Înapoi la misiunea personală
Vindecarea la care vreau să mă refer nu este numai în plan fizic (absența bolii), ci și în plan emoțional (să ne fie bine cu emoțiile noastre), mintal (gânduri potrivite cu situațiile în care ne aflăm la un moment dat) sau spiritual (să fim în contact cu Sufletele noastre).
Drumul spre vindecare se referă la reîntoarcerea spre noi.
Poate dacă te uiți în jurul tău sau la tine, constați că unul dintre cuvintele care poate caracteriza ce se întâmplă este: nemulțumire. Sau poate este vorba despre frustrare sau despre o perpetuă/continuă alergătură, poate lipsă de randament sau oboseală, invidie. Sau poate un sentiment acut că ceva lipsește. Poate că oricare dintre lucrurile pe care le-am menționat, sau chiar și altele pe care nu le-ai regăsit aici, înseamnă pentru tine că ceva nu este așa cum îți dorești, sau nu te (mai) împlinește sau nu te (mai) motivează.
Tot despre vindecare și întoarcerea către noi îți mai sugerez încă două articole:
Totul se întâmplă dintr-o cauză primară și pe care noi o percep în feluri diferite, dar esența rămâne tot timpul aceeași: deconectarea de la Sinele nostru Superior, de la Sufletul nostru.
Poate că ai avut tendința să mă contrazici și să-mi pui că nu este așa, că pui Suflet în ce faci, că îți faci cu dedicație îndatoririle. Te cred, dar totuși citește până la capăt.
Deci, rădăcina primară este deconectarea de la Suflet.
Prin modul în care suntem crescuți, prin educația pe care o primim, dar mai ales prin influența mass-media, atenția ne este captată de către exterior, de ceea ce fac ceilalți, de reperele materiale externe, de competiție, de cum să fim mai buni.
Doresc să fiu bine înțeleasă: este util să ne dorim să fim mai buni, dar nu prin comparație cu ceilalți, ci pentru autoperfecționare, pentru creșterea performanței personale, pentru îmbunătățirea cunoașterii și pentru evoluția individuală. De mult prea multe ori am transformat viața într-o competiție, și așa trăim într-un stres permanent – după care ne mirăm de ce suntem obosiți.
Toate se întâmplă pentru că am pierdut contactul cu noi, cu ceea ce suntem și cu drumul spre misiunea noastră. Ca să ne resetăm, este necesar să parcurgem 4 pași simpli, dar care necesită mult, mult efort. Se prea poate ca nu mereu să reușim mereu. Important este procesul de a ne menține pe drum.
Pas 1. Credința, convingerea că se poate să fim pe calea noastră, că ne putem vindeca fizic, că putem să facem pace cu emoțiile noastre, că ne vom înțelege.
Dacă nici măcar nu credem că se poate, nu are cum să se întâmple nimic.
Dacă nu credem în noi și în puterea noastră de schimbare, de rezolvare a situațiilor, de gestionare emoțională și de a decoda mesajele corpului, nu are cum să se întâmple nimic.
Deci – să credem în capacitățile noastre.
Pas 2. Concentrarea pe viitor: ce doresc să fac, ce doresc să obțin, cine vreau să devin, ce comportamente doresc să integrez, care este viața mea nouă.
Nu sunt adepta planurilor habotnice, a planificărilor la minut. Spun doar că este important să avem niște linii generale după care să ne orientăm. De exemplu: dacă chiar doresc să devin o persoană spirituală, un trainer, un programator, un educator etc, atunci să mă gândesc ce am nevoie pentru a deveni ce-mi doresc și să analizez ce am din ce-mi doresc. Apoi, să îmi aduc mereu aminte de direcția în care mă îndrept.
Partea bună în acest proces este că mintea subconștientă nu poate să facă diferența dintre imaginație și realitate, mai ales dacă este asociată și o emoție puternică.
De exemplu: doresc să învăț o limbă străină ca să pot ține cursuri în străinătate. În acest scop când sunt într-o starea de relaxare, calm, armonie voi aduce în minte imaginea unei săli de cursanți care mă ascultă vorbind într-o limbă străină, în același timp trăind senzațiile pe care l-aș experimenta într-o sală de curs. Făcând repetat acest exercițiu, voi observa că atunci când voi fi tentată să pierd timpul, sau să nu mai învăț cuvinte noi, sau să nu mai practic conversația, ceva din mine îmi va aduce aminte de obiectivul meu și voi relua pregătirea. Cu alte cuvinte, când am visat am realizat un proces de stimulare probabilistică a viitorului (predicting coding) și am transmis spre mintea subconștientă mesajele pe care doresc să le urmărească. Când repetitiv activez imaginea, mintea înțelege că asta este ce-mi doresc. Atunci când costată că nu fac ce mi-am propus, printr-un proces nervos denumit eroare de predicție (prediction error), îmi trimite semnale pentru ca eu să fac corecțiile necesare.
Pas 3. Asumarea responsabilității pentru ceea ce fac, ce sunt, ce gândesc, ce simt – altfel spus, aceasta mai este denumită și conștientizare stării sau situației în care mă găsesc.
De multe ori suntem conștienți după ce am făcut ceva, devenim conștienți mai ales când nu ne place rezultatul și apar regretele.
Dar responsabilizarea și conștientizarea despre care vorbesc ar fi de dorit să aibă loc moment de moment, clipă de clipă. Acestea permit identificarea stării fizice, emoționale și mentale în care ne găsim. Sistemul nostru nervos face o comparație a stării în care ne găsim față de cea propusă, dorită (prediction error). Dacă nu suntem conștienți, nu avem cum să percepem semnalele subtile pe care le trimite corpul, și nu reajustăm reacțiile ca să ajungem în zona dorită.
Responsabilizarea și conștientizarea pe de o parte au rolul de a menține atenția pe procesele interne dorite, și pe de altă parte de a ne ajuta să facem reajustările, readaptările, reglările necesare când nu mai suntem pe traiectoria dorită.
Orice gând determină modificări biochimice în corp, iar acestea declanșează anumite emoții, ceea ce declanșează anumite stări. Cu cât conștientizăm mai precoce o stare, mai ales dacă nu ne place, putem să ne „educăm” corpul să o schimbe și să „rescriem” gândurile care declanșează procesele.
Pas 4. Concentrarea și atenția să fie îndreptate spre noi, nu spre exterior, spre ceilalți.
Monitorizarea gândurilor și a stărilor emoționale are loc încet: este ca și cum ai vrea să schimbi cursul unui vas într-o secundă. Nu este posibil, dar grad cu grad se poate să schimbi ruta unei nave, corect?
Așa este și cu noi, pas cu pas, uneori ne va ieși minunat toată ziua, alteori ne vom strădui, alteori vom avea nevoie de suport. Este un proces care necesită să fim blânzi cu noi. Să ne acceptăm că atât a fost posibil astăzi, să ne uităm spre viitor, și de acolo să ne luăm resursele de a merge mai departe, în ritmul nostru. Și, mai ales, să avem credința că este în puterea noastră să obținem ceea ce ne dorim.
Până data viitoare.
Cu drag,
Paula
