Ce faci atunci când apare frica la comunicarea unui diagnostic cumplit (al tău sau al celor dragi)?

Timp de citire: 4-5 minute

Articol înregistrat și audio – ai aici link-ul: Ce faci atunci când apare frica la comunicarea unui diagnostic cumplit?(al tău sau al cuiva drag)

Recunosc că titlul este de fapt o întrebare pe care am primit-o de la o abonată la newsletter-ul pe care îl trimit, și a venit după ce a citit articolul:

TU cum îți privești SĂNĂTATEA? Pe care îl poți găsi aici:

TU cum îți privești SĂNĂTATEA?

Am ceva experiență personală în primirea de diagnostice cumplite – vezi Povestea mea

sau articolul: Drumul de la fericire la nefericire și retur

https://pauladrosescu.ro/drumul-de-la-fericire-la-nefericire-si-retur/

Așa că răspunsul pe care îl voi da va fi o îmbinare de experiență personală cu una medicală, ambele împletite cu informațiile din Medicina energetică.

Din punct de vedere fiziopatologic, boala este pierderea echilibrului intern, a homeostaziei,  și instalarea disfuncționalității sistemelor de reglare din interiorul organismului. Cu alte cuvinte, organismul pierde capacitatea de a se regla, reface și regenera singur.

La un nivel mult mai subtil, boala presupune lipsa de aliniere dintre corpurile mental, emoțional și fizic (las lucrurile un pic mai simplu, am să mă refer numai la aceste corpuri – deși ele sunt cu mult mai multe).

Cu cât mai gravă este lipsa de aliniere și/sau mai persistentă, cu atât mai grav va fi diagnosticul.

Pe o astfel de descentrare, dezechilibrare – numește-o cum vrei –  orice fel de agent patogen devine mai agresiv decât potențialul pe care îl are.

În orice tratat de medicină, la etiologia bolilor „grave” scrie că aceasta este necunoscută, dar că există o sumă întreagă de factori favorizanți și alții declanșatori – aceasta înseamnă că sunt factori care însumați reușesc să treacă de toate forțele de apărare ale organismului (corpul dispune de mai multe linii de apărare împotriva agresiunilor externe). În ultima perioadă, oncologii au început să admită că emoțiile de vibrație joasă (sigur că ei nu le spun așa: frica, furia, teama, rușinea, supărarea) favorizează îmbolnăvirile prin scăderea capacității de apărare a corpului.

Vibrațiile de frecvență joasă modifică homeostazia internă în sensul unui ph acid, ceea ce le reprezintă mediul perfect pentru agenții patogeni și le deschide poarta internă spre a-și face loc în corp. Aici găsesc tot ceea ce au nevoie: glucoză, proteine, oxigen și o temperatură plăcută, constantă; rezultă că microbii au toate condițiile de multiplicare și agresiune a corpului gazdă.

Dar emoțiile de vibrație joasă de unde apar?

Din mintea care le gândește – și uite așa ajungem din nou la ciclul pe care l-am repetat de multe, multe, multe ori:

Detalii găsești în articolul: Memoria mușchilor

Memoria mușchilor

Frica este o emoție de vibrație joasă ce calibrează la valoarea de 100, pe Scala de conștiință a dr. David R Hawkins – scală unde valoarea maximă este 1000, valoarea minimă 20. Frica este o emoție limitativă care sugerează că lumea este plină de capcane și pare controlată de hazard. Frica ne dă impresia că nu este nimic de făcut și ce este cel mai grav, devine molipsitoare – vezi și trendul social actual în care trăim forțat zilele acestea. Frica este un instrument redutabil de manipulare și opresiune. Ea devine un factor de limitare, o stare subiectivă și habituală de expectativă, care poate fi proiectată asupra oricărui aspect din viața noastră fără explicație logică. Prin prezența ei, frica determină exacerbarea mecanismelor cerebrale de supraviețuire și generează un nivel ridicat de alertă al sistemului neurocerebral, ceea ce poate deveni paralizant și blocant.

Aceasta este partea teoretică; practic, cum faci față FRICII?

Președintele Franklin D. Roosevelt spunea
„Nu avem de ce să ne fie frică decât de frica însăși”

Foarte faină această afirmație, pentru că face apel la gândirea logică. La primirea unui diagnostic sever să ne adresăm întrebarea:

„Și ce urmează după asta?”

Este modalitatea cea mai bună de a ieși din starea de paralizie în care am intrat la auzul unui diagnostic de tip cancer sau altă boală de sistem.

Întrebarea „Și ce urmează după asta?” îmi concentrează atenția pe ce pot face, spre ce acțiuni să întreprind, ce să spun, cum să susțin o astfel de persoană – dacă și eu și cel/cea bolnavă rămânem în starea de frică o întreținem/amplificăm, îi dăm putere, o întărim, o facem și mai mare și mai importantă decât este. Din această stare împreună ne vom prăbuși!

Și ce îi spun unei astfel de persoane?
Nimic din ceea ce nu crezi cu adevărat, pentru că se simte falsitatea și asta supără/doare și mai tare. Poți să îi spui cât de mult o iubești, ce să facă pentru tine și cum ar putea să te susțină – da, sună ciudat, persoana este bolnavă și tu îi spui ce să facă pentru tine! Este o modalitate de a distrage atenția celuilalt de la boală și de al îl recentra spre viață, spre acțiune, a reconecta persoana la sursa de motivare care vine cu energia și dorința realizării, speranței, mobilizării, mai ales dacă cel/cea ce cere este propriul copil.

Sau poți să nu îi spui nimic și numai să o ții în brațe pentru că apropierea fizică și căldura unei îmbrățișări fizice face cât 1000 de cuvinte. Multă lume nu știe cum să îmbrățișeze pe cineva astfel încât chiar să aibă valoare pentru celălalt! În acest sens, te rog să citești și articolul despre îmbrățișare – Știai că există „îmbrățișători” profesioniști?

De multe ori, în astfel de situații, bolnavul este mai curajos – mai ales că nu știe exact ce îl așteaptă. Iar aici un rol fundamental revine familiei în a își menține tonusul psihic. CUM ?

Conștientizând că zona vibrațiilor emoționale joase nu ajută pe nimeni.

Și mai cum?
Păstrând CLAR în minte că boala este o anormalitate, și că pentru vindecare nu este suficient să vindeci corpul fizic, deoarece acesta este numai expresia corpurilor emoțional și mental. Deci, este obligatoriu schimbarea emoțiile pe care „le porți în fiecare zi” și a modului de gândire. Nu este ușor, dar sunt mulți care au reușit. Atenția asupra modului de a gândi schimbă emoțiile, care modifică starea fizică.

Și mai cum?
Schimbările acestea modifică și CÂMPUL VIBRAȚIONAL, ceea ce asigură vindecarea. Până nu se face curat în câmpurile energetice și nu se îndepărtează amprentele bolii de la acest nivel, nu se poate vorbi de o vindecare durabilă. Aceste amprente ale bolii există în câmpurile noastre cu mult înaintea instalării bolii propriu zise și ele sunt cele care stau la baza instalării recăderilor sau a metastazelor – rămân ca niște puncte care atrag și amplifică dezechilibrările.

Și mai cum?
Integrând noi, cei din anturaj, lecțiile care vin „la pachet” cu boala celor dragi – pentru că în mod cert sunt lecții de viață pe care și noi este vital să ni le însușim. Lecțiile ne sunt aduse de situația în sine, dar și de FRICĂ. Foarte multă lume care vine la seminariile pe care le organizez pe tema emoțiilor declară că participă ca să învețe să le controleze. Nu despre control este vorba:

EMOȚIILE NU TREBUIE CONTROLATE,
CI ÎNȚELESE,
SĂ NE ÎMPRIETENIM CU ELE,
SĂ LE FOLOSIM ENERGIA.

Cu cât ne „luptăm” să le stăpânim, cu atât ne vom confrunta cu ele și energia lor va ajunge să ne paralizeze. Cu cât le vom alimenta mai puțin, cu atât mai repede vor dispărea. Sigur că simțim frică, dar atitudinea corectă în fața fricii este să o recunoaștem, să o denumim și să intrăm în legătură cu mesajul pe care îl are de transmis. Dacă vom rămâne în zona mentală, a gândurilor care oscilează între bine/rău, corect/greșit, pedeapsă/recompensă și dacă vom crede că Dumnezeu ne pedepsește, că ceilalți ne vor răul, că lumea se prăbușește, etc. NU avem nici o șansă să intrăm în legătură cu mesajele emoțiilor, și cu atât mai puțin să facem corecția astfel încât să PERMITEM VINDECAREA!

Ca să ai o energie bună, tu (cel/cea care susține un bolnav) este important să ÎȚI ADUCI AMINTE DE TINE și de ceea ce îți plăcea să faci, să își aduci aminte de hobby-urile tale, să îți găsești acele activități care să TE UMPLE PE TINE, SĂ TE ECHILIBREZE pe TINE: dacă tu nu ești plin, de unde să dai? Dintr-un pahar gol nu ai cu ce să potolești setea celuilalt!

Deci, fără a fi egoiști, este important TIMPUL PERSONAL de ÎNCĂRCARE.

Un ultim aspect asupra căruia vreau să mă refer este faptul că există bolnavi care sunt „abonați” la poziția de victimă din Triunghiul dramatic despre care am scris în articolul

Ce rol îți asumi în jocurile vieții?

Ce rol îți asumi în Jocurile vieții?

Sunt oameni care pur și simplu nu vor să se trezească, care vor ca Universul să facă numai ce vor ei. Sunt acele persoane veșnic nemulțumite, încruntate, care vorbesc numai despre boală/boli, perfecționiști și critici de carieră – știi despre ce vorbesc. Ei bine, ca să înțeleagă că Universul nu se învârte în jurul lor, se pot aplica măsuri radicale, de tipul: nu mai mergeți să îi vizitați, nu îi mai sunați, vă găsiți o gazdă cu chirie – adică măsuri radicale prin care să realizeze că dacă nu-și schimbă atitudinea și gândirea, vă îndreptați împreună spre exit.

Vai, dar nu pot să fac așa ceva cu mama, ce va spune lumea?

În casă nu trăiți cu lumea! Gura lumii oricum va vorbi, indiferent de ceea ce vei face!

Numai prin măsuri care șochează bolnavul poate fi reorientat spre viață. Dacă continuați, vibrația emoțională în care veți intra, coroborat cu gândurile, conduce spre modificarea propriilor câmpuri energetice și există posibilitatea ca boala să se instaleze și la aparținător – dar nu pentru că este transmisă genetic, ci datorită modificării câmpurilor energetice. Și apropo: este demonstrat că numai 10% din informații pot fi transmise genetic, restul sunt numai „rodul” propriului mod de a gândi și a simți!â

P.S: Te aștept să te înscrii la Newsletter pentru că săptămânal primești informații pe care le difuzez numai către abonați, surprize care îți pot îmbunătăți calitatea vieții!