ființe de Lumină cu care puteam să vorbesc și care îmi trimiteau semne din lumea lor.
Adoram să citesc, cred că cel mai potrivit cuvânt este că devoram cărțile – în vacanțe eram în stare să nu ies din casă 5-6 zile și să stau să citesc, să-mi imaginez povestea și locurile descrie, să particip la intrigă, să încerc să intuiesc finalul – aveam să aflu mult mai târziu că ceea ce făceam ca și copil sunt tehnici și metode din NLP (Programarea neurolingvistică https://pauladrosescu.ro/nlp/)

Ce vreau să transmit? Că trăiam două lumi: una internă, și alta în acord cu ceea ce doreau adulții din viața mea. Atunci, în copilărie, am stabilit care sunt modelele mele educaționale despre „așa ceva nu voi face NICIODATĂ” cu copilul/copii mei. Prin experiența pe care am trăit-o accentul s-a pus pe soția a 4-a (moderat), cu accent pe soția 3 și soția 2, ca să revin la poveste.
Despre soția 1 nici un cuvânt, nici nu știam că există.

Ioana a hotărât să vină în această lume și să mă aleagă ca părinte. Credem că tot ceea ce știu despre educație va fi suficient ca să fiu un părinte „bun” (nu știu după care standarde, dar așa se vorbește prin târg, să fii un părinte bun). Mai ales că știam cum să NU îmi educ copilul – cred că sistemul în care am crescut era unul mai degrabă despre cum să „dresezi” copilul.
Venirea Ioanei a fost un moment de totală bulversare a sistemului de convingeri și credințe: un mic exemplu – la pediatrie învățam câți mililitri de lapte trebuie să mănânce un copil sau care sunt cantitățile de alimente pe care le administrezi sugarului ca diversificare.
Numai că ce să vezi?
Ioana nu știa să citească și mai ales să facă ce scria în cărțile mele docte.
Ioana refuza să mănânce ca la carte!
Ioana nu dormea conform standardului din capitolul somn.
Și ca să nu o mai lungesc, Ioana avea un obiectiv clar în viața ei: să facem ce nu scrie în cărțile mamei!

Ok, primul impuls era să aplic metodele „neortodoxe” pe care le știm, numai că brusc îmi aminteam că mi-am promis să fac invers decât primul impuls. Spuneți voi dacă asta nu este o super lecție pe care copilul meu mi-a aplicat-o cu aceeași determinare cu care eu încercam să o fac să mănânce, în primul an de viață (apoi, am încetat pentru că nu am mai rezistat, o lăsam să mănânce când îi cerea corpul!)

În momentul în care am încetat să fac cum am fost învățată sau cum scrie în cărți, am început să primesc tot felul de lecții de la ea, de la Ioana, lecții pe care numai dacă rămâi conectat la Suflet le poți ști – Slavă Domnului că toți copii păstrează conectarea la Suflet și știu ce au de făcut mai bine decât adulții cu circumvoluțiunile netezite de reguli fără număr peste alte reguli! Numai că noi, adulții maturi și responsabili ce suntem, aveam grijă că dacă copilul nu face ce îi spunem să facă, să îi aplicăm o corecție ca să îl mutăm pe traiectoria dorită de regulile din capul nostru. Dar oare aceste reguli sunt potrivite pentru altcineva în afară de noi?

Ce poți învăța de la un copil?

Cred că nu ne ajunge o zi să povestim: lecția perseverenței, a creativității, a negocierii, a bucuriei, a iubirii necondiționate, a lipsei de interes, a sincerității, a curiozității, a răbdării, a capacității de a aștepta, a tenacității; acestea sunt doar câteva care le-am scris așa, fără să mă gândesc. Uitați-vă la copii voștri din postura de spectator care asistă la un spectacol în care în rolul principal îl joacă copilul vostru.
Acordați-vă vouă și copilului această șansă unică, de a îl observa pe actor din altă perspectivă, cu ochii relaxați ai unui străin trecător.
Veți observa soluții neașteptate, rezolvări creative, negocieri la nivel de performanță, evitări de maestru și toate în cel mai simplu și direct limbaj. Și dacă veți dori să fiți un pic, numai un pic cârcotași, și îi veți întreba de unde i-au venit toate acestea, va răspunde, uitându-se la voi cu cei mai candizi ochi posibili, că nu știe, că așa i-a venit.
De unde?
Nu știu, de undeva, ce mai contează!
Ba contează, Copil drag, că vine din conectarea cu Sufletul Tău, care nu are cum să îți dea informații greșite.

Eu sunt uimită, cât de conectați la Sufletul nostru suntem atunci când suntem mici. Apoi, vin adulții și ne întrerup/taie legătura, începem să umblăm, așa de bezmetici prin viață și căutăm și nu știm ce căutăm, mergem pe la cursuri, facem meditații ca în final să ne dăm seama că toată această alergătură era ca să ne reconectăm Sufletul, tot ceea ce contează. Copii vin și ne spun asta INDIRECT, simplu și natural. Numai că este atât de simplu și natural, că nu înțelegem!

Dacă am putea să învățăm mai repede de la copii noștri, ne-am salva pe noi și nu i-am mai „defecta” pe ei!

Sper să îți fi fost de folos materialul,

Până data viitoare,

Cu drag,

Paula

P.S: Te aștept să te înscrii la Newsletter pentru că săptămânal primești informații pe care le difuzez numai către abonați, surprize care îți pot îmbunătăți calitatea vieții!

P.P.S.: nu uita să dai share la material astfel încât să se bucure și prietenii tăi!

Cât de mult te-a ajutat acest articol?

Click pe steluță și votează articolul!

Votul mediu / 5. Număr voturi:

Niciun vot până acum! Fii prima care votează acest articol.

4 comentarii

  1. Așa este! Pe mine copilul meu m-a trezit, m-a întors de pe calea greșită pe care o urmam, mi-a deschis ochii, datorită lui sunt ceea ce sunt azi. Am învățat foarte multe de la el și continui să învăț. Am făcut multe greșeli pe care nu le-aș repeta și mă rog la Dumnezeu să mă ajute să nu stric minunăția cu care am fost și sunt binecuvântată. Și eu la rândul meu am fost stricată și acum îmi este atât de greu să mă repar, uneori obosesc și cred că nu voi reuși niciodată să dau de capăt, am momente când nu mai văd luminița de la capătul tunelului, așa întuneric este uneori la mine. Nici nu ne dăm seama cât de mult își pune amprenta pe toată viața noastră copilăria. Doamne ajută-ne să trăim în lumină, să vedem cu ochii sufletului pentru că El nu ne minte niciodată! Amin!

  2. Știu de ceva timp că putem învăța multe lucruri de la copii, nu numai de ai noștri, ci de la orice copil. Îmi place să mă uit la ei și să savurez creativitatea lor.
    Povestioara mi a plăcut maxim! Mulțumesc! ❤️

    • Orsolya dacă am învăța de la copii am reusi să avem informații de cea mai bună calitate și am obține soluțiile cele mai simple.
      Mulțumesc frumos pentru comentariu!

  3. Magdolna te invit să părăsești poziția EI (mi-au făcut rău) – EU (am suferit) pentru că nu este utilă nimănui, te conduce în zone joase de vibrație emoțională din care nu prea se poate construi o viață minunată.
    Important este că ai conștientizat ceea ce se întâmplă și că poți face lucrurile diferit.
    Mulțumesc pentru că urmărești constant ceea ce postez!
    Te mai aștept cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fii printre primii care află noutăți

Vei primi vești despre noile cursuri, workshop-uri și articole.

Share
Tweet
Share